ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 803/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 685 din 14

noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5760/2001 s-a

respins acțiunea intentată de reclamanții M.L., M.I., M.Ș. și M.A. împotriva pârâților

SC M. SA Râmnicu Vâlcea, SC P. SA Cluj Napoca și A.P.A.P.S. București, pentru

restituirea unui teren în suprafață de 300 mp înscris în C.F. 567 Cluj, nr.top

9934 ocupat abuziv (conform Legii nr. 10/2001) precum și obligarea solidară a

pârâților la despăgubiri reprezentând echivalentul în lei a 21.600 dolari SUA

pentru construcțiile demolate, proprietatea reclamanților.

Prin aceeași sentință a fost respins

capătul de acțiune privind constatarea dreptului reclamanților de accesiune,

calitatea de constructor de rea-credință a antecesoarei SC M. SA privind

edificatele ridicate pe terenul reclamanților, cum și compensarea între

obligația de plată a despăgubirilor și valoarea materialelor și a manoperei

pentru construcția existentă pe terenul reclamanților cu măsura evacuării

pârâtelor din această construcție.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul a reținut că în urma notificării formulate de reclamanți în temeiul

Legii nr. 10/2001 pârâta SC M. SA prin decizia nr. 6 din 21 aprilie 2001 a

respins cererea reclamanților de restituire a suprafeței de 150 mp teren înscris

în C.F. 567 Cluj top 9934, deoarece acesta nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001,

reclamanții dobândind deja dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991,

respectiv prin decizia nr. 65/1188 emisă la 9 aprilie 1992 de Prefectul Municipiului

Cluj Napoca, în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991, pentru suprafața de 576

mp în care este încorporată și suprafața terenului în discuție.

În ceea ce privesc despăgubirile aferente

magaziilor și garajelor demolate în 1988, instanța a concluzionat că

reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea lor, deoarece construcțiile

demolate nu au aparținut reclamanților sau antecesorilor acestora ci Î.M.P.

Cluj Napoca, antecesoarea pârâtelor, care le-a și demolat edificând în locul

acestora alte construcții.

Cât privește capătul de cerere privind

accesiunea imobiliară, circumscrisă pe reaua credință a constructorilor, precum

și evacuarea pârâților, instanța a reținut că aceste aspecte au făcut obiectul

altor dosare soluționate definitiv și irevocabil, astfel că existând autoritate

de lucru judecat, problemele nu mai pot fi rediscutate.

Raportat la dreptul de proprietate al

pârâților statornicit irevocabil prin hotărârile precedente, actele de privatizare

s-au realizat legal, astfel că instanța, a respins pentru acest considerent și

petitul privind nulitatea actelor de evaluare și înstrăinare prin privatizare

precum și acela privind compensarea legală ca rămasă fără obiect.

Pentru aceleași considerente reținute de

instanța de fond, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr.38 din 20

martie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanților.

În recursul declarat, reclamanții M.L., M.I.,

M.Ș. și M.A. au criticat decizia instanței de apel sub mai multe aspecte:

Întrucât în prezent SC V.P. SA are o construcție

pe terenul reclamanților ca urmare a demolării abuzive a construcțiilor

proprietatea antecesorilor reclamanților, SC V.P. SA era obligată în urma

notificării depuse de reclamanți în temeiul Legii nr. 20/2001 să ofere

despăgubiri prin echivalent în condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Instanțele au considerat greșit că

reclamanții au solicitat despăgubiri pentru teren, când în realitate

despăgubirile au fost solicitate pentru construcțiile aflate pe teren, demolate

în 1988 de antecesoarea societății pârâte, înscrise în cartea funciară pe

numele autorilor reclamanților.

Dreptul de accesiune imobiliară la care

reclamanții au făcut referire este acordat de lege, art. 494, iar prin compensare

s-a urmărit reducerea despăgubirilor datorate de stat ca urmare a demolării

construcțiilor proprietatea reclamanților.

O altă soluție posibilă ar fi fost

demolarea construcțiilor edificate de societatea pârâtă sau acordarea de

despăgubiri pentru ocuparea terenului proprietatea reclamanților, care s-a

produs în condiții abuzive.

Instanța nu putea înlătura dreptul

reclamanților la repararea prejudiciilor cauzate acestora prin încălcarea

dreptului de proprietate asupra construcțiilor și terenului.

Fără suport probator instanța de

fond și cea de apel au stabilit că actele de privatizare au fost legale,

pronunțând o soluție de respingere a acțiunii și sub acest aspect.

Recursul este nefondat.

Ignorând

împrejurarea că după apariția Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi formulate acțiuni

pentru restituirea unor bunuri preluate abuziv în perioada 1945–1989 potrivit

dreptului comun, reclamanții-recurenți și-au întemeiat acțiunea introductivă

atât pe prevederile Legii nr. 10/2001 cât și pe dispozițiunile art. 480-481, art.

492 și art. 493 C. civ.

Instanțele au calificat însă corect

cererea reclamanților ca fiind o plângere împotriva deciziei nr. 6 din 21

aprilie 2001, emisă de Consiliul de Administrație al SC M. SA Râmnicu-Vâlcea în

baza Legii nr. 10/2001.

S-a reținut corect că la intabularea

dreptului de proprietate al reclamanților în C.F. 567 Cluj, cu nr.topo 9434,

s-a luat în considerație contractul de vânzare-cumpărare din 30 decembrie 1976,

în temeiul căruia reclamanții au dobândit numai dreptul de proprietate asupra

construcțiilor nu și asupra terenului, deoarece acesta a trecut în proprietatea

statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

După 1990, prin decizia nr. 65/1992

prefectul le-a reconstituit reclamanților în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991

dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 576 mp Cluj Napoca,

suprafață în care este încorporată și suprafața de 150 mp ce a făcut obiectul

notificării. Neavând niciodată dreptul de proprietate asupra terenului care a

trecut în proprietatea statului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare și

a art. 30 din Legea nr. 58/1974, reclamanții nu-și puteau întemeia cererea de

restituire a terenului pe Legea nr. 10/2001 deoarece nu fuseseră supuși nici

unui abuz de preluare a terenului din patrimoniul acestora, în perioada de

incidență a Legii nr. 10/2001.

Recurenții sunt și inconsecvenți în

privința suprafeței de teren pretins preluată abuziv de stat, deoarece în

notificare solicitau restituirea suprafeței de 150 mp teren iar prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Cluj la 11 iunie 2001 cer să li se restituie

suprafața de 300 mp teren, deci o altă suprafață decât aceea din notificare.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

nu intra sub incidența acesteia terenurile al căror regim juridic este

reglementat de legea fondului funciar.

În speță, hotărârile atacate cu recurs

sunt temeinice, deoarece imobilul solicitat de reclamanți respectiv terenul în

suprafață de 150 mp nu face obiectul Legii nr. 10/2001, el fiind solicitat și

restituit în temeiul art. 35 din Legea nr. 18 1991, prin decizia nr. 65/1992 a

prefectului.

Recurenții au mai pretins că li s-au

demolat niște construcții (magazii și garaje) care le-au aparținut și pentru

care cer despăgubiri, iar pe suprafața de teren pe care o consideră ocupată

abuziv s-au edificat fără autorizație niște construcții noi.

Așa cum s-a stabilit cu autoritate de

lucru judecat prin sentința civilă nr. 3849/1982 a Judecătoriei Cluj Napoca,

rămasă definitivă prin decizia 939/1982 a Tribunalului Cluj, construcțiile au

fost demolate de IMPPE Cluj în 1988, iar în locul acestora au fost edificate de

antecesoarea SC P. SA București, sucursala Cluj, alte construcții. Demolarea

s-a făcut pe terenul proprietatea predecesorilor legali iar construcțiile au fost

edificate în conformitate cu autorizațiile legal emise.

Recurenții nu pot pretinde o preluare

abuzivă a terenului și construcțiilor demolate și în consecință nu pot formula

pretenții în temeiul Legii nr. 10/2001 deoarece recurenții nu au probat dreptul

lor de proprietate asupra terenului și construcțiilor.

Prin sentința civilă nr. 3849/1982 a

Judecătoriei Cluj Napoca, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului prin

decizia civilă nr. 939/1982 a Tribunalului Cluj, s-a stabilit cu autoritate de

lucru judecat că magaziile și garajele au fost construite nu de autorii

reclamanților ci de antecesoarea pârâtelor Î.M.P. Cluj Napoca, situație în care

reclamanții nu dețin legitimare procesuală activă pentru a obține despăgubiri

pentru construcțiile demolate în temeiul Legii nr. 10/2001. De altfel, pentru

aceleași considerente stabilite cu autoritate de lucru judecat prin cele două

hotărâri, Judecătoria Cluj Napoca prin sentința civilă nr. 12084/1996 a respins

acțiunea în revendicare a reclamanților și cererea de despăgubiri în privința

construcțiilor, magazii și garaje.

Corect instanțele de fond și apel au

respins capătul de cerere vizând accesiunea imobiliară artificială în

considerarea relei credințe a constructorului, invocată de reclamanți, precum

și evacuarea din noile construcții existente, deoarece aceste aspecte au format

obiectul dosarului nr. 7905/1992 al Judecătoriei Cluj Napoca, fiind respinse

prin sentința civilă nr. 12084/1996 menținută prin decizia nr. 170/2002 a

Judecătoriei Cluj și decizia nr. 2159/2000 a Curții de Apel Cluj, astfel că în

privința lor operează autoritatea lucrului judecat.

Faptul că în dosarele de mai sus

reclamanții au solicitat în contradictoriu cu SC P. Cluj și SC.P. SA Cluj,

antecesoarea SC M. SA (pârâtă în cauză) ridicarea construcțiilor edificate pe

terenul lor, iar în acțiunea înregistrată la numărul 5760/2001 la Tribunalul

Cluj solicită păstrarea construcțiilor și constatarea dreptului de accesiune

imobiliară, nu schimbă cu nimic elementele de esență ale autorității de lucru

judecat de vreme ce ridicarea sau păstrarea pentru sine a construcțiilor

decurge din același drept, acela de accesiune, la care se refereau cele două

acțiuni

Dreptul subiectiv de accesiune imobiliară

este neschimbat, fără distincție după cum el se referea la ridicarea sau

păstrarea construcțiilor, cu atât mai vârtos cu cât adesea situația juridică a

constructorului de bună credință nu diferea esențial de aceea a constructorului

de rea-credință.

Mai mult, în speță este discutabil dacă

construcțiile edificate de IMPPF S. Cluj pe terenul proprietatea Statului Român

și pe baza autorizației de construcție 4123/93 din 18 aprilie 1988 eliberată de

Consiliul Popular Cluj Napoca poate genera un drept de accesiune sau un drept

de servitute, având în vedere că dreptul de proprietate al reclamantului asupra

terenului pe care se află construcțiile a fost reconstituit în baza deciziei

nr. 65/1992 a prefectului deci ulterior edificării construcțiilor.

Problema legalității actelor de

privatizare nu poate fi discutată în cauză, deoarece reclamanții nu au

legitimarea procesuală activă. În calitatea lor, reclamanții se raportează la

dreptul de proprietate asupra terenului și construcțiilor care reprezintă

activele societății și nu la simbolurile valorice a acestor active, care

formează capitalul social, obiectivat prin acțiuni sau părți sociale și la care

se referea procesul de privatizare.

Pentru cele mai sus arătate recursul

declarat de reclamanți va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

M.L., M.I., M.Ș. și M.A. împotriva deciziei civile nr. 38 din 20 martie 2003 a

Curții de Apel Cluj, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2005.