ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 324 din 30

iulie 1999, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamantei SC G.O. SA

Cluj împotriva pârâtei SCCA M. Cluj și în consecință a obligat-o pe aceasta să

recunoască reclamantei dreptul ei de proprietate asupra terenului înscris în C.F.

5697 top 4588 și a construcțiilor existente pe această parcelă, situat în Cluj

Napoca, sub A+1 casă pe fundație de piatră, zidărie din cărămidă acoperită cu

țiglă, formată din trei încăperi, prăvălie cu două încăperi, magazie birou și

WC, corp II construcție din cărămidă pe placă de beton cu acoperiș, terasă,

compus din un atelier de întreținere, un atelier pentru segmenți, un atelier de

sculărie, corp III construcție P+1 pe fundație de beton, zidărie de cărămidă cu

acoperiș, terasă, compus din două ateliere de lăcătușerie, 2 grupuri sociale, 2

garderobe, dușuri, 1 coridor, 1 sală sub ascensor iar la etajul 1 cu 4 magazii

și un coridor, corp IV/2 construcție P+2 pe fundație de beton, zidărie de

cărămidă, acoperită cu țiglă , compusă din: la parter un atelier spălătorie

chimică, un lift, etajul I atelier mase plastice; etaj II 3 birouri, 1 coridor,

șopron S2 pe placă de beton, acoperit cu tablă, magazie M 4/2 pe fundație de

beton, zidărie din BCA, acoperită cu tablă.

Instanța a dispus intabularea

acestora conform tabelului de mișcare a parcelelor, anexa 2 din expertiza topo

efectuată de inginer B.V. (dosar nr. 6940/1998 al Judecătoriei Cluj), înscris

despre care s-a arătat că face parte integrantă din sentință, precum și

evacuarea pârâtei de pe proprietatea reclamantei.

A fost respins capătul de cerere

privind obligarea pârâtei la plata unor daune cominatorii de 100.000 lei/zi.

Instanța a respins ca nefondată

cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva reclamantei și a Consiliului

Local Cluj-Napoca, a Consiliului Județean Cluj și a SC F. SA Cluj pentru

constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilului în litigiu și rectificarea corespunzătoare de C.F.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că înființarea societății reclamante a fost dispusă prin

decizia nr. 510/1990 emisă de Prefectura Cluj în temeiul Legii nr. 15/1990.

Prin actul de constituire a fost reglementată și problema patrimoniului

persoanei juridice iar ulterior, prin decizia nr. 21/1993 a Consiliului

Județean Cluj s-a dispus transferul în favoarea reclamantei a imobilului

înscris în C.F. 5697 Cluj nr.top 4584 cu destinație de sediu și atelier de

producție, trecerea operând din administrarea IIMS M.R. Cluj.

Ulterior, prin certificatul de

atestare a dreptului de proprietate, reclamanta a obținut recunoașterea

dreptului asupra terenului în suprafață de 1746 mp, înscris în C.F. 5697 Cluj.

Pe de altă parte, s-a stabilit că în

C.F. 2514 Cluj apare înscris dreptul de proprietate al pârâtei-reclamante SCCA M.

Cluj asupra parcelei cu nr.top 3116, cele două imobile, situate în Cluj-Napoca,

fiind vecine.

Făcând referire la principiul

accesiunii imobiliare artificiale, instanța a reținut că nu s-au administrat

probatorii care să răstoarne prezumția potrivit căreia construcțiile existente

pe parcela cu nr.top 4584 aparțin titularului dreptului de proprietate înscris

în C.F. 5697 Cluj.

Așa fiind, potrivit prevederilor

art. 480 C. civ. a fost admisă acțiunea principală și respinsă cererea

reconvențională, cu consecința evacuării pârâtei-reclamante.

Apelul declarat de pârâta-reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară, prin decizia

civilă nr. 273 din 6 iunie 2000 a Curții de Apel Oradea, unde cauza a fost

strămutată de către Curtea Supremă de Justiție.

Împotriva acestei decizii

pârâta-reclamantă a declarat recurs.

Curtea Supremă de Justiție, secția civilă,

prin decizia nr. 2006 din 22 mai 2002 a reținut, sub un prim aspect, natura

civilă, iar nu comercială, a litigiului și a admis recursul, casând decizia cu

trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Curtea a stabilit că în mod greșit

depunerea motivelor de apel a fost considerată ca tardivă, astfel încât nu se

justifica analizarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate numai pe baza

probatoriilor și a susținerilor de la tribunal.

În fond după casare cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Oradea cu nr. 3960/2002.

Examinând probatoriile administrate

în contextul cererilor formulate pe cale principală și incidentală, instanța de

apel a pronunțat decizia civilă nr. 10/A din 12 martie 2003 prin care a admis

apelul declarat de pârâtă, schimbând în parte sentința și dispunând disjungerea

cererii privind despăgubirile formulate de pârâtă având ca obiect investițiile

făcute la imobil; a fost suspendată judecata acestui capăt de cerere până la

soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 3483/2002, aflat pe rolul

Curții Supreme de Justiție, secția civilă, și s-a menținut restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de recurs a reținut în esență că:

- transferurile de patrimoniu, cu

privire la imobilul în litigiu, operate până în anul 1990 ca urmare a unor

fuziuni de persoane juridice și înființarea altora noi, nu evidențiază motive

de nelegalitate a acestora, cu mențiunea că toate operațiunile au fost tutelate

de proprietarul unic, Statul Român, iar la cercetarea validității lor au fost

avute în vedere normele în vigoare la momentul în care actele au fost

încheiate;

- în aceste condiții, reclamanta

făcând dovada dobândirii dreptului său de proprietate, instanța de fond a

aplicat corect regulile accesiunii imobiliare artificiale și a admis acțiunea în

revendicare;

- în privința cererii privind

contravaloarea investițiilor pretinse de apelanta-pârâtă ca fiind efectuate de

ea la imobil, rezolvarea sa depinde de soluționarea cauzei aflate pe rolul

Curții Supreme de Justiție și întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta-reclamantă SCCA M. Cluj-Napoca, susținând că sunt incidente în

cauză dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Sintetizând criticile formulate,

care sunt insuficient sintetizate, Înalta Curte reține că ele vizează în

principal următoarele aspecte:

- intimata nu are calitate

procesuală pasivă cu privire la o casă din cărămidă, revendicată de reclamantă

și al cărei proprietar titular era Statul Român;

- instanța de apel a ignorat în mare

parte motivele pentru care Curtea Supremă de Justiție a dispus casarea cu

trimitere spre rejudecarea apelului, omițând între altele, să se pronunțe cu

privire la ilegalitatea actelor juridice administrative și la cererea

recurentei vizând evacuarea reclamantei din mai multe corpuri de clădire;

- motivarea deciziei cuprinde

argumente contradictorii, dar și alte le străine de natura pricinii;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra tuturor dovezilor administrate;

- a fost încălcată legea,

menținându-se ca valabile acte juridice administrative vădit ilegale, în

condițiile în care Consiliul Județean Cluj a emis două decizii cu nr. 21 din 7

aprilie 1993, având conținut diferit.

Examinând legalitatea și temeinicia

deciziei în raport de probatoriile administrate și criticile formulate, Înalta

Curte reține că recursul nu este fondat.

Instanța de apel a făcut o analiză

completă a susținerilor părților și a pronunțat o soluție în concordanță cu

probatoriile administrate.

Astfel, sub un prim aspect, nu poate

fi primită susținerea pârâtei-recurente cu privire la lipsa calității

procesuale pasive referitoare la o casă din cărămidă în condițiile în care

construcțiile revendicate au, în ansamblu, un regim juridic unitar, așa cum de

altfel se arată și în cererea reconvențională a aceleiași părți.

Nici afirmația potrivit căreia

Curtea de apel ar fi încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

ignorând dezlegările date în decizia de casare cu trimitere, nu are raport

real.

Instanța de apel a verificat fiecare

etapă a transmisiunilor patrimoniale și actele administrative respective,

concluzionând corect, pe baza regulii

tempus regit octum

că ele au fost

valabile iar efectele lor juridice urmează să fie recunoscute.

Pe de altă parte, cererea pârâtei,

în cadrul acțiunii reconvenționale, vizând evacuarea reclamantei din mai multe

corpuri de clădire, a fost respinsă în contextul respingerii cererii

reconvenționale, astfel încât nu există o nepronunțare din partea instanței.

Critica întemeiată pe prevederile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este de asemenea nefondată.

Decizia recurată are o motivare

amplă și sistematizată, cuprinzând atât considerații teoretice de ordin general

în domeniul analizat cât și o analiză amănunțită a situației de fapt și a

probatoriilor administrate.

De asemenea, aprecierea cu caracter

general în sensul că nu ar fi fost examinate „toate dovezile administrate” nu

rezistă analizei, în decizie existând o enumerare, dublată de aprecieri cu

privire la pertinență și utilitate, a tuturor probatoriilor.

În fine, susținerea recurentei

vizând existența a două decizii administrative având aceeași dată dar conținut

diferit rămâne, inclusiv în această fază a pricinii, o simplă aserțiune lipsită

de suport probatoriu și de eficiență.

Așa fiind, cum decizia atacată este

în întregime legală și temeinică, recursul va fi respins ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SCCA M. Cluj Napoca, împotriva deciziei civile nr. 10/A

din 12 martie 2003 a Curții de Apel Oradea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 28 martie 2005.