ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 779/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, S.V. a chemat în judecată Casa de Pensii

a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8886/8309 din 30

octombrie 2003 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Motivându-și cererea, reclamantul

a arătat că a părăsit localitatea de domiciliu, Suceava, în luna martie 1944,

refugiindu-se la Slatina, datorită persecuției etnice, față de apropierea

armatei sovietice și a ocupării teritoriului.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința nr. 648 din 5 aprilie 2004, a admis

acțiunea reclamantului S.V., a anulat hotărârea nr. 8886/8369 din 30 octombrie

2003 și a obligat pârâtele să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000 pe perioada 20 martie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada refugiului, prin înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, precum și prin declarațiile martorilor și a constatat,

ca fiind îndeplinite, prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din legea menționată, obligând la

anularea actului administrativ și la acordarea drepturilor, ignorând faptul

evident că reclamantul, în dosarul depus la Comisie, nu a depus dovezi concludente cauzei.

A precizat că aprecierea

încadrării în dispozițiile legii se poate face de către instanța de judecată,

numai cu data prezentării dovezii și în funcție de acestea.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9, precum și a

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., constată recursul, ca fiind întemeiat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice”.

Din întreg probatoriul

administrat în cauză rezultă, însă, că reclamantul S.V. a părăsit în luna

martie 1944, Suceava, având în vedere aproprierea armatei sovietice și ocuparea

teritoriului.

În consecință, motivul

refugiului nu a fost unul de persecuție etnică, întrucât Suceava se afla sub

jurisdicție românească, ci l-a reprezentat operațiunile de război.

Ca atare, în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru a justifica

acordarea drepturilor, motiv pentru care se va admite recursul, se va casa

sentința atacată și se va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 648 din

5 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.