ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2015/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 431/2004,

Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei SC I.T. SRL, filiala Arad,

împotriva pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea

antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile, București și

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad și în consecință, a

desființat decizia de înregistrare nr. 391944 din 10 mai 2004 și decizia nr. 5

din 26 februarie 2004 și a anulat Nota de constatare nr. 1188 din 25 februarie

2004, emise de pârâte.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că actele administrative atacate au fost emise de

Ministerul Finanțelor Publice, cu încălcarea dispozițiilor legale privind

validitatea acestora, cele două decizii nefiind motivate în fapt și în drept. A

mai precizat instanța, Curtea de Apel Timișoara, că a analizat și pe fond, atât

actele administrate, cât și nota de constatare, care au fost considerate ca

nelegale, avându-se în vedere că reclamanta a îndeplinit condițiile prevăzute

de art. 180 și 183 din Legea nr. 571/2001 privind Codul fiscal.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o ca nelegală, întrucât

instanța de fond a trecut peste excepția de tardivitate a formulării cererii

referitoare la anularea Notei de constatare nr. 1188/2004, în mod nelegal, iar

pe fond a fost pronunțată o hotărâre lipsită de temei legal, cu încălcarea

dispozițiilor Codului fiscal și al C. proc. fisc. - art. 38.

S-a apreciat că, Curtea de

Apel Timișoara a invocat greșit practica Curții Europene a Drepturilor Omului,

care în speță nu are nici o legătură.

În drept recursul a fost

fondat pe dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., pe Legea nr. 29/1990 și dispozițiile art. 80 și 171 din Legea nr. 571/2003

și Codul de procedură fiscală.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Analizând recursul conform

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Prin acțiunea introductivă

s-a solicitat anularea atât a deciziilor nr. 5/2004 și nr. 391944/2004, cât și

a Notei de constatare nr. 1188/2004, încheiate de pârâte.

Referitor la excepția de

tardivitate invocată, cu privire la cererea reclamantei-intimate, de anulare a notei

de constatare, încheiată de Direcția Control Fiscal Arad, excepție discutată

atât la fond și invocată și în recurs, Curtea apreciază că în mod corect a fost

respinsă față de dispozițiile art. 171 alin. (4) C. proc. fisc., întrucât în

raport cu data comunicării, 1 martie 2004 și data formulării contestației la Ministerul Finanțelor Publice, a existat termenul legal de 3 luni.

Prin urmare, această

excepție este neîntemeiată și va fi respinsă.

Pe fond, actele

administrative deduse judecății sunt, însă, nelegale, întrucât nu cuprind

motivele de fapt și de drept care au condus organul fiscal la luarea măsurilor

față de intimată, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor art. 38 din O.G. nr. 92/2003

și ale art. 171 - 175 C. proc. fisc.

Astfel, decizia nr. 5/2002

este lipsită de temei legal, neindicând posibilitatea de contestare, termenul

și organul competent să o soluționeze, iar decizia nr. 391944/2004 nefiind

motivată nici în fapt, nici în drept, astfel încât nu prevede calea de atac ce

ar trebui urmată de partea nemulțumită și nici instanța competentă, încălcând,

astfel, dispozițiile art. 175 C. proc. fisc.

Corect, prima instanță a

invocat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează

dreptul la un proces echitabil pentru orice persoană, instanțele de judecată

având obligația să respecte garanțiile procesuale ale părților, orice aspect

general, astfel încât să li se asigure un proces echitabil în sensul

Convenției. Astfel, orice persoană are dreptul în deplină legalitate să fie

executată în mod echitabil și juridic, astfel încât nici o parte să nu fie

dezavantajată față de adversarul său.

Pe fondul pricinii, actele

administrative deduse judecății sunt nelegale, avându-se în vedere că intimata-reclamantă,

cu actele pronunțate în instanță, face dovada pe deplin că îndeplinește

condițiile art. 180 și 183 C. fisc., pentru obținerea autorizației de

antrepozit fiscal. De altfel, pe locul unde prima reclamantă își desfășoară

activitatea, există și alte societăți, însă fiecare are o altă suprafață de

teren delimitată, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară anexat la

dosar.

Intimata-reclamantă are în

proprietate clădirea și terenul în folosință, astfel încât îndeplinește

cerințele legale ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, de

aplicare a dispozițiilor art. 180 din Legea nr. 571/2003.

Față de toate aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată

este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în reprezentarea

Ministerului Finanțelor Publice, se va respinge ca nefondat, conform art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în

reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Comisia pentru Administrarea Antreprizelor Fiscale și Ompozitelor

de Produse Specifice, împotriva sentinței civile nr. 431 din 27 octombrie 2004,

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 martie 2005.