ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5572/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5572/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9 pronunțată la

28 iunie 2004 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1202/P/2004, s-a dispus

scoaterea de pe rol a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul

T.A. și înaintarea acesteia la procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea plângerii îndreptate împotriva

rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această încheiere,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 467/P/2002 din 24

martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător Z.L. și grefierul

S.D., ambii din cadrul Judecătoriei Craiova, pentru fapta de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea acesteia, s-a arătat că

petentul T.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului Z.L. de

la Judecătoria Craiova și a grefierului S.D. de la aceeași instituție pentru

fapta prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că la termenul din 15 martie

2002, în dosarul nr. 3717/2002 al Judecătoriei Craiova a fost depusă de avocata

G.A. o împuternicire avocațială pentru apărarea intereselor S.C. R.I. S.R.L.

Craiova, care a fost luată în considerare de magistrat și grefier, cu toate că

în formularul respectiv nu se menționa numărul contractului de asistență

juridică și că în acest fel a fost posibilă amânarea cauzei la un nou termen,

ceea ce l-a dezavantajat.

S-a reținut, de către procuror, că în

cauză nu a fost săvârșită de intimați fapta sesizată de petent, deoarece, așa

cum rezultă din cererea avocatului G.A., adresată președintelui completului de

judecată, aceasta avea calitatea de apărător al societății comerciale

menționate, omisiunea menționării numărului contractului de asistență juridică

pe împuternicirea avocațială neputând conduce la ideea că apărătorul nu avea

calitate procesuală în dosarul respectiv.

Împotriva acestei rezoluții a

formulat plângere petentul T.A.

S-a constatat că, potrivit

dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor

luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor

date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de

procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ori de procurorul

șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu prevederile art.

278

1

C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art.

275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror,

persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime

sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării

de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Față de aceste dispoziții legale,

instanța de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea înaintării la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru

soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o

pentru nelegalitate sub două motive, respectiv că hotărârea pronunțată în cauză

este contrară legii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., precum și că s-a comis o eroare gravă de

fapt, în condițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

parchetul a arătat, în primul rând, că în condițiile în care petiționarul a

făcut plângerea direct la instanță, fără a se fi adresat în prealabil

procurorului ierarhic superior celui care a emis rezoluția de neîncepere a

urmăririi penale dată în dosarul nr. 467/P/2002 al acelui parchet, instanța

trebuia să respingă plângerea ca fiind inadmisibilă și nu să aprecieze că aceasta

este „greșit îndreptată”.

Rezolvarea, în prealabil, a unei

plângeri îndreptată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, în

cauză, de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, constituie o condiție pentru sesizarea legală a instanței cu judecarea

unei alte plângeri. Instanța devine competentă potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., să judece plângerea numai atunci când soluția nu mai poate fi

infirmată de procurorul ierarhic superior, astfel că, dreptul procesual al

persoanei vătămate de a sesiza instanța nu se naște decât după ce plângerea sa

a fost respinsă de procurorul ierarhic superior celui care a soluționat cauza.

Ca atare, neîndeplinirea procedurii

obligatorii prevăzută în art. 278 C. proc. pen., constituie motiv de respingere

a plângerii, adresată instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza

în primă instanță, ca inadmisibilă.

În al doilea rând, parchetul

consideră că instanța a comis și o eroare gravă de fapt, reținând că plângerea

numitului T.A. este „greșit îndreptată”, întrucât anterior nu ar fi formulat o

altă plângere împotriva soluției dată în dosarul nr. 467/P/2002 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel că nu ar fi îndeplinită procedura

reglementată prin art. 278 C. proc. pen.

Se arată că o asemenea plângere a

fost soluționată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003, a

respins această plângere, ca neîntemeiată, iar modul de rezolvare a fost

comunicat persoanei vătămate. Așa fiind, instanța trebuia să judece cauza și să

pronunțe una dintre soluțiile prevăzute în art. 278

1

alin. (8) C.

proc. pen.

Pentru cele expuse, parchetul a

solicitat, conform art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și a se dispune

trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Craiova, anexând totodată

fotocopiile rezoluției cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a comunicării

acesteia către petiționarul T.A.

În recurs au fost depuse la dosar

concluziile scrise ale intimatului Z.L.M., prin care se arată că achiesează la

recursul declarat, apreciind, la rândul său ca fiind incidente dispozițiile

art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., privind greșita

aplicare a legii în condițiile în care prin încheierea pronunțată, instanța a

încălcat dispozițiile imperative ale art. 278

1

alin. (12) C. proc.

pen., prin neobservarea condiției că plângerea se poate formula în termen de 20

zile de la comunicarea soluției de respingere a plângerii depuse la procurorul

ierarhic superior. În analiza textului legal arătat, existența plângerii

formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiție prealabilă de

exercițiu a procedurii reglementate de către dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., sancțiunea aplicabilă neîndeplinirii acestei condiții de

exercițiu fiind inadmisibilitatea.

Cu privire la aplicarea art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., intimatul apreciază că nu poate fi reținut, în

condițiile în care cel ce se pretinde vătămat în drepturile sale și își

justifică interesul promovării plângerii împotriva soluției procurorului este

obligat să facă dovada îndeplinirii unei cerințe prealabile de exercițiu,

potrivit dreptului comun.

În speță, petentul nu a făcut dovada

depunerii unei plângeri la procurorul ierarhic superior, iar din înscrisurile

depuse la dosar rezultă inexistența acestui act procedural.

Pentru cele arătate, intimatul a

solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii

judecătorești atacate și trimiterea cauzei, în vederea continuării judecării

cauzei, la aceeași instanță.

Procurorul, în concluziile orale a

dezvoltat motivele scrise depuse la dosar pe care le-a completat, criticând și

faptul că instanța a soluționat plângerea petiționarului prin încheiere și nu

prin sentință, așa cum prevede legea și pentru aceste motive a solicitat

admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru rejudecare

la Curtea de Apel Craiova.

Examinând recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii pronunțate de

Curtea de Apel Craiova, în raport cu motivele invocate în scris și completate

oral ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

și 18 C. proc. pen., cu referire la art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte consideră recursul parchetului ca fiind

fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că prin

soluția de scoatere de pe rol a plângerii petiționarului T.A. și înaintării

acesteia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

pentru soluționarea plângerii îndreptate împotriva rezoluției nr. 467/P/2002

din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova, a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen.

Așa cum rezultă din conținutul

prevederilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul a stipulat o etapă

procesuală obligatorie, în sensul că plângerea împotriva măsurilor luate sau a

actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta

se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general

al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., au fost prevăzute în concret condițiile posibilității

de sesizare a instanței de judecată, de către persoana vătămată, precum și

orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, respectiv

numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, precum și în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art.

278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza

în primă instanță.

Așadar, din interpretarea

conținutului normelor procedurale arătate, rezultă că necesitatea existenței

plângerii formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiție

prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate de către

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., în aprecierea legalei sesizări

a instanței de judecată.

Or, încălcarea prevederilor

referitoare la legala sesizare a instanței de judecată, se sancționează cu

nulitatea absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., având drept

consecință în ceea ce privește plângerea formulată, în baza dispozițiilor art.

278

1

C. proc. pen., în condițiile nerespectării etapei mai sus

arătate, inadmisibilitatea acesteia.

Din analiza concretă a cauzei,

rezultă că instanța nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

prevăzute de art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen., în ceea ce

privește legala sa sesizare de către petiționar și a sancțiunii care decurge în

contextul încălcării acesteia, considerând nelegal că plângerea petiționarului

T.A. adresată direct instanței de judecată poate fi calificată, ca o plângere

formulată împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2004 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Craiova și greșit îndreptată, dispunând scoaterea ei

de pe rol și înaintarea ei la parchet, în vederea îndeplinirii etapei procesuale

nerespectate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că

instanța a încălcat nu numai condițiile privind aprecierea legalei sale

sesizări și a soluției pronunțate ce excede, de altfel, soluțiilor speciale

expres prevăzute de legiuitor, potrivit art. 278

1

alin. (8) lit. a)

- c) C. proc. pen., dar și ale felului actului procedural, pronunțând o

încheiere.

Așa cum rezultă din prevederile

menționate referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de

judecată în ceea ce privește plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor

sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 278

1

C. proc. pen., legiuitorul a arătat expres și felul actului procedural,

respectiv sentință, în cele două situații de la lit. a) și b), încheierea fiind

posibilă numai în situația stipulată de lit. c) a alin. (8) al art. 278

1

,

atunci când se admite plângerea, se desființează rezoluția sau ordonanța

atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea

cauzei, se reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă

instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În condițiile concrete din cauză,

instanța în mod greșit s-a pronunțat prin încheiere, deoarece nu a dispus

soluția expres prevăzută de lege și arătată mai sus, singura care i-ar fi dat

posibilitatea să o conducă la un asemenea fel de hotărâre judecătorească.

În consecință, Înalta Curte

consideră că, atât prin soluția pronunțată, cât și prin felul actului

procedural dispus, instanța a depășit procedura reglementată de prevederile

art. 278

1

C. proc. pen., încălcând dispozițiile legale concrete,

care îi conferă specificitate, în raport cu normele legale generale.

Mai mult, Înalta Curte, din oficiu,

consideră că soluția pronunțată de către curtea de apel prin încheierea

arătată, nu poate fi definitivă, așa cum rezultă, atât din minuta întocmită,

cât și din dispozitivul încheierii, deoarece nu este o soluție de declinare de

competență, în condițiile art. 42 C. proc. pen., a cărei hotărâre nu este supusă

apelului și nici recursului.

Așadar, primul motiv de recurs

formulat în scris de către parchet, precum și cel invocat oral, ambele

referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., au fost considerate de Înalta Curte ca fiind întemeiate.

În ceea ce privește, cel de-al

doilea motiv de recurs, formulat în scris de către parchet, referitor la

comiterea de către instanță a unei grave erori de fapt, întemeiat pe cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte

consideră că nu-l poate reține ca aplicabil în cauză.

Așa cum rezultă din dosarul

instanței, curtea de apel prin încheierea de la 7 iunie 2004 a dispus

efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în

sensul de a comunica dacă împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie

2003 a aceluiași parchet s-a formulat plângere la procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către petent, iar în caz

afirmativ să se înainteze o copie de pe acea rezoluție.

Prin adresa Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova, secția de urmărire penală cu nr. 3884/II/6/2004 din 16

iunie 2004 primită la 18 iunie 2004 la Curtea de Apel Craiova, secția penală și

depusă la dosar, se comunică ca urmare a adresei nr. 1202/P/2004 cu termen la

28 iunie 2004 că numitul T.A. nu a formulat plângere împotriva rezoluției nr.

467/P/2002 din 24 martie 2003 a acestui parchet.

În raport de cele arătate, la

momentul pronunțării încheierii menționate, între percepția reală a probelor

administrate și soluția pronunțată de curtea de apel nu a existat o vădită și

esențială neconcordanță, astfel că nu se poate reține cazul de casare

menționat.

Înalta Curte a apreciat că, deși nu

este incident cazul de casare invocat, pentru cel de-al doilea motiv scris de

recurs al parchetului, totuși instanța de fond a făcut o greșită aplicare a

dispozițiilor legale privind modul de soluționare al plângerii întemeiată pe

dispozițiile legale menționate, încheierea urmând a fi casată, pentru considerentele

arătate în ceea ce privește motivele de nelegalitate precizate.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii

de ședință nr. 9 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28

iunie 2004, în dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanțe, privind plângerea

formulată de petentul T.A., împotriva intimaților Z.L. și S.D.

Se va casa încheierea atacată și se

va trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova, care va avea în

vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 278

1

, cu referire la

art. 278 C. proc. pen., ce reglementează plângerea în fața instanței împotriva

rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în

contextul cauzei, precum și fotocopiile rezoluției Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 prin care

procurorul general a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.A.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 467/P/2002 din 24

martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe Z.L.M.

și S.D. și a comunicării către petiționar a acestei soluții, anexate recursului

declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință

nr. 9 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28 iunie 2004, în

dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanțe, privind plângerea formulată de

petentul T.A., împotriva intimaților Z.L. și S.D.

Casează încheierea atacată și

trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 octombrie 2004.