ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5572/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 9 pronunțată la 28 iunie 2004 de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1202/P/2004, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petentul T.A. și înaintarea acesteia la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea plângerii îndreptate împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător Z.L.

și grefierul S.D., ambii din cadrul Judecătoriei Craiova, pentru fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea acesteia, s-a arătat că petentul T.A. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului Z.L. de la Judecătoria Craiova și a grefierului S.D. de la aceeași instituție pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că la termenul din 15 martie 2002, în dosarul nr. 3717/2002 al Judecătoriei Craiova a fost depusă de avocata G.A. o împuternicire avocațială pentru apărarea intereselor S.C. R.I. S.R.L. Craiova, care a fost luată în considerare de magistrat și grefier, cu toate că în formularul respectiv nu se menționa numărul contractului de asistență juridică și că în acest fel a fost posibilă amânarea cauzei la un nou termen, ceea ce l-a dezavantajat.

S-a reținut, de către procuror, că în cauză nu a fost săvârșită de intimați fapta sesizată de petent, deoarece, așa cum rezultă din cererea avocatului G.A., adresată președintelui completului de judecată, aceasta avea calitatea de apărător al societății comerciale menționate, omisiunea menționării numărului contractului de asistență juridică pe împuternicirea avocațială neputând conduce la ideea că apărătorul nu avea calitate procesuală în dosarul respectiv. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul T.A. S-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În conformitate cu prevederile art. 278 1 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcută conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Față de aceste dispoziții legale, instanța de fond a dispus scoaterea cauzei de pe rol în vederea înaintării la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând-o pentru nelegalitate sub două motive, respectiv că hotărârea pronunțată în cauză este contrară legii, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., precum și că s-a comis o eroare gravă de fapt, în condițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat, în primul rând, că în condițiile în care petiționarul a făcut plângerea direct la instanță, fără a se fi adresat în prealabil procurorului ierarhic superior celui care a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 467/P/2002 al acelui parchet, instanța trebuia să respingă plângerea ca fiind inadmisibilă și nu să aprecieze că aceasta este „greșit îndreptată”.

Rezolvarea, în prealabil, a unei plângeri îndreptată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, în cauză, de către procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, constituie o condiție pentru sesizarea legală a instanței cu judecarea unei alte plângeri. Instanța devine competentă potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., să judece plângerea numai atunci când soluția nu mai poate fi infirmată de procurorul ierarhic superior, astfel că, dreptul procesual al persoanei vătămate de a sesiza instanța nu se naște decât după ce plângerea sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior celui care a soluționat cauza. Ca atare, neîndeplinirea procedurii obligatorii prevăzută în art. 278 C. proc.

pen., constituie motiv de respingere a plângerii, adresată instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, ca inadmisibilă. În al doilea rând, parchetul consideră că instanța a comis și o eroare gravă de fapt, reținând că plângerea numitului T.A. este „greșit îndreptată”, întrucât anterior nu ar fi formulat o altă plângere împotriva soluției dată în dosarul nr. 467/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel că nu ar fi îndeplinită procedura reglementată prin art. 278 C. proc. pen. Se arată că o asemenea plângere a fost soluționată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care prin rezoluția nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003, a respins această plângere, ca neîntemeiată, iar modul de rezolvare a fost comunicat persoanei vătămate.

Așa fiind, instanța trebuia să judece cauza și să pronunțe una dintre soluțiile prevăzute în art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. Pentru cele expuse, parchetul a solicitat, conform art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și a se dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel Craiova, anexând totodată fotocopiile rezoluției cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și a comunicării acesteia către petiționarul T.A. În recurs au fost depuse la dosar concluziile scrise ale intimatului Z.L.M., prin care se arată că achiesează la recursul declarat, apreciind, la rândul său ca fiind incidente dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., privind greșita aplicare a legii în condițiile în care prin încheierea pronunțată, instanța a încălcat dispozițiile imperative ale art. 278 1 alin. (12) C. proc. pen., prin neobservarea condiției că plângerea se poate formula în termen de 20 zile de la comunicarea soluției de respingere a plângerii depuse la procurorul ierarhic superior. În analiza textului legal arătat, existența plângerii formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiție prealabilă de exercițiu a procedurii reglementate de către dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., sancțiunea aplicabilă neîndeplinirii acestei condiții de exercițiu fiind inadmisibilitatea. Cu privire la aplicarea art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., intimatul apreciază că nu poate fi reținut, în condițiile în care cel ce se pretinde vătămat în drepturile sale și își justifică interesul promovării plângerii împotriva soluției procurorului este obligat să facă dovada îndeplinirii unei cerințe prealabile de exercițiu, potrivit dreptului comun. În speță, petentul nu a făcut dovada depunerii unei plângeri la procurorul ierarhic superior, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă inexistența acestui act procedural. Pentru cele arătate, intimatul a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârii judecătorești atacate și trimiterea cauzei, în vederea continuării judecării cauzei, la aceeași instanță.

Procurorul, în concluziile orale a dezvoltat motivele scrise depuse la dosar pe care le-a completat, criticând și faptul că instanța a soluționat plângerea petiționarului prin încheiere și nu prin sentință, așa cum prevede legea și pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Craiova, în raport cu motivele invocate în scris și completate oral ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 18 C. proc. pen., cu referire la art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte consideră recursul parchetului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că prin soluția de scoatere de pe rol a plângerii petiționarului T.A. și înaintării acesteia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova pentru soluționarea plângerii îndreptate împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, respectiv Curtea de Apel Craiova, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen. Așa cum rezultă din conținutul prevederilor art. 278 alin. (1) C. proc.

pen., legiuitorul a stipulat o etapă procesuală obligatorie, în sensul că plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., au fost prevăzute în concret condițiile posibilității de sesizare a instanței de judecată, de către persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate, respectiv numai după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, precum și în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Așadar, din interpretarea conținutului normelor procedurale arătate, rezultă că necesitatea existenței plângerii formulate la procurorul ierarhic superior, constituie o condiție prealabilă obligatorie de exercitare a procedurii reglementate de către dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., în aprecierea legalei sesizări a instanței de judecată. Or, încălcarea prevederilor referitoare la legala sesizare a instanței de judecată, se sancționează cu nulitatea absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., având drept consecință în ceea ce privește plângerea formulată, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., în condițiile nerespectării etapei mai sus arătate, inadmisibilitatea acesteia.

Din analiza concretă a cauzei, rezultă că instanța nu a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 278 și art. 278 1 C. proc. pen., în ceea ce privește legala sa sesizare de către petiționar și a sancțiunii care decurge în contextul încălcării acesteia, considerând nelegal că plângerea petiționarului T.A. adresată direct instanței de judecată poate fi calificată, ca o plângere formulată împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și greșit îndreptată, dispunând scoaterea ei de pe rol și înaintarea ei la parchet, în vederea îndeplinirii etapei procesuale nerespectate. Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța a încălcat nu numai condițiile privind aprecierea legalei sale sesizări și a soluției pronunțate ce excede, de altfel, soluțiilor speciale expres prevăzute de legiuitor, potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) - c) C. proc.

pen., dar și ale felului actului procedural, pronunțând o încheiere. Așa cum rezultă din prevederile menționate referitoare la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată în ceea ce privește plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 278 1 C. proc. pen., legiuitorul a arătat expres și felul actului procedural, respectiv sentință, în cele două situații de la lit. a) și b), încheierea fiind posibilă numai în situația stipulată de lit. c) a alin. (8) al art. 278 1 , atunci când se admite plângerea, se desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, se reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.

În condițiile concrete din cauză, instanța în mod greșit s-a pronunțat prin încheiere, deoarece nu a dispus soluția expres prevăzută de lege și arătată mai sus, singura care i-ar fi dat posibilitatea să o conducă la un asemenea fel de hotărâre judecătorească. În consecință, Înalta Curte consideră că, atât prin soluția pronunțată, cât și prin felul actului procedural dispus, instanța a depășit procedura reglementată de prevederile art. 278 1 C. proc. pen., încălcând dispozițiile legale concrete, care îi conferă specificitate, în raport cu normele legale generale. Mai mult, Înalta Curte, din oficiu, consideră că soluția pronunțată de către curtea de apel prin încheierea arătată, nu poate fi definitivă, așa cum rezultă, atât din minuta întocmită, cât și din dispozitivul încheierii, deoarece nu este o soluție de declinare de competență, în condițiile art. 42 C. proc.

pen., a cărei hotărâre nu este supusă apelului și nici recursului. Așadar, primul motiv de recurs formulat în scris de către parchet, precum și cel invocat oral, ambele referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legale prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., au fost considerate de Înalta Curte ca fiind întemeiate. În ceea ce privește, cel de-al doilea motiv de recurs, formulat în scris de către parchet, referitor la comiterea de către instanță a unei grave erori de fapt, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte consideră că nu-l poate reține ca aplicabil în cauză.

Așa cum rezultă din dosarul instanței, curtea de apel prin încheierea de la 7 iunie 2004 a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în sensul de a comunica dacă împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a aceluiași parchet s-a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de către petent, iar în caz afirmativ să se înainteze o copie de pe acea rezoluție. Prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția de urmărire penală cu nr. 3884/II/6/2004 din 16 iunie 2004 primită la 18 iunie 2004 la Curtea de Apel Craiova, secția penală și depusă la dosar, se comunică ca urmare a adresei nr. 1202/P/2004 cu termen la 28 iunie 2004 că numitul T.A.

nu a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a acestui parchet. În raport de cele arătate, la momentul pronunțării încheierii menționate, între percepția reală a probelor administrate și soluția pronunțată de curtea de apel nu a existat o vădită și esențială neconcordanță, astfel că nu se poate reține cazul de casare menționat. Înalta Curte a apreciat că, deși nu este incident cazul de casare invocat, pentru cel de-al doilea motiv scris de recurs al parchetului, totuși instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind modul de soluționare al plângerii întemeiată pe dispozițiile legale menționate, încheierea urmând a fi casată, pentru considerentele arătate în ceea ce privește motivele de nelegalitate precizate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință nr. 9 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28 iunie 2004, în dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanțe, privind plângerea formulată de petentul T.A., împotriva intimaților Z.L. și S.D. Se va casa încheierea atacată și se va trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova, care va avea în vedere dispozițiile legale prevăzute de art. 278 1 , cu referire la art. 278 C. proc. pen., ce reglementează plângerea în fața instanței împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în contextul cauzei, precum și fotocopiile rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu nr. 2613/II/2/2003 din 27 mai 2003 prin care procurorul general a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de T.A.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 467/P/2002 din 24 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe Z.L.M. și S.D. și a comunicării către petiționar a acestei soluții, anexate recursului declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii de ședință nr. 9 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, la data de 28 iunie 2004, în dosarul nr. 1202/P/2004, al acelei instanțe, privind plângerea formulată de petentul T.A., împotriva intimaților Z.L. și S.D. Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2004.