ÎCCJ, Decizia nr. 255/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin două memorii, din 8 octombrie 2004 și 21 octombrie 2004, P.G. a formulat plângere împotriva judecătorului C.A., din cadrul Tribunalului Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., imputându-i faptul că l-a defavorizat prin modul în care a soluționat dosarul nr. 3720/2000, al Tribunalului Arad. Prin rezoluția din 21 octombrie 2004, dată în dosarul nr. 234/P/20041, procurorul desemnat să examineze prima plângere, a dispus neînceperea urmăririi penale, față de judecătorul C.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Același procuror, examinând și cea de a doua plângere, prin rezoluția din 29 octombrie 2004, dată în dosarul nr. 249/P/2004, a dispus, de asemenea, neînceperea urmăririi penale, față de judecătorul C.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva acestor rezoluții, petentul P.G. a formulat plângere, cu care s-a adresat Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din 10 noiembrie 2004, dată în dosarul nr. 1611/II/2/2004, a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petent, împotriva rezoluțiilor nr. 234/P/2004 din 21 octombrie 2004 și nr. 249/P/2004 din 29 octombrie 2004, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

S-a motivat că, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că judecătorul C.A. a făcut parte din completul de judecată ce a pronunțat decizia civilă nr. 1217 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Arad, prin care, admițându-se apelul declarat de reclamantul A.T., s-a stabilit în favoarea acestuia, dreptul de proprietate asupra imobilului din Arad, iar ca urmare, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de SC R. SA Arad și pârâții P.G. și P.V., pentru apartamentul nr. 1 din imobilul menționat. S-a relevat că această soluție a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, care, prin decizia nr. 3745 din 21 noiembrie 2000, a respins recursurile declarate în cauză de pârâți și de intervenienții P.G.

și P.V. În concluzie, prin rezoluție s-a considerat că, din moment ce soluția adoptată de completul format din doi judecători, între care a fost și C.A., este legală și temeinică, nu se poate reține că acest judecător, împotriva căruia s-au formulat plângerile, ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Împotriva rezoluțiilor menționate, petentul P.G. a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin sentința penală nr. 16/Pl din 14 februarie 2005, a respins plângerea, ca neîntemeiată, obligând pe petent să plătească statului, suma de 300.000 lei cheltuieli judiciare, iar către C.A., 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a motivat că rezoluțiile date succesiv de procurori sunt legale și temeinice, întrucât soluția de care petentul nu este mulțumit, a fost pronunțată de un complet format din doi judecători și a fost confirmată în recurs, astfel că nu se poate pretinde că judecătorul împotriva căruia s-au îndreptat plângerile, și-ar fi îndeplinit cu rea-credință atribuțiile ce i-au revenit. Recursul declarat de petent împotriva sentinței a fost respins, ca tardiv, prin decizia nr. 3715 din 16 iunie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Petentul P.G. a declarat recurs și împotriva deciziei menționate. Acest recurs nu este admisibil. În adevăr, prin nici o dispoziție a legii nu este prevăzută posibilitatea de a se declara recurs împotriva deciziilor prin care este soluționată o atare cale de atac.

În această privință, prin art. 385 1 C. proc. pen., în cuprinsul căruia sunt reglementate hotărârile supuse recursului, deciziile pronunțate în recurs nu sunt menționate între hotărârile susceptibile de a fi atacate pe această cale. Este de observat, de altfel, că potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., hotărârea instanței de recurs, prin care a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de petent, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, a rămas definitivă la data pronunțării. Așa fiind și cum, în raport cu reglementările în vigoare, nu mai este posibilă exercitarea din nou a aceleiași căi de atac, a recursului, pentru că s-ar încălca principiul legalității căilor de atac, precum și competența firească a instanțelor de soluționare a acestora, urmează ca recursul declarat de petentul P.G.

să fie respins ca inadmisibil, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.G. împotriva deciziei nr. 3715 din 16 iunie 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petentul sus-menționat să plătească statului, suma de 1.000.000 lei (100 lei noi) cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2005.