ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2481/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2 din 14 februarie 2005, pronunțată Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.V., împotriva rezoluției nr. 90/P/2004 din 10 septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția din 10 septembrie 2004 (dosarul nr. 90/P/2004) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii C.L. și R.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că din cercetările efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea acestei fapte penale.

Plângerea formulată de petentul I.V. împotriva acestei rezoluții, în dosarul nr. 90/P/2004, în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, G.H. prin rezoluția din 20 octombrie 2004 (dosar nr. 377/II/2/2004). Împotriva acestei din urmă rezoluții, petentul a formulat plângere la instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., susținând că faptele intimatelor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pentru comiterea cărora trebuie să răspundă penal. Plângerea este neîntemeiată.

S-a mai reținut din examinarea lucrărilor dosarului că I.V. a solicitat să se ia măsuri împotriva judecătorilor C.L. și R.M., motivat de faptul că în dosarul nr. 6036/2001 al Tribunalului Suceava au fost influențați să pronunțe o hotărâre nelegală în favoarea lui S.V. (apelantul din dosar). Verificând decizia civilă nr. 2086 din 29 octombrie 2001 (dată în dosarul sus-menționat), Curtea a constatat că cei doi judecători, în complet legal constituit, au admis apelul lui S.V. și pe fond, au respins acțiunea civilă a numitului I.V. Prin plângerea și declarațiile date, I.V. susține că cei doi judecători au pronunțat o hotărâre împotriva sa, întrucât ar fi fost influențați de un coleg judecător, ceea ce nu s-a dovedit.

Mai mult decât atât, coroborând susținerile persoanei vătămate cu cele declarate de magistrați, rezultă că hotărârea a fost pronunțată pe baza probatoriului administrat în cauză și că nu rezultă indicii la săvârșirea unor fapte de natură penală și deci nici de comiterea infracțiunii de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Întrucât intimații nu se fac vinovați pentru comiterea vreunei fapte penale în legătură cu cele sesizate de petent, rezoluția din 20 octombrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală și temeinică. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul I.V., criticând-o pentru nelegalitate, cu motivarea că cei doi judecători care au pronunțat decizia din apel au încălcat dispozițiile legale aplicabile în materia Legii nr. 18/1991 și i-au prejudiciat interesele legate de dreptul de proprietate funciară.

Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat. Parchetul și instanța de fond au apreciat în mod corect că, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, judecătorii nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., pentru existența acesteia fiind necesar ca magistrații să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului unei părți, ceea ce nu este cazul în speță. Prin decizia civilă contestată, nr. 2086 din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Suceava, în baza materialului probator administrat în cauză, s-a admis apelul pârâtului S.V., s-a schimbat în totalitate sentința și s-a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare formulată de petent.

De menționat că împotriva acestei decizii petentul nu a exercitat calea de atac a recursului. Or, în această situație, prin formularea unei plângeri penale împotriva judecătorilor care au soluționat cauza, petentul încearcă să suplinească lipsa de diligență manifestată cu ocazia soluționării procesului civil. Pentru aceste considerente, văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și va obliga petentul la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul I.V. a împotriva sentinței penale nr. 2 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurentul petent la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 aprilie 2005.