ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2481/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2 din

14 februarie 2005, pronunțată Curtea de Apel Suceava s-a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul I.V., împotriva rezoluției nr. 90/P/2004 din 10

septembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 10

septembrie 2004 (dosarul nr. 90/P/2004) Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea

urmăririi penale față de judecătorii C.L. și R.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen., cu motivarea că din cercetările efectuate în cauză nu rezultă

săvârșirea acestei fapte penale.

Plângerea formulată de petentul

I.V. împotriva acestei rezoluții, în dosarul nr. 90/P/2004, în conformitate cu

prevederile art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, G.H. prin

rezoluția din 20 octombrie 2004 (dosar nr. 377/II/2/2004).

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, petentul a formulat plângere la instanță, în conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., susținând că faptele

intimatelor întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pentru

comiterea cărora trebuie să răspundă penal.

Plângerea este neîntemeiată.

S-a mai reținut din

examinarea lucrărilor dosarului că I.V. a solicitat să se ia măsuri împotriva

judecătorilor C.L. și R.M., motivat de faptul că în dosarul nr. 6036/2001 al

Tribunalului Suceava au fost influențați să pronunțe o hotărâre nelegală în

favoarea lui S.V. (apelantul din dosar).

Verificând decizia civilă nr.

2086 din 29 octombrie 2001 (dată în dosarul sus-menționat), Curtea a constatat

că cei doi judecători, în complet legal constituit, au admis apelul lui S.V. și

pe fond, au respins acțiunea civilă a numitului I.V.

Prin plângerea și

declarațiile date, I.V. susține că cei doi judecători au pronunțat o hotărâre împotriva

sa, întrucât ar fi fost influențați de un coleg judecător, ceea ce nu s-a

dovedit.

Mai mult decât atât,

coroborând susținerile persoanei vătămate cu cele declarate de magistrați,

rezultă că hotărârea a fost pronunțată pe baza probatoriului administrat în

cauză și că nu rezultă indicii la săvârșirea unor fapte de natură penală și

deci nici de comiterea infracțiunii de abuz în serviciul contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Întrucât intimații nu se fac

vinovați pentru comiterea vreunei fapte penale în legătură cu cele sesizate de

petent, rezoluția din 20 octombrie 2004 a procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petentul I.V., criticând-o pentru

nelegalitate, cu motivarea că cei doi judecători care au pronunțat decizia din

apel au încălcat dispozițiile legale aplicabile în materia Legii nr. 18/1991 și

i-au prejudiciat interesele legate de dreptul de proprietate funciară.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de drept și de fapt, conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Parchetul și instanța de

fond au apreciat în mod corect că, prin pronunțarea unei hotărâri

judecătorești, judecătorii nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., pentru existența acesteia fiind necesar ca

magistrații să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului unei

părți, ceea ce nu este cazul în speță. Prin decizia civilă contestată, nr. 2086

din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Suceava, în baza materialului probator

administrat în cauză, s-a admis apelul pârâtului S.V., s-a schimbat în

totalitate sentința și s-a respins, ca nefondată, acțiunea în revendicare

formulată de petent. De menționat că împotriva acestei decizii petentul nu a

exercitat calea de atac a recursului. Or, în această situație, prin formularea

unei plângeri penale împotriva judecătorilor care au soluționat cauza, petentul

încearcă să suplinească lipsa de diligență manifestată cu ocazia soluționării

procesului civil.

Pentru aceste considerente,

văzând și prevederile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat și va obliga petentul la cheltuieli

judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul I.V. a împotriva sentinței penale nr. 2 din 14 februarie

2005 a Curții de Apel Suceava.

Obligă pe recurentul petent

la plata sumei de 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 aprilie 2005.