ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4587/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4587/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 164 din 1 martie 2004, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpatul B.A. la câte trei pedepse de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 2 1 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și a art. 71 – art. 64 C. pen., urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și a arestării preventive, de la 11 decembrie 2003, la zi. În baza art. 116 C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Timișoara, pe o durată de 5 ani.
În esență, s-au reținut următoarele: În seara zilei de 11 decembrie 2003, prin amenințare cu un cuțit, inculpatul B.A., împreună cu fratele său, coinculpatul B.D., au deposedat, într-un compartiment dintr-un tren, pe părțile vătămate P.S., R.L. și G.I., de gecile cu care erau îmbrăcate. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 117/ A din 1 aprilie 2004, a respins apelul inculpatului. Totodată, a menținut arestarea preventivă a inculpatului, durata arestării preventive, de la 1 martie 2004, la zi. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate. Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că, în raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tâlhăriile (prin amenințarea, cu un cuțit, a părților vătămate, care se aflau într-un tren, urmată de deposedarea acestora, de hainele cu care erau îmbrăcate), precum și de datele ce caracterizează persoana inculpatului (recidivist), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se impune reducerea acesteia. Nemaifiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului B.A.
să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei nr. 117/ A din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 11 decembrie 2003, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.