ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2682/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, prin decizia penală nr. 1 din 7 ianuarie 2005, a respins plângerea formulată de petenta M.P., împotriva rezoluției din 21 iulie 2004, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 100/P/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe numita D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, rezoluție pe care a menținut-o în întregime. Petenta a fost obligată la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că, prin plângerea înregistrată, la 28 septembrie 2004, petenta M.P.

a solicitat desființarea rezoluției din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și trimiterea cauzei procurorului pentru a dispune începerea urmăririi penale privind pe D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea acestei plângeri, petenta a arătat că intimata D.V., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice în ceea ce o privește, dispunând în acest sens, internarea în Spitalul de Neuropsihiatrie Oradea, încălcând astfel dispozițiile legale, respectiv art. 30 din Decretul nr. 32/1954, care statuează că procurorul, după ce este sesizat de către președintele instanței poate cere și părerea unei comisii de medici specialiști.

A mai arătat că, deși nu s-a bazat decât pe trei declarații de martori, intimata a dispus efectuarea expertizei, deși art. 31 din Decretul nr. 32/1954 stipulează că internarea provizorie în spital nu poate fi cerută decât de către instanța de judecată. A mai precizat petenta că nu a solicitat punerea în mișcare a acțiunii penale față de intimată, ci anularea ordonanței dată de aceasta, întrucât urmărirea penală nu poate fi dispusă împotriva unui procuror decât de către Ministerul Justiției. Pe parcursul judecării cauzei, petenta a solicitat de altfel, introducerea în cauză a numiților J.M., J.A. și avocat D.C. În urma efectuării actelor premergătoare, prin rezoluția din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată.

Curtea de Apel Oradea, examinând plângerea formulată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 100/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a constatat că măsura de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția atacată este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petentă, neîntemeiată. În acest sens, instanța de fond a reținut că „.. în motivarea rezoluției s-a reținut că, prin plângerea formulată la 18 mai 2004, petenta M.P. a solicitat efectuarea unor cercetări privind modul în care a fost soluționat dosarul civil nr. 185/R/2004 al Tribunalului Bihor, care a avut ca obiect cererea formulată de numiții J.A. și J.M., prin care aceștia solicitau punerea sub interdicție a petentei.

Prin încheierea dată în 22 martie 2002, Tribunalul Bihor a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la grefă, pentru îndeplinirea procedurii preliminare, prevăzute de Decretul nr. 43/1954, încheiere desființată prin decizia nr. 4587 din 7 noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul casării încheierii, cu motivarea că, instanța legal sesizată era îndreptățită și totodată obligată să dispună strângerea datelor care îi erau necesare pentru a putea trece la judecarea în fond a pricinii. După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată sub dosarul civil nr. 158/R/2004 al Tribunalului Bihor, iar, pe parcursul judecării acestuia, la termenul din 21 aprilie 2004, procurorul D.V.

a comunicat instanței că s-au demarat procedurile necesare pentru efectuarea cercetării, fiind emisă o ordonanță pentru efectuarea unei expertize psihiatrice. S-a reținut că petenta a contestat tocmai această ordonanță, prin care s-a dispus expertiza în regim de internare medicală, motivând că ea a fost emisă abuziv, cât timp ea nu suferă de o boală psihică și că procurorul, emițând-o, a comis un abuz. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 30 din Decretul nr. 32/1954, președintele instanței sesizată cu o asemenea cerere, de punere sub interdicție, va lua măsuri pentru ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate să fie comunicate procurorului care va dispune efectuarea cercetărilor pe care le va socoti necesare, sens în care va lua și părerea unei comisii de medici specialiști.

Astfel fiind, s-a considerat că procurorul de ședință D.V., nu a comis nici un abuz, întrucât doar și-a exercitat atribuțiile de serviciu, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege, sens în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceasta”. În raport de actele și lucrările dosarului atașat, Curtea de apel a reținut că în sarcina intimatei nu poate fi reținută exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în condițiile în care aceste atribuții au fost exercitate în limitele conferite de legea de organizare judiciară, cât și de dispozițiile Decretului nr. 32/1954, dispoziția de internare a petentei în vederea expertizării înscriindu-se în procedura reglementată de actul normativ mai sus arătat.

Împotriva sentinței penale, petenta M.P. a declarat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei organului competent în vederea punerii în mișcare a urmăririi penale, întrucât apreciază că procurorul și-a încălcat obligațiile de serviciu, dispunând efectuarea unei expertize psihiatrice în regim de internare față de petentă, mai înainte de a fi luat părerea unei comisii de specialiști, iar instanța nu a introdus în cauză pe numiții J.M. și A. și avocata acestora la solicitarea petentei. Recursul declarat de petiționară nu este fondat. Din verificarea lucrărilor cauzei, se reține că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea legii.

După cum în mod corect a reținut și instanța de fond, conform dispozițiilor art. 30 din Decretul nr. 32/1954, președintele instanței sesizată cu o asemenea cerere, de punere sub interdicție, va lua măsuri pentru ca cererea, împreună cu înscrisurile anexate, să fie comunicate procurorului care va dispune efectuarea cercetărilor pe care le va socoti necesare, sens în care, va lua și părerea unei comisii de medici specialiști. Or, în speță, procurorul dispunând și efectuarea unei expertize psihiatrice, nu a făcut decât să se conformeze dispoziției legale mai sus arătate, referitoare la luarea părerii unei comisii de medici specialiști, astfel că în cauză, nu sunt elemente care să justifice reținerea în sarcina intimatei a infracțiunii pentru care, s-au înfăptuit de către parchet acte premergătoare începerii urmăririi penale și anume, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., sau alte fapte cu caracter penal.

Nici critica petentei, referitoare la neintroducerea în cauză a numiților J.M., J.A. și a avocatei acestora D.C., nu poate fi primită, aceste persoane neavând calitate procesuală într-o plângere formulată de petentă împotriva rezoluției din 21 iulie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosarul nr. 100/P/2004 și care o viza numai pe intimata D.V. În consecință, pentru motivele arătate și verificând hotărârea atacată și în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de petenta M.P. este nefondat și a fi respins, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, și a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta M.P. împotriva sentinței penale nr. 1 din 7 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea. Obligă pe recurentă la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 aprilie 2005.