ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3404/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul D.V.P. a solicitat

anularea deciziei nr. 4 din 20 iulie 2004 emisă de Primarul comunei Săcelu

județul Gorj prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Prin respectiva „notificare”

reclamantul solicită restituirea în proprietate a unui teren în suprafață de

990 mp din punctul „Cucui” intravilan situat în centrul comunei Săcelu sat

Gurani, județul Gorj sau măsuri reparatorii prin echivalent la nivelul sumei de

500.000.000 lei.

Tribunalul Gorj, prin sentința

civilă nr. 71 din 24 februarie 2005 a admis contestația, a anulat Dispoziția

nr. 4/2004 emisă de Primarul comunei Săcelu și a dispus să i se restituie

reclamantului, în natură, suprafața de 990 mp teren situat în centrul comunei

Săcelu în punctul „Băile Săcelu”.

Instanța a reținut că tatăl

reclamantului a deținut în proprietate suprafața de 0,35 ha teren în punctul

„Măguri” și 0,40 ha teren în punctul „Cucuie”, ambele situate pe raza comunei

Săcelu. După restituirea în proprietate a unor terenuri în baza Legii nr.

18/1991 și refuzul de a i se restitui și terenul în litigiu, reclamantul a uzat

de prevederile Legii nr. 10/2001 solicitând constituirea dreptului de

proprietate pentru 990 mp ce se identifică cu suprafața de 0,40 ha din punctul

„Cucuie”.

Curtea de Apel Craiova, prin

sentința civilă nr. 2682 din 18 octombrie 2005 a admis recursul declarat de

Primarul comunei Săcele, a schimbat sentința atacată și a dispus respingerea

cererii de restituire în natură, urmând a se acorda măsuri reparatorii prin

echivalent.

Instanța de apel a reținut că

terenul amenajat ca parc al stațiunii balneare și nu poate fi considerat liber

și posibil de restituit în natură.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul care, fără a invoca vreunul din motivele de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. susține, în esență, că terenul solicitat

are alte dimensiuni decât „parcul comunei” și care este situat pe alt

amplasament. Terenul solicitat este prea mic (30 m lungime și 27 m lățime) pentru

a fi utilizat ca parc al stațiunii.

Recursul a declarat și Primarul

comunei Săcelu care, de asemenea, nu a indicat un motiv de casare prevăzut de

art. 304 C. proc. civ. În esență, se susține că nu există identitate între

terenul solicitat de reclamant prin notificare și acțiune. Parcela „Cucuie” are

alt amplasament iar reclamantul a solicitat un teren situat în „Băile Săcelu”.

Ambele recursuri sunt fondate și se

impune casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Conform art. 314 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin

stabilite.

Or, din expunerea făcută privind

istoricul litigiului rezultă că instanțele au pronunțat hotărâri contradictorii

tocmai datorită nelămuririi pe deplin a împrejurărilor de fapt.

Există incertitudini cu privire la

amplasamentul terenului ce face obiectul litigiului. În fond, lipsind o

evidență cadastrală se impunea ca raportul de expertiză să țină seama nu numai

de declarațiile reclamantului dar și de cele ale pârâtului, pe care să le

analizeze în raport de documentele oficiale aflate în arhive și titlurile de

proprietate deținute de reclamant.

Curtea de Apel era datoare să

dispună efectuarea unei noi expertize cu obiective clare privind identificarea

terenului în raport de punctele de situare rezultate din documente și

susținerile părților.

Mai mult, recurentul de ordin doi a

depus în faza apelului copia unui act, este drept necertificat, prin care s-ar

putea trage concluzia că terenul în litigiu a făcut obiectul unui contract de

vânzare-cumpărare între alte persoane. Acest lucru se impunea a fi verificat.

Și mai mult,

recurentul-apelant-pârât, prin cererea de apel nu a solicitat schimbarea

sentinței și înlocuirea restituirii în natură cu acordarea de măsuri

compensatorii prin echivalent, ci constatarea faptului că terenul solicitat

este situat pe un alt amplasament, care nu a aparținut autorului reclamantului.

În rejudecare instanța va examina

prin corelație cu obiectul prezentei acțiuni și retrocedările de terenuri către

reclamant în temeiul Legii nr. 18/1991 atât în ce privește suprafețele cât și

amplasamentele, raportate la actele de proprietate prezentate ori/și evidențele

oficiale.

Față de cele ce preced, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri vor fi admise, decizia

instanței de apel casată și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.P.

împotriva deciziei nr. 2682 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova,

secția civilă, precum și recursul declarat de Primăria comunei Săcele, prin

Primar, împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006         .