ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6623/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6623/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 414

din 30 iulie 2004, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul H.A.S. la

pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) și c), cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 86

4

,

raportat la art. 83 C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin

sentința penală nr. 233/1998 a Tribunalului Brașov, pe care a adăugat-o la

pedeapsa de mai sus, rezultând pedeapsa de 9 ani și 6 luni închisoare. Din

această pedeapsă a scăzut perioadele de prevenție a inculpatului, de la 24

ianuarie 1997 la 11 februarie 1997, de la 29 mai 1997 la 10 septembrie 1998 și

de la 16 aprilie 2004 la zi. I-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C.

pen. și a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

A constatat că persoana

vătămată F.J. nu s-a constituit parte civilă și a dispus restituirea către

aceasta a unui cuțit de bucătărie, corp delict. L-a obligat pe inculpat să

plătească statului 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în perioada februarie, începutul lunii

aprilie 2004, inculpatul H.A.S. a fost găzduit de partea vătămată F.J. împreună

cu fratele acestuia, martorul H.F.R., aceștia având o cheie de la locuința din

orașul Zărnești a părții vătămate. La începutul lunii februarie 2004, partea

vătămată i-a dat afară din locuință pe cei doi frați, aceștia instalându-se în

uscătoria imobilului. În seara zilei de 16 aprilie 2004, în jurul orelor 20,30,

când partea vătămată a venit acasă împreună cu fiica sa, martora L.B., i-a

găsit în locuință pe inculpat și fratele acestuia, ambii fiind în stare de

ebrietate. Întrucât le-a cerut să părăsească locuința, inculpatul a luat un

cuțit de bucătărie și a început să-l agite prin aer, amenințându-le cu moartea

pe partea vătămată și fiica ei, lovind cu această ocazie un dulap. În

continuare, inculpatul a luat din sufragerie geanta părții vătămate, în care se

găseau actele de identitate, medicamente, înscrisuri bancare și sumele de 950

Euro și 7 milioane lei, cu care a părăsit locuința.

Fiind urmărit de martora

L.B., care i-a solicitat restituirea genții, inculpatul, înarmat în continuare

cu cuțitul, a amenințat-o cu moartea. La scurt timp, inculpatul a fost prins de

o patrulă de poliție, asupra sa găsindu-se geanta părții vătămate.

Prin decizia nr. 360/ Ap din

13 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul H.A.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice date faptei, precum

și față de individualizarea judiciară greșită a pedepsei aplicate.

În motivarea recursului,

inculpatul a susținut că încadrarea juridică dată faptelor este greșită,

întrucât fratele său a fost în relații de concubinaj cu partea vătămată,

deposedarea de geantă a fost o glumă iar reclamația a constituit o răzbunare a

părții vătămate, care, ulterior a avut mustrări de conștiință și a declarat

adevărul instanței de fond. Mai arată inculpatul că a luat geanta fără să

exercite lovituri sau amenințări de vreun fel asupra părții vătămate sau fiicei

acesteia, astfel că încadrarea juridică corectă este aceea de furt calificat,

prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.; pe de

altă parte, în raport de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, precum

și față de circumstanțele personale ale inculpatului, se impune reducerea

pedepsei.

Examinând decizia recurată

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește primul

motiv de recurs, se constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că

instanțele au reținut în mod corect situația de fapt, constând în aceea că

inculpatul, însoțit de fratele său, a pătruns fără drept în locuința părții vătămate,

după ce aceasta a încetat să-i mai găzduiască și a refuzat să părăsească

locuința la somația părții vătămate, pe care a amenințat-o cu un cuțit luat din

bucătărie. Mai mult, inculpatul a luat din sufragerie geanta părții vătămate,

în care se aflau bani, acte și alte bunuri, refuzând să o restituie la

solicitarea expresă a fiicei acesteia, care l-a urmărit și pe care a

amenințat-o din nou cu cuțitul, activitatea sa infracțională fiind întreruptă

de o patrulă a poliției care a găsit geanta asupra inculpatului.

Totodată, instanțele au

făcut o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor art. 63 C. proc. pen.,

înlăturând motivat declarațiile părții vătămate, date în faza de cercetare

judecătorească, care nu se coroborează cu declarațiile anterioare ale aceleași

părți, precum și cu restul materialului probator administrat în cauză, reținând

că ele sunt subiective în contextul relațiilor apropiate care au existat între

aceasta și fratele inculpatului și în raport de împrejurarea că, ulterior datei

săvârșirii faptei, partea vătămată este încarcerată în același penitenciar cu

inculpatul. Susținerile părții vătămate în sensul că, personal, nu a dorit să

depună plângere sunt relevante și vin în sprijinul acestei aprecieri.

Nici critica referitoare la

individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de instanța de fond

și menținută de instanța de apel, nu este întemeiată, deoarece pedeapsa de 7

ani aplicată inculpatului este în cuantumul minim prevăzut de lege pentru

infracțiunea reținută în sarcina acestuia, în condițiile în care este

recidivist. Pe de altă parte, revocarea beneficiului suspendării sub

supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani și 6 luni, aplicată anterior inculpatului

este corectă, în raport de împrejurarea că acesta a săvârșit fapta din prezentul

dosar în termenul de încercare. Față de aceste motive nu se justifică reducerea

pedepsei față de poziția procesuală a inculpatului, circumstanțele sale

personale și periculozitatea faptei.

Pentru aceste considerente,

având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în

considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b C. proc.

pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat.

Conform dispozițiilor art.

385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării

preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul –

inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul H.A.S. împotriva deciziei penale nr. 360.Ap din

13 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 24 ianuarie 1997 la 11 februarie

1997; de la 29 mai 1997 la 10 septembrie 1998 și de la 16 aprilie 2004 la 9

decembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata

sumei de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului

inculpat și 400.000 lei onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei părți

vătămate F.J.T., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2004.