ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7189/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 419 din 20 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, în dosarul nr. 1170/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul B.A. A fost obligat revizuientul la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2006, condamnatul B.A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 304 din 30 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul nr. 1640/2001.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu a săvârșit fapta de tâlhărie într-o locuință reținută în sarcina sa prin hotărârea de condamnare și că la momentul săvârșirii respectivei fapte se afla la domiciliul său, astfel că se dispune readministrarea probatoriului, inclusiv audierea unui martor ce a fost deținut și el în Penitenciarul Codlea și care a depus un autodenunț la parchet, în sensul că el este adevăratul autor al faptei, alături de inculpatul R.D. În cauză a fost întocmit de procuror referatul cu nr. 239/III/6/2006 din 16 mai 2006, în condițiile art. 399 C. proc. pen. Examinând actele dosarului, prima instanță a reținut că, revizuientul B.A.

se află în executarea unei pedepsei privative de libertate de 16 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 304 din 30 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3204 din 21 iunie 2002 a Curții Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie; că ansamblul probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, a dovedit fără echivoc, vinovăția inculpatului B.A. respectiv că, în noaptea de 24 iulie 2001, a pătruns, fără drept, împreună cu R.D. în curtea familiei O. din Bran, jud. Brașov și apoi amândoi mascați cu cagule și înarmați cu o sabie și un cuțit au pătruns, prin efracție și escaladare, în interiorul locuinței, deposedându-le pe O.L.

și O.T. de suma de 4.000.000 lei, cauzându-le leziuni vindecabile în 7 zile, respectiv 16 zile de îngrijiri medicale. Mai mult prima instanță a constatat că inculpatul B.A. a recunoscut permanent comiterea faptelor și a prezentat detalii referitoare la modalitatea concretă de săvârșire a acestora, iar prin cererile de apel, respectiv recurs, deși i se aplicase inițial o pedeapsă de 17 ani închisoare, a solicitat exclusiv reducerea cuantumului acesteia. S-a mai reținut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia, în condițiile art. 63 C. proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.

Cum aceste aspecte au fost cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuientul B.A. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Prin decizia penală nr. 166/ A din 30 august 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul B.A. A fost obligat apelantul la plata sumei de 400.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 394 C. proc.

pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greșita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în nici unul dintre acestea. În consecință, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient. Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul B.A. care a reiterat motivele invocate în cererea inițială. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 399 și următoarele C. proc.

pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului B.A., după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată. Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege. Astfel, potrivit art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol, este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)]. În cauză, însă, se observă că, deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar audierea unui martor cu care a fost deținut în Penitenciarul Codlea (în prezent aflat în stare de libertate) și despre care a susținut că ar fi adevăratul autor al faptei, alături de R.D.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot fi realizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393 și următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca, pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate. Astfel, audierea unor noi martori într-o cerere de revizuire ar fi admisibilă, doar în cazul în care anumite fapte sau împrejurări au fost învederate în fața instanței ce a judecat inițial cauza, însă nu au putut fi reținute datorită imposibilității administrării unor probe, de exemplu un martor, deși identificat, nu a putu fi audiat din motive obiective, sau faptele pretins noi nu au fost cunoscute în nici un fel de către instanța de judecată, care nici nu avea această posibilitate.

Înalta Curte, constată că, prin administrarea unor noi probe pe calea revizuirii, fără a fi vorba de „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”, în înțelesul art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-ar crea o puternică instabilitate a hotărârilor penale definitive, s-ar încălca limitele absolut restrictive ale acestei proceduri extraordinare și s-ar obține cu ușurință desființarea unor hotărâri judecătorești ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Mai mult, nu pot fi considerate „probe noi” mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate, respectiv solicitarea audierii unor noi martori, care ar releva un fapt stabilit deja cu autoritate de lucru judecat.

Invocarea de către revizuient a unor împrejurări incerte, simple alegații, respectiv că fapta ar fi fost săvârșită de o altă persoană, fără a exista vreun început de probă în acest sens, nu poate conduce la ideea că activitatea de urmărire penală și de cercetare judecătorească, ce a stat la baza pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, ar fi lipsită de substanță și greșită în esență, ori că ar trebui reluată, deoarece în acest mod s-ar institui o perpetuare a incertitudinii în materie penală. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.A., în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat B.A. împotriva deciziei penale nr. 266/ A din 30 august 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2006.