- Dosarul nr.
- 4149/2001
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 10 februarie 2004
Decizia nr. 791/2004 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 4149/2001 — recurs împotriva sentinței nr. 781/2003 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 781 din 28 august 2003, Tribunalul București secția I-a penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 584/2002 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 256/2003 a Curții de Apel București, formulată de condamnatul S.I.M. Petentul a fost obligat să plătească 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, a reținut următoarele: Petentul condamnat a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 584 din 21 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, pe motiv că se impunea administrarea probei cu martori și efectuarea unei expertize medico-legale, care să dovedească vinovăția sa.
Prin concluziile scrise formulate în baza art. 399 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul București a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. S-a depus la dosar copia sentinței penale mai sus menționată. În baza art. 403 C. proc. pen. procedând la verificarea admisibilității cererii tribunalul reține următoarele: Prin sentința penală nr. 584 din 21 iunie 2002 a Tribunalului București, secția I penală pronunțată în dosarul nr. 4149/2001, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunii prevăzută de art. 197 alin.(1) C. pen. și art. 211 lit. b), d) C. pen., pe motiv că în data de 17/18.08.2000, inculpatul S.I.M.
a pătruns în locuința numitei J.G., în vârstă de 80 de ani, a amenințat-o cu un cuțit și i-a sustras o butelie de aragaz, constrângând-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Sentința a rămas definitivă prin decizia penală nr. 256 din 21 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție. Tribunalul a constatat că motivele invocate de petent, respectiv administrarea probei cu martori și efectuarea unei expertize medico-legale, care să dovedească nevinovăția sa, nu se circumsciu celor expres și limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul criticând-o pentru greșita respingere a cererii sale, solicitând administrarea de probe pentru a-și dovedi nevinovăția.
Prin decizia penală nr. 629 A din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat. Condamnatul a formulat recurs pe care l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, reiterând aceleași motive. Recursul este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. Curtea constată că motivele invocate de recurentul condamnat, respectiv administrarea probei cu martori și efectuarea unei expertize medico-legale, nu se regăsesc în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și reprezintă o prelungire a probatoriului pentru fapte verificate anterior de instanțe. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.I.M. împotriva deciziei penale nr. 629/A din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2004.