ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4614/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 491 din 27 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 11265/3/2006 al Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientul V.I.A., împotriva sentinței penale nr. 1463 din 18 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3640 din 13 iunie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Revizuientul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva sentinței penale sus-arătate prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani și 3 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea cererii a arătat că nu el este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat și a solicitat ascultarea de noi martori. Tribunalul, analizând cererea condamnatului, a constatat că în cauză nu se regăsește niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul V.I.A., învederând faptul că a fost condamnat pe nedrept și că poate să și dovedească nevinovăția cu martori. Prin decizia penală nr. 429 din 31 mai 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. În considerentele deciziei, Curtea a apreciat că soluția tribunalului este legală, deoarece motivul invocat de revizuient nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Împotriva acestei decizii revizuientul a declarat recurs, susținând că nu el este autorul infracțiunii de tâlhărie, fiind condamnat pe nedrept ca urmare a abuzurilor organelor de urmărire penală. Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert, sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia. Aparent, motivul invocat de revizuient s-ar putea încadra în dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen., dar examinând probele administrate, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, textul de lege arătat mai sus referindu-se la situații de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond și nu la mijloace de probă ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de V.I.A. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 429 din 31 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei noi, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iulie 2006.