ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5295/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 288 din 14 martie 2006, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului R.V., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 489 din 12 aprilie 2005 a aceluiași tribunal. Instanța a constatat că, prin sentința penală nr. 489 din12 aprilie 2005 a Tribunalului București, definitivă prin de decizia penală nr. 5968 din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul R.V. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor tâlhării. Prin cererea de revizuire sus-numitul a solicitat redeschiderea dosarului pentru aflarea adevărului și buna soluționare a cauzei întrucât, deși recunoaște faptele pentru care a fost condamnat, nu a putut declara în cursul judecății despre împrejurările comiterii acestora, deoarece a fost amenințat de unul dintre coinculpați.

Pentru a respinge cererea de revizuire instanța a constatat, pe de o parte, că împrejurările invocate de condamnat privitoare la participația și contribuția și a altor persoane la săvârșirea faptelor, nu sunt noi, fiind analizate chiar prin rechizitoriul parchetului iar, pe de altă parte, în considerarea acestor împrejurări tot nu s-ar ajunge la netemeinicia hotărârii de condamnare, ci, cel mult la o redozare a pedepsei, efect ce nu poate fi obținut pe această cale extraordinară de atac. Apelul condamnatului a fost respins prin decizia penală nr. 331 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, instanța de control judiciar constatând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către condamnatul R.V., nemotivat în scris și a cărui soluție a fost lăsată de acesta, prin concluziile orale, la aprecierea instanței.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar și numai în raport cu cazurile de casare care, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat. Deși condamnatul prin cerere invocă formal cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., din descrierea acestuia, participarea și a altor persoane la comiterea tâlhăriei despre a căror contribuție nu a putut da amănunte deoarece a fost amenințat, rezultă că nu sunt realizate condițiile prevăzute de textul de lege sus-arătat întrucât, pe de o parte, împrejurările arătate nu sunt noi, fiind cunoscute de organul judiciar și, de urmare, prin rechizitoriul parchetului s-a dispus disjungerea cauzei față de un alt participant, iar, pe de altă parte, aceleași împrejurări nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc.

pen. Neconstatând, din examinarea hotărârii existența nici unuia dintre cazurile de casare, care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul condamnatului-revizuient urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de revizuientul R.V. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2006.