ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5295/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 288

din 14 martie 2006, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea

condamnatului R.V., prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 489

din 12 aprilie 2005 a aceluiași tribunal.

Instanța a constatat că,

prin sentința penală nr. 489 din12 aprilie 2005 a Tribunalului București,

definitivă prin de decizia penală nr. 5968 din 24 octombrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, revizuientul R.V. a fost condamnat, la pedeapsa

rezultantă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea mai multor tâlhării.

Prin cererea de revizuire

sus-numitul a solicitat redeschiderea dosarului pentru aflarea adevărului și

buna soluționare a cauzei întrucât, deși recunoaște faptele pentru care a fost

condamnat, nu a putut declara în cursul judecății despre împrejurările

comiterii acestora, deoarece a fost amenințat de unul dintre coinculpați.

Pentru a respinge cererea de

revizuire instanța a constatat, pe de o parte, că împrejurările invocate de

condamnat privitoare la participația și contribuția și a altor persoane la

săvârșirea faptelor, nu sunt noi, fiind analizate chiar prin rechizitoriul

parchetului iar, pe de altă parte, în considerarea acestor împrejurări tot nu

s-ar ajunge la netemeinicia hotărârii de condamnare, ci, cel mult la o redozare

a pedepsei, efect ce nu poate fi obținut pe această cale extraordinară de atac.

Apelul condamnatului a fost

respins prin decizia penală nr. 331 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel

București, instanța de control judiciar constatând că hotărârea pronunțată este

legală și temeinică. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de

către condamnatul R.V., nemotivat în scris și a cărui soluție a fost lăsată de

acesta, prin concluziile orale, la aprecierea instanței.

Verificând hotărârea atacată

pe baza lucrărilor și materialului de la dosar și numai în raport cu cazurile

de casare care, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în

considerare din oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Deși condamnatul prin cerere

invocă formal cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., din descrierea acestuia, participarea și a altor persoane la

comiterea tâlhăriei despre a căror contribuție nu a putut da amănunte deoarece

a fost amenințat, rezultă că nu sunt realizate condițiile prevăzute de textul

de lege sus-arătat întrucât, pe de o parte, împrejurările arătate nu sunt noi,

fiind cunoscute de organul judiciar și, de urmare, prin rechizitoriul

parchetului s-a dispus disjungerea cauzei față de un alt participant, iar, pe

de altă parte, aceleași împrejurări nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia

hotărârii de condamnare, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 alin. (2) C.

proc. pen.

Neconstatând, din examinarea

hotărârii existența nici unuia dintre cazurile de casare, care potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul

condamnatului-revizuient urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de revizuientul R.V. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din

20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuient

la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 septembrie 2006.