ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2845/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2845/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 7606/2003, SC M.A. SRL Baia Mare a solicitat instanței ca, prin decizia ce o va da, în contradictoriu cu intimata SC R.A. SA să dispună: în baza art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 1736 din 9 octombrie 2003. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2250 din 22 decembrie 2003, a respins cererea de revizuire, reținând că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile legale mai sus menționate. SC M.A. SRL Baia Mare a declarat recurs, împotriva deciziei mai sus menționate, arătând că este nelegală pentru că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 163 alin. (1) și (2) C. proc.
civ. și a ignorat dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. S-a admis excepția iar recursul a fost respins, ca inadmisibil, pentru următoarele motive: SC M.A. SRL Baia Mare a solicitat revizuirea deciziei nr. 1736 din 9 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, decizie care este „irevocabilă”. Potrivit dispozițiilor art. 328 C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”. În această situație, deoarece s-a solicitat revizuirea unei hotărâri irevocabile, având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate și decizia pronunțată în cererea de revizuire este „irevocabilă”, situație în care s-a admis excepția de inadmisibilitate a recursului, fiind respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite excepția de inadmisibilitate. Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta SC M.A. SRL Baia Mare, împotriva deciziei nr. 2250 din 22 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.