ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2849/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 7613/2003, SC I.A. SRL Baia Mare a solicitat instanței ca, prin decizia ce o va da, în contradictoriu cu SC R.A. SA București, să dispună revizuirea deciziei nr. 1743, pronunțată la data de 9 octombrie 2003, având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 6 C. proc. civ. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2256 din 22 decembrie 2003, a respins cererea de revizuire, reținând că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile legale mai sus menționate. SC I.A. SRL a declarat recurs, împotriva deciziei care a fost respins ca inadmisibil, pentru următoarele motive: Potrivit dispozițiilor art. 328 pct. 1 C. proc.
civ., „hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac, prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită”. Decizia a cărei revizuire s-a solicitat (1743) este irevocabilă pe cale de consecință și decizia nr. 2256 din 22 decembrie 2003 este irevocabilă, astfel că, împotriva acesteia, revizuienta nu are calea recursului, motiv pentru care s-a admis excepția și recursurile au fost respins ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite excepția de inadmisibilitate. Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta SC I.A. SRL Baia Mare, împotriva deciziilor nr. 2256 din 22 decembrie 2003 și nr. 52 din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2004.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.