ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2342/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 octombrie 2001 la Tribunalul Alba Iulia, secția comercială, reclamanta SC A.I. SRL Alba Iulia a solicitat obligarea pârâților A.P. și G.C. la plata sumei de 60.000.000 lire italiene sau contravaloarea lor la data plății, cu plata cheltuielilor de judecată aferente. Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 778/ CA pronunțată la data de 20 noiembrie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 60.000.000 lire italiene sau contravaloarea în lei la data plății, cu 17.240.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâții A.P. și G.C. au declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței și trimiterea dosarului spre judecare instanței competente, respectiv, Judecătoriei Alba Iulia, cu cheltuieli de judecată. În drept, recurenții-pârâți și-au motivat recursul pe dispozițiile art. 304, pct. 3, 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, recurenții arată că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, de act de natură civilă, considerându-l act de comerț, instanța aplicând greșit dispozițiile art. 1, art. 3, art. 4 și art. 56 C. com.

S-a mai invocat, printr-un alt motiv de recurs, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, societatea nu avea capacitate de folosință, fiind înmatriculată doar la 2 aprilie 2001, actul fiind încheiat de o persoană fizică, care, ulterior, a dobândit funcția de administrator al reclamantei. Pe fond, s-a susținut că pârâții nu sunt culpabili pentru neexecutarea obligațiilor din antecontract, întrucât ei s-au prezentat la notar la data stabilită, conform actului încheiat de notar, astfel că neexecutarea contractului îi este imputabilă reclamantei, iar procura dată numitului A.B.

a fost greșit interpretată de instanța de fond, întrucât este mult anterioară încheierii contractului – 11 octombrie 2000. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 265 din 4 martie 2002, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâți cu motivarea că natura juridică a actului dedus judecății este comercială, plecând de la calitatea de comerciant a reclamantei și de la destinația pe care aceasta a înțeles să o confere imobilului – obiect al antecontractului, astfel competența materială a soluționării cauzei revenea pentru orice pretenții fundamentate pe convenția încheiată, inclusiv în realizarea clauzei penale – Tribunalului Alba, secția comercială, iar sub aspectul soluționării fondului s-a reținut că pârâții sunt culpabili pentru neperfectarea actului.

Împotriva deciziei anterior menționată, pârâții au formulat contestație în anulare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., care a fost respinsă prin decizia nr. 840, pronunțată, la data de 6 septembrie 2002, de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ. La data de 19 martie 2002, pârâții G.C. și A.P. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 265 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia și a sentinței nr. 778/ CA din 20 noiembrie 2001 a Tribunalului Alba, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor cu trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Alba Iulia ca instanță competentă, litigiul fiind de natură civilă și nu comercială.

La termenul de judecată de la data de 16 aprilie 2003, intimata-reclamantă SC A.M. SRL Alba Iulia prin avocat, a invocat excepția inadmisibilității recursului pârâților. Recursul declarat de pârâți este inadmisibil. Hotărârea atacată cu recurs, și anume, decizia nr. 265 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul pârâților, este o hotărâre irevocabilă, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., sunt irevocabile „hotărârile date în recurs, chiar dacă, prin acestea, s-a soluționat fondul pricinii „și, în concluzie, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. În consecință, nici hotărârea pronunțată în contestația în anulare formulată de pârâți și anume decizia nr. 840 din 6 septembrie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, nu este supusă recursului deoarece hotărârea, ce a format obiectul contestației în anulare, nu este susceptibilă de recurs – art. 320 art. (3) C. proc.

civ. Față de considerentele arătate și având în vedere dispozițiile art. 299 C. proc. civ. „hotărârile date fără drept de apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului, Curtea va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge, ca inadmisibil, recursul pârâților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția inadmisibilității recursului și respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții G.C. și A.P., împotriva deciziei nr. 265 din 4 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.