ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2346/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată

la 29 septembrie 1999, reclamanta, SC F.P. SRL Alba Iulia, a solicitat

obligarea pârâtelor P.V. și S.C. L.J. SRL Alba Iulia la plata sumei de

427.000.000 lei, cu titlu de pretenții, instituirea unui sechestru judiciar

asupra bunurilor imobile, proprietatea pârâtei, de ordin 1 asupra mașinilor și

utilajelor pârâtei de ordin 2, precum și asupra conturilor bancare ale pârâtei

2, instituirea unui drept de retenție asupra dividendelor pe care reclamanta

trebuia să le plătească pârâtei de ordin 1 pe perioada ianuarie-aprilie 1998, precum

și la plata dobânzilor comerciale, începând cu data introducerii acțiunii.

Tribunalul Alba, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1038, pronunțată la data de

19 decembrie 2000, a respins acțiunea reclamantei, obligând-o la plata

cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.000.000 lei, către pârâta S.C. L.J. SRL

Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în speță, nu sunt întrunite elementele răspunderii

civile delictuale, în sensul că nu s-a probat săvârșirea de către pârâtă a unor

fapte ilicite, culpabile în derularea raporturilor cu reclamanta, în măsură să

determine prejudiciul pretins prin acțiune.

Împotriva sentinței, mai sus

menționate, reclamanta a declarat apel, susținând că prejudiciul suferit există

și că fapta culpabilă a pârâtelor constă în închiderea societății reclamante,

prin transferul personalului muncitor de la aceasta la societatea pârâtă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 397/A din 18 mai 2991, a admis

apelul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Alba Iulia, a schimbat în parte

hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de

reclamantă împotriva pârâtelor S.C. L.J. SRL, pe care le obligă, în solidar, la

plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei, reprezentând despăgubiri

materiale, precum și la 20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond. Au mai

fost obligate pârâtele la plata sumei de 7.624.714 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată în favoarea apelantei în apel.

Prin încheierea pronunțată în Camera

de consiliu de la 26 iulie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia a completat, din

oficiu, minuta deciziei nr. 397/A din 18 mai 2001, urmând ca aceasta să aibă

următorul sens: „schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în

parte acțiunea formulată de reclamanta, SC F.P. SRL Alba Iulia, împotriva

pârâtelor S.C. L.J. SRL Alba Iulia și P.V., pe care le obligă, în solidar, la

plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei despăgubiri materiale și

20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond”.

Împotriva deciziei nr. 397/A din 18

mai 2001, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, atât reclamanta, cât și

pârâtele S.C. L.J. SRL și P.V., au declarat recurs.

Reclamanta și-a întemeiat recursul

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a solicitat admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul admiterii în totalitate

a acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, arătând că

instanța nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 1084, 1088 C. civ.,

coroborate cu art. 6 din Legea nr. 11/1991, privind concurența neloială,

întrucât prejudiciul cauzat trebuia reparat în întregime și acesta era, în

prima variantă, de 372.351.000 lei, iar în cea de-a doua variantă, de

642.495.000 lei, așa cum reiese din expertiza efectuată de J.I. și nu cel

stabilit de instanță.

Pârâta, S.C. L.J. SRL Alba Iulia,

prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile pct. 9 ale art. 304 C. proc.

civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei

atacate, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului reclamantei și

păstrarea în totalitate a sentinței nr. 1038 din 19 decembrie 2001 a

Tribunalului Alba, arătând că, în cauză, nu a fost dovedită existența vreunei

culpe în dezorganizarea activității reclamantei, iar plecarea muncitorilor a

avut loc din proprie inițiativă, transferul lor s-a făcut la cerere, determinat

de condiții mai bune de muncă și salarizare.

Cu privire la recursul declarat de

pârâta P.V., aceasta critică decizia și încheierea de îndreptare eroare

materială din Camera de consiliu din 21 septembrie 2001, întrucât, în mod

nelegal, instanța de apel a apreciat că omisiunea intervenită la redactarea

minutei deciziei civile constituie o eroare și a procedat la îndreptarea

acesteia, pe calea procedurii completării hotărârii, în raport cu dispozițiile art.

281 C. proc. civ., deși este o greșeală de fond și nu una materială.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 363 din 24 ianuarie 2002, a admis recursurile declarate de

reclamantă și pârâte, împotriva deciziei recurate și a încheierii din 26 iulie

2001, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, pe care le casează și trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe.

Curtea, a reținut că, într-adevăr,

instanța de apel a omis să soluționeze cauza și, prin prisma solidarității, în

raport cu culpa stabilită în sarcina pârâtelor S.C. L.J. SRL și P.V., nefăcând

nici o mențiune atât în decizie, cât și în minută, cu privire la numele

pârâtei, aceasta fiind o greșeală de fond și nu una materială, deci, nu putea

fi îndreptată prin încheiere, așa cum instanța de apel a dispus din oficiu.

În rejudecare, după casare, Curtea

de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr. 34/A din 21 octombrie 2002, a admis apelul reclamantei, SC F.P. SRL,

și, în consecință: schimbă hotărârea atacată, în sensul că admite în parte

acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtelor, pe care le obligă, în

solidar, la plata către reclamantă a sumei de 296.721.474 lei despăgubiri

materiale și 20.152.429 lei cheltuieli de judecată la fond. Prin aceeași decizie

au fost obligate pârâtele-intimate la plata sumei de 48.000.000 lei cheltuieli

de judecată către reclamantă, în apel, și a fost respinsă cererea de întoarcere

a executării formulată de pârâta S.C. L.J. SRL Alba Iulia.

Prin cererea înregistrată la data de

10 decembrie 2002, pârâtele S.C. L.J. SRL Alba Iulia și P.V. au declarat recurs

împotriva deciziei anterior menționate, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9

al art. 304 C. proc. civ. și au solicitat admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei declarat

împotriva sentinței pronunțate de tribunal și păstrarea ca temeinică și legală

a acestei sentințe, cu cheltuieli de judecată.

Recurentele critică decizia atacată

pentru nelegalitate, arătând că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 315

C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

- instanța de recurs a dezlegat o

problemă de drept, cum se poate observa din cuprinsul deciziei de casare, în

sensul că a apreciat că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 4 lit. j)

din Legea nr. 11/1991, așa cum a reținut instanța de apel, ci prevederile art. 2

și 4 lit. g) din aceeași lege.

Recurentele susțin că soluția

instanței de recurs își găsește motivarea în împrejurarea că elementele faptei

reținute de instanța de apel, respectiv, cea prevăzută de art. 4 lit. j) din

Legea nr. 11/1991, nu exista.

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că fapta de concurență neloială, astfel cum este definită de art.

4 lit. j) din Legea nr. 11/1991, nu este dovedită, deoarece salariații reclamantei

nu au fost concediați, ci au plecat prin transfer, deoarece li s-au oferit

condiții mai avantajoase, iar în ce privește profitul obținut, explicația este

că au avut comenzi ferme de la alți clienți decât ai intimatei, pe care le-au

respectat, în condițiile calitative și cantitative contractate.

Recurenta mai arată că hotărârea

atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea altui temei de drept

(același ca și prima dată) decât cel stabilit de către instanța de recurs și

mai susține că, în mod greșit, instanța de apel, în rejudecare, a reținut că

există o culpă a sa în producerea pagubei invocată de către reclamantă, culpă

care nu a fost dovedită, ci doar prezumată.

Recursul declarat de pârâte nu este

fondat.

Analizând decizia atacată în raport

cu motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea recurată este legală

și temeinică, în rejudecare, instanța de apel corect a reținut că pârâtele

răspund solidar, deoarece au desfășurat o activitate concurențială neloială,

administratorul P.V. a înființat S.C. L.J. SRL, cu același obiect de activitate

ca și al societății la care era administrator, a preluat aproape integral

personalul acesteia și a răspândit informații false cu privire la reclamantă,

fapte ce au condus la diminuarea profitului acesteia, după plecarea

administratorului la societatea nou înființată.

Analizând motivele invocate,

referitoare la faptul că instanța de recurs a dezlegat o problemă de drept, iar

instanța de apel, în rejudecare, nu a ținut cont de aceasta, se constată că nu

sunt întemeiate, deoarece instanța de recurs nu s-a pronunțat pe nici o

problemă de drept, ci a reținut numai că instanța de apel a omis să soluționeze

cauza și prin prisma solidarității, în raport cu culpa stabilită în sarcina

recurentelor-pârâte, și, de asemenea, instanța de apel nu a făcut nici o

mențiune în decizie și în minută cu privire la numele pârâtei P.V.

Așa fiind, recursul declarat de

pârâte nu este fondat și urmează a fi respins.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., recurentele vor fi obligate la cheltuieli de judecată, în cuantum

de 30.000.000 lei, în favoarea intimatei-reclamante, SC F.P.I. SRL Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtele S.C. L.J. SRL Alba Iulia și P.V. împotriva deciziei nr. 34/A din 21

octombrie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata

sumei de 30.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către

intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 aprilie 2003.