ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2483/2011

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele: I. Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea de ședință nr. 42779/9/2010 din 19 mai 2011 a amânat judecata apelurilor în cauză din motive procedurale la 9 iunie 2011 interval de timp în care a menținut arestarea preventivă a inculpatului-apelant P.V. în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Dispunând astfel Curtea a constat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, nr. 2074/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și corupție sexuală, prevăzute de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și (3) C. pen.

și art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a), b) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că în perioada anilor 2007 - 2009, frecvent, inculpatul P.V., în baza unei rezoluții infracționale unice și la intervale diferite de timp a abuzat sexual și în mod repetat de fiica sa minoră, în vârstă la acea dată de șase, șapte și respectiv opt ani, P.M.N., în tot acest timp întreținând cu aceasta în cadrul familiei, acte sexuale orale și anale, prin constrângere psihică și profitând de vârsta și imposibilitatea acesteia de a se apăra și totodată dedându-se la săvârșirea de acte cu caracter obscen în prezența celorlalți minori.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 179 din 28 februarie 2011, în baza prevederilor art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen. art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. în art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza prevederilor art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.V.

la pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d), e) conform art. 65 C. pen. În baza prevederilor art. 202 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d), e) C. pen. conform art. 65 C. pen. Existența infracțiunilor sus-menționate s-a referit la învinuirile deduse judecății prin actul de sesizare sus-menționat.

Împotriva sentinței de condamnare, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București (care a invocat omisiunea instanței de a lua măsuri asiguratorii și de a motiva acordarea daunelor morale) și inculpatul (care nu a motivat, calea de atac exercitată în cauză), fiind fixat termen pentru judecarea apelurilor la data de 28 aprilie 2011. În faza de judecată a apelului, nu s-au administrat probe noi care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârșit într-adevăr faptele de care este acuzat.

În consecință, Curtea a constatat că temeiurile de fapt și de drept [prevăzute de art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.], avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul P.V., se menține și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. II. Recursul în termen împotriva încheierii amintite declarat de inculpatul P.V. cu solicitarea de a i se aprecia situația juridică și personală la momentul procesual actual al judecății în apel în sensul revocării măsurii arestării preventive prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc.

pen. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare: Dispozițiile art. 160 b C. proc. pen.

[având titlul marginal„Verificări privind arestarea preventivă a inculpatului în cursul judecății”] prevăd că: „(1) în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive; (2) Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului;(3) Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

Condamnarea în primă instanță a inculpatului P.V. de către tribunal, în cadrul unui proces public, contradictoriu și cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare potrivit art. 288-291 C. proc. pen. și art. 6 din CEDO, pentru săvârșirea asupra propriei fiice minore a infracțiunilor continuate de viol și corupție sexuală la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare cu executare prin privare de libertate justifică menținerea arestării sale preventive și la momentul procesual actual al judecății în apel potrivit art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

În plus condamnarea în primă instanță, chiar nedefinitivă a inculpatului cu respectarea garanțiilor procesuale /procedurale sus-menționate la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare justifică menținerea arestării sale preventive în apel și pentru temeiul juridic nou ivit prevăzu de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este deținut legal pe baza condamnării formulate de către un tribunal competent] în acest sens fiind cauzele Weimhoff c) Germania și B) c)Austria”. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 19 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 42779/3/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 21 iunie 2011.