ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4595/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4595/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii

Prin acțiunea

înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba, secția comercială și contencios

administrativ reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M.,

M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N.,

M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M.,

L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D., S.R. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâții I.G.P.R., Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul

Finanțelor Publice și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și expert în

domeniul discriminării Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării:

- să se constate

existența stării de discriminare în care se află reclamanții față de colegii

lor din cadrul altor structuri echivalente;

- să fie obligați

pârâții de rând 1-3 la plata despăgubirilor egale cu valoare de 30% din

indemnizația de încadrare brută lunara a fiecăruia dintre reclamanți, începând

cu anul 2007 luna iulie și pana la zi;

- să fie obligați

parâții de rândul 1-3 la anularea situației create prin discriminare prin plata

în continuare a acestor sume, plata necesară și pentru înlăturarea în

continuare a stării de discriminare;

- să fie obligați

pârâții de rând 1-3 la plata dobânzii legale începând cu luna iulie 2007 și

până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecata.

Motivând acțiunea

reclamanții, în esență, au arătat că sunt lucrători de poliție în cadrul I.G.P.R.,

D.C.C.O., B.C.C.O. Alba având toți calitatea de organe de cercetare ale

poliției judiciare, fiind desemnați prin ordinul ministrului administrației și

internelor cu avizul Procurorului general în baza art. 201 alin. (3) C. proc.

pen.

Arată reclamanții că

au calitatea de funcționari publici cu statut special, iar colegii

reclamanților din cadrul structurilor similare din alte județe, respectiv

Timiș, Suceava, Caraș-Severin au obținut prin hotărâri judecătorești sume de

bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând sporul de 30% din salariul brut

de încadrare în baza O.U.G. nr. 24/2004, respectiv O.U.G. nr. 43/2002.

Așadar, reclamanții

care nu beneficiază de aceste drepturi salariale li s-a creat o situație

discriminatorie, în condițiile în care angajatorii sunt identici și se

prestează aceiași activitate.

În mod corect,

același angajator trebuia să plătească aceleași drepturi tuturor funcționarilor

aflați în aceiași situație, indiferent că unii au, iar alții nu au hotărâri

judecătorești, întrucât s-a ajuns la situația în care membrii aceleiași categorii

profesionale să primească venituri suplimentare față de petenți, venituri

acordate de către intimați.

În drept au invocat

art. 7, art. 23 din Direcția Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din pactul

1 cu privire la Drepturile economice sociale și culturale, art. 1 4 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, art. 16 din Constituție, art. 6 C. muncii, art 154, art. 155 C. muncii,

O.U.G. nr. 137/2000.

Soluțiile pronunțate

în cauză

Tribunalului Alba, secția

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 491/CAF/2011 a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Administrației și Internelor, a paratului Ministerul Finanțelor Publice, a

respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Administrației

și Internelor, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M.,

S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S.,

S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L.,

F.T., G.M., D.M., M.D., S.R., cu domiciliul procesual ales la sediul avocatului

R.C.S. în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R., Ministerul Administrației și

Internelor, Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul de Poliție al

Județului Alba.

Instanța a reținut,

prin considerentele expuse că, potrivit art. 1 și art. 7 din O.U.G. nr.

30/2007, Ministerul Administrației și Internelor a emis Instrucțiunile nr. 1111

care în art. 16-art. 18 stabilesc ca Direcția generală juridică este

împuternicită să reprezinte Ministerul.

Referitor la

excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerul

Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, instanța le-a respins ca atare,

având în vedere că elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli se realizează

de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, iar propunerile de cheltuieli se

fac de ordonatorul principal de credite, adică Ministerul Administrației și

Internelor.

Totodată, a constatat

că în cauză nu există discriminare în sensul art. 2 și art. 27 din O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,

în sensul că reclamanții sunt polițiști din structurile Ministerul

Administrației și Internelor care au alte atribuții față de polițiști detașați

la D.N.A., astfel că nu se află în situații de comparabilitate.

În recursul formulat

de reclamanți împotriva acestei sentințe Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2483/2011 a admis recursul și a

stabilit competența de soluționare în fond a cauzei, în favoarea Curții de Apel

Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 41/2012 din 14 februarie 2012, a admis excepțiile

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor

și a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția autorității de lucru

judecat și a lipsei calității de reprezentant al Ministerului Administrației și

Internelor.

Prin aceeași sentință,

a respins acțiunea formulată de reclamanții B.T., T.C.C., s.a.m.d. împotriva

pârâților Ministerul Administrației și Internelor, I.G.P.R., Inspectoratul de

Poliție al Județului Alba și Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul I.G.P.R. a invocat în principal excepția necompetentei

materiale a tribunalului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca

neîntemeiată a acțiunii, întrucât sporul de 30% a fost solicitat de către

reclamanți într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. 3428/107/2007, pretenție,

care le-a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 3580 din 21 octombrie 2008

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, situație în care părțile trebuie să se

supună efectelor puterii lucrului judecat.

Mai mult, a invocat

aspectul că art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost abrogate expres

prin art. 41 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006.

Pârâtul Ministerul Administrației

și Internelor, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesual

pasive iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, întrucât dispozițiile

art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost abrogate expres prin art. 41

lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Alba a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția

lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

De asemenea, Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert în problemele discriminării

a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că, în concret nu-și poate exprima

opinia cu privire la cauza dedusă prezentei judecați, întrucât nu cunoaște poziția

pârâților.

Pârâtul Inspectoratul

de Poliție al Județului Alba, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea

acțiunii, întrucât situația polițiștilor din structurile M.I.R.A. nu este identică

cu cea a polițiștilor detașați la D.N.A. diferența rezultând din specificul atribuțiilor

fiecărei categorii.

Instanța analizând cu

prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în

apărare, a reținut:

În ceea ce privește excepția

lipsei calității legale de reprezentant a pârâtului Ministerul Administrației

și Internelor, instanța a respins-o ca atare, având în vedere că potrivit art. 1

și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, astfel ca semnarea întâmpinării acestui

pârât de către directorul general adjunct al acestei structuri s-a făcut în conformitate

cu legea, fiind legitimat în calitatea de reprezentant al paratului.

Referitor la excepțiile

lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor

și a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice instanța a constatat că sunt întemeiate,

întrucât potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetelor

de venituri și cheltuieli se realizează de guvern prin Ministerul Finanțelor Publice,

iar propunerile de cheltuieli detailate se fac de către ordonatorii principali de

credite, în speță Ministerul Administrației și Internelor, însă în raport de petitul

cererii introductive având ca obiect plata unor despăgubiri, acești pârâți nu se

legitimează procesual pasiv, conduita pretinsă de reclamanți prin cererea de chemare

în judecată.

Privitor la excepția autorității

de lucru judecat, instanța a reținut că față de obiectul cererii se constată că

nu există nici autoritate de lucru judecat, nefiind identitate între obiectul și

cauza juridică a acțiunii din prezentul dosar fundamentat pe existența unei discriminări

între reclamanți și colegi ai acestora cărora li s-a acordat sporul de 30% prin

hotărâri judecătorești irevocabile și litigiul în Dosarul nr. 3428/107/2007 prin

care Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia 3580/2008 a respins irevocabil

acțiunea reclamanților pentru acordarea sporului de 30%.

Pe fondul cauzei, instanța

a constatat că prin prezenta acțiune, reclamanții solicită să se constate existența

discriminării salariale directe între funcționarii publici cu statut special din

cadrul

I.G.P.R.,

D.C.C.O., B.C.C.O. Alba

și cei din cadrul

I.G.P.R.,

D.C.C.O., B.C.C.O. Timiș, Suceava, Caraș-Severin

care au obținut prin hotărâre judecătorească

irevocabilă acordarea sporului de 30%.

Conform art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent

neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la

art. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii

sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere

a acelui scop sunt adecvate și necesare.

Așadar, criteriile de

discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială,

convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare H.I.V, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.

În cauză criteriul pretins

de reclamanți că ar fi stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților,

poate fi considerată categoria profesională.

Prin urmare, arată instanța,

așa- zisa discriminare invocată de reclamanți nu se încadrează pe dispozițiile O.G.

nr. 137/2000, întrucât pentru a fi considerată categorie defavorizată funcționarii

publici trebuie să se afle pe o poziție de inegalitate, iar deosebirea, excluderea,

restricția sau preferința trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile

tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute

de O.G. nr. 137/2000, ceea ce nu este cazul în speță.

Calea de atac exercitată

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C.,

s.a.m.d., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile

art. 304 și urm., art. 274 C. proc. civ.

În esență, au susținut

că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește competența

de soluționare a cauzei în fond, nefiind aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ. Susțin că, în raport de obiectul litigiului, competența de soluționare

a cauzei aparține Tribunalului Alba, sens în care au solicitat admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competență soluționare acestei

instanțe.

Arată în continuare că,

și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Administrație și Internelor, instanța fondului a pronunțat o hotărâre

nelegală, având în vedere că ordonatorul principal de credite este Ministerul Administrației

și Internelor.

Pe fondul cauzei, reluând

susținerile de la fond, au arătat că interpretarea dată de instanță în motivarea

respingerii acțiunii este nelegală. Arată că Norma legală în discuție nu identifică

excluderea unei astfel de situații (existența sau inexistența unei hotărâri judecătorești)

din conținutul celor care alcătuiesc o stare de discriminare.

A mai precizat și că discriminarea

presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, ori a distinge

nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde și jurisprudenței C.E.D.O.

Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând în ansamblu

cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Recurenții-reclamanți

în calitate de lucrători de poliție din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O. Alba au solicitat

de a fi plătiți nediscriminatoriu și în mod egal cu alți lucrători din poliție din

cadrul aceleiași structuri care primesc anumite sporuri salariale, precum și repararea

prejudiciului suferit în urma discriminării, prin neacordarea unor majorări salariale

începând cu anul 2007.

Așadar, în speță

recurenții-reclamanți sunt

polițișți, angajați al I.G.P.R.

și fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, salarizați

conform dispozițiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale

polițiștilor.

Pornind de la aceste aspecte,

în ceea ce privește critica referitoare la existența calității procesual pasive

a pârâtului

Ministerul

Administrației și Internelor este de reținut că raportul de serviciu al reclamanților

nu este încheiat cu această instituție, astfel că instanța de fond în mod corect

a admis această excepție.

Nici critica privind competența

de soluționare a cauzei în fond, nu poate fi reținută, în primul rând că acest incident

procedural a fost soluționat prin decizia nr. 2483 din 28 septembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal iar, pe

de altă parte, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. sunt irevocabile

hotărârile pronunțate în recurs, astfel că, așa cum deja s-a relevat , s-ar deschide

calea recursului la recurs.

Referitor la critica care

vizează fondul cauzei nici acesta nu poate fi reținută, instanța de fond argumentând

în mod corect respingerea acțiunii pentru neîncadrarea în prevederile O.U.G.

nr. 137/2000.

Astfel, acordarea acestor

creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare,

așa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor

formelor de discriminare, pentru că nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție

sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială,

convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă,

infectare HIV sau categorie defavorizată.

Principiul egalității

statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui

tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în

mod rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională în mod

constant.

Dreptul la nediscriminare

prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv

substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană

a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece

nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea.

El poate apărea însă autonom,

prin aceea că, într-o situație dată este posibil să fie încălcat, fără a se constata

și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat.

Constatarea unei încălcări

a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat

de Convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie

2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția

generală a oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut

în legislația națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a

distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități

impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de tratament

devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile

statele introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea

să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

De asemenea, conform jurisprudenței

Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., prinipiul constituțional

al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații

identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru

persoanele aflate în situații distincte.

Or, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale

în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților

în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar la care fac referire

în motivele de recurs, nu poate fi primită.

Soluția pronunțată în

recurs

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de

reclamanții

B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P.,

R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F. M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F.,

S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M.,

D.M., M.D. și S.R. împotriva sentinței nr. 41/2012 din 14 februarie 2012 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal T.C. împotriva

sentinței nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2012.