ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4595/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D., S.R.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R., Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și expert în domeniul discriminării Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării: - să se constate existența stării de discriminare în care se află reclamanții față de colegii lor din cadrul altor structuri echivalente; - să fie obligați pârâții de rând 1-3 la plata despăgubirilor egale cu valoare de 30% din indemnizația de încadrare brută lunara a fiecăruia dintre reclamanți, începând cu anul 2007 luna iulie și pana la zi; - să fie obligați parâții de rândul 1-3 la anularea situației create prin discriminare prin plata în continuare a acestor sume, plata necesară și pentru înlăturarea în continuare a stării de discriminare; - să fie obligați pârâții de rând 1-3 la plata dobânzii legale începând cu luna iulie 2007 și până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecata.

Motivând acțiunea reclamanții, în esență, au arătat că sunt lucrători de poliție în cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O. Alba având toți calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare, fiind desemnați prin ordinul ministrului administrației și internelor cu avizul Procurorului general în baza art. 201 alin. (3) C. proc. pen. Arată reclamanții că au calitatea de funcționari publici cu statut special, iar colegii reclamanților din cadrul structurilor similare din alte județe, respectiv Timiș, Suceava, Caraș-Severin au obținut prin hotărâri judecătorești sume de bani cu titlu de drepturi salariale reprezentând sporul de 30% din salariul brut de încadrare în baza O.U.G. nr. 24/2004, respectiv O.U.G.

nr. 43/2002. Așadar, reclamanții care nu beneficiază de aceste drepturi salariale li s-a creat o situație discriminatorie, în condițiile în care angajatorii sunt identici și se prestează aceiași activitate. În mod corect, același angajator trebuia să plătească aceleași drepturi tuturor funcționarilor aflați în aceiași situație, indiferent că unii au, iar alții nu au hotărâri judecătorești, întrucât s-a ajuns la situația în care membrii aceleiași categorii profesionale să primească venituri suplimentare față de petenți, venituri acordate de către intimați. În drept au invocat art. 7, art. 23 din Direcția Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din pactul 1 cu privire la Drepturile economice sociale și culturale, art. 1 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, protocolul nr. 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 din Constituție, art. 6 C. muncii, art 154, art. 155 C. muncii, O.U.G.

nr. 137/2000. Soluțiile pronunțate în cauză Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 491/CAF/2011 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, a paratului Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Ministerului Administrației și Internelor, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F., M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D., S.R., cu domiciliul procesual ales la sediul avocatului R.C.S.

în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R., Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice și Inspectoratul de Poliție al Județului Alba. Instanța a reținut, prin considerentele expuse că, potrivit art. 1 și art. 7 din O.U.G. nr. 30/2007, Ministerul Administrației și Internelor a emis Instrucțiunile nr. 1111 care în art. 16-art. 18 stabilesc ca Direcția generală juridică este împuternicită să reprezinte Ministerul. Referitor la excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, întrucât potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, instanța le-a respins ca atare, având în vedere că elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli se realizează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, iar propunerile de cheltuieli se fac de ordonatorul principal de credite, adică Ministerul Administrației și Internelor.

Totodată, a constatat că în cauză nu există discriminare în sensul art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în sensul că reclamanții sunt polițiști din structurile Ministerul Administrației și Internelor care au alte atribuții față de polițiști detașați la D.N.A., astfel că nu se află în situații de comparabilitate. În recursul formulat de reclamanți împotriva acestei sentințe Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2483/2011 a admis recursul și a stabilit competența de soluționare în fond a cauzei, în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 41/2012 din 14 februarie 2012, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția autorității de lucru judecat și a lipsei calității de reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor. Prin aceeași sentință, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.T., T.C.C., s.a.m.d. împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor, I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție al Județului Alba și Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I.G.P.R.

a invocat în principal excepția necompetentei materiale a tribunalului iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, întrucât sporul de 30% a fost solicitat de către reclamanți într-un alt dosar, respectiv Dosarul nr. 3428/107/2007, pretenție, care le-a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 3580 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, situație în care părțile trebuie să se supună efectelor puterii lucrului judecat. Mai mult, a invocat aspectul că art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002 au fost abrogate expres prin art. 41 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesual pasive iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, întrucât dispozițiile art. 28 alin. (4) din O.U.G.

nr. 43/2002 au fost abrogate expres prin art. 41 lit. c) din O.U.G. nr. 27/2006. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Alba a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice. De asemenea, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de expert în problemele discriminării a formulat un punct de vedere, prin care a arătat că, în concret nu-și poate exprima opinia cu privire la cauza dedusă prezentei judecați, întrucât nu cunoaște poziția pârâților. Pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii, întrucât situația polițiștilor din structurile M.I.R.A.

nu este identică cu cea a polițiștilor detașați la D.N.A. diferența rezultând din specificul atribuțiilor fiecărei categorii. Instanța analizând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepțiile invocate în apărare, a reținut: În ceea ce privește excepția lipsei calității legale de reprezentant a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, instanța a respins-o ca atare, având în vedere că potrivit art. 1 și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, astfel ca semnarea întâmpinării acestui pârât de către directorul general adjunct al acestei structuri s-a făcut în conformitate cu legea, fiind legitimat în calitatea de reprezentant al paratului.

Referitor la excepțiile lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor și a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice instanța a constatat că sunt întemeiate, întrucât potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 500/2002, elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli se realizează de guvern prin Ministerul Finanțelor Publice, iar propunerile de cheltuieli detailate se fac de către ordonatorii principali de credite, în speță Ministerul Administrației și Internelor, însă în raport de petitul cererii introductive având ca obiect plata unor despăgubiri, acești pârâți nu se legitimează procesual pasiv, conduita pretinsă de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Privitor la excepția autorității de lucru judecat, instanța a reținut că față de obiectul cererii se constată că nu există nici autoritate de lucru judecat, nefiind identitate între obiectul și cauza juridică a acțiunii din prezentul dosar fundamentat pe existența unei discriminări între reclamanți și colegi ai acestora cărora li s-a acordat sporul de 30% prin hotărâri judecătorești irevocabile și litigiul în Dosarul nr. 3428/107/2007 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia 3580/2008 a respins irevocabil acțiunea reclamanților pentru acordarea sporului de 30%. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că prin prezenta acțiune, reclamanții solicită să se constate existența discriminării salariale directe între funcționarii publici cu statut special din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O.

Alba și cei din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O., B.C.C.O. Timiș, Suceava, Caraș-Severin care au obținut prin hotărâre judecătorească irevocabilă acordarea sporului de 30%. Conform art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la art. 1, față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Așadar, criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare H.I.V, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.

În cauză criteriul pretins de reclamanți că ar fi stat la baza tratamentului diferențiat aplicat reclamanților, poate fi considerată categoria profesională. Prin urmare, arată instanța, așa- zisa discriminare invocată de reclamanți nu se încadrează pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000, întrucât pentru a fi considerată categorie defavorizată funcționarii publici trebuie să se afle pe o poziție de inegalitate, iar deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, ceea ce nu este cazul în speță. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., s.a.m.d., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept prevederile art. 304 și urm., art. 274 C. proc.

civ. În esență, au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei în fond, nefiind aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Susțin că, în raport de obiectul litigiului, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Alba, sens în care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competență soluționare acestei instanțe. Arată în continuare că, și în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrație și Internelor, instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, având în vedere că ordonatorul principal de credite este Ministerul Administrației și Internelor.

Pe fondul cauzei, reluând susținerile de la fond, au arătat că interpretarea dată de instanță în motivarea respingerii acțiunii este nelegală. Arată că Norma legală în discuție nu identifică excluderea unei astfel de situații (existența sau inexistența unei hotărâri judecătorești) din conținutul celor care alcătuiesc o stare de discriminare. A mai precizat și că discriminarea presupune tratament inegal pentru persoane aflate în aceeași situație, ori a distinge nu înseamnă a discrimina, ceea ce corespunde și jurisprudenței C.E.D.O. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând în ansamblu cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți în calitate de lucrători de poliție din cadrul I.G.P.R., D.C.C.O. Alba au solicitat de a fi plătiți nediscriminatoriu și în mod egal cu alți lucrători din poliție din cadrul aceleiași structuri care primesc anumite sporuri salariale, precum și repararea prejudiciului suferit în urma discriminării, prin neacordarea unor majorări salariale începând cu anul 2007. Așadar, în speță recurenții-reclamanți sunt polițișți, angajați al I.G.P.R. și fac parte din categoria funcționarilor publici cu statut special, salarizați conform dispozițiilor O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Pornind de la aceste aspecte, în ceea ce privește critica referitoare la existența calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor este de reținut că raportul de serviciu al reclamanților nu este încheiat cu această instituție, astfel că instanța de fond în mod corect a admis această excepție. Nici critica privind competența de soluționare a cauzei în fond, nu poate fi reținută, în primul rând că acest incident procedural a fost soluționat prin decizia nr. 2483 din 28 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal iar, pe de altă parte, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. sunt irevocabile hotărârile pronunțate în recurs, astfel că, așa cum deja s-a relevat , s-ar deschide calea recursului la recurs.

Referitor la critica care vizează fondul cauzei nici acesta nu poate fi reținută, instanța de fond argumentând în mod corect respingerea acțiunii pentru neîncadrarea în prevederile O.U.G. nr. 137/2000. Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare, pentru că nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau categorie defavorizată. Principiul egalității statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică în mod rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională în mod constant.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, deoarece nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată este posibil să fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu care a fost invocat. Constatarea unei încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt drept apărat de Convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, iar după data de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare, și cu privire la orice drept recunoscut în legislația națională a unui stat contractant.

Făcând o interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat însă că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat. Diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci când autoritățile statele introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. De asemenea, conform jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a C.E.D.O., prinipiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte.

Or, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele anterior arătate, o discriminare a recurenților în raport cu alte categorii de salariați din sistemul bugetar la care fac referire în motivele de recurs, nu poate fi primită. Soluția pronunțată în recurs Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții B.T., T.C.C., C.I.M., M.A.M., M.V., N.C.A., M.V.C., P.M., M.G.R., C.A.M., S.L.P., R.A.V., D.M.C., D.A.F., D.N.F. M.C.I., C.A.M.A., L.A.N., M.C.F., M.C.S., S.L., G.F., S.I.D., A.D.C., D.C.F., P.T., P.S.N., N.C.N., G.A.M., L.C., A.A., N.L., F.T., G.M., D.M., M.D. și S.R. împotriva sentinței nr. 41/2012 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal T.C. împotriva sentinței nr. 20 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.