ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5612/2008

Deliberând în raport de dispozițiile art 256 C. proc. civ. asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 12 februarie 2008 pe rolul Tribunalului Alba, reclamanții D.C.Ș., C.V.E., D.E., C.V.D. și B.I. judecători în cadrul Judecătoriei Câmpeni, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Alba și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: - obligarea pârâților Ministerul Justiției și Tribunalului Alba în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I litera A punctele 6-13, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 27/2006. Pentru reclamantul B.I. începând cu data de 12 mai 2007 și până la rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri. Sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă. - obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant referitoare la drepturile bănești solicitate prin prezenta acțiune. În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a constatat că prevederile art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 24/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2008 au instituit o discriminare directă între magistrații judecătorii și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).

Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul în interesul legii. Dispozițiile O.U.G. nr. 27/2006 și ulterior ale Legii nr. 215/2007 în loc să înlăture această discriminare directă o adâncește și mai mult prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile arătate deși s-a urmărit eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților. În acest mod sunt eludate criteriile de la art. 2 din O.U.G. nr. 27/2006 mai exact „locul, rolul, răspunderea, complexitatea, riscurile funcției, incompatibilitățile și interdicțiile", prevederile art. 11 alin. (1) și (2), raportate la cele ale art. 2 și art. 3 și nu se respectă nici garanțiile oferite art. 5, art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin întâmpinări au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 316 din 26 martie 2008 a Tribunalului Alba, secția civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Curtea de Apel Alba Iulia, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și în consecință au fost obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Alba în solidar, la acordarea drepturilor bănești solicitate de reclamanți, a fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților și s-a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca fiind introdusă împotriva unei persoane iară calitate procesuală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta Curtea de Apel Alba Iulia este ordonator de credite cu atribuții privind salarizarea reclamanților, astfel că în baza art. 282 C. muncii are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, acesta nu poate fi citat în calitate de pârât ci de expert în domeniul nediscriminării, ca urmare acesta nu are calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei s-a reținut că prin O.U.G. nr. 27/2006 s-a reglementat salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.

Conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul D.N.A. și celor din cadrul DIICOT li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6 - 13, de la litera A, din anexă) precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia prin alte acte normative. Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură, criterii care se reflectă în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.

În cazul procurorilor DNA și DIICOT a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salariați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă. Din acest motiv restul personalului salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 este pus în mod discriminatoriu, în imposibilitatea, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dar în același timp, pentru alte persoane se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.

S-a mai reținut că nu toți procurorii din cadrul DNA și DIICOT funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție ci doar în structuri teritoriale, că apartenența procurorilor la cele două instituții este doar temporară, conform art. 87 alin. (9) și art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 și că salarizarea acestora are drept criterii de bază domeniul specializat de activitate iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor.

În sensul discriminării asimilării salarizării s-au reținut dispozițiile Deciziei nr. VI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1), lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c), g), art. 154 alin. (3), art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 20, art. 16 alin. (1), art. 53 și art. 41 din Constituție, art. 2 alin. (1), 3 din O.G.

nr. 137/2000, art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, art. 6 alin. (2) C. muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și practice. În final s-a reținut că toate aceste aspecte legale atrag incidența dispozițiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 C. muncii, în baza cărora acțiunea este întemeiată. Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs Ministerul Justiției în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului s-a susținut că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege și că hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., s-a arătat că dreptul reclamanților nu este născut și actual, că obiectul cererii nu este determinat, licit și posibil, că nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 în lipsa unui text de lege, și că faptele prezentate de reclamanți nu constituie fapte de discriminare, sens în care s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Recursul va fi admis în limitele care urmează pentru următoarele considerente: Reclamanții-judecători la Judecătoria Câmpina, fac parte din categoria de persoane a căror salarizare este reglementată printr-o lege specială, respectiv O.G.

nr. 27/2006. Drepturile bănești solicitate de reclamanți, reprezintă diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I litera A punctele 6-13, din O.U.G. nr. 27/2006. În aceste puncte, sunt prevăzuți coeficienții de multiplicare la o valoare de referință sectorială de 257 RON, pentru prim-adjunctul, adjunctul și consilierul procurorului general, procurorul șef secție și procurorul șef secție adjunct, procurorul șef serviciu, procurorul șef birou și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de magistrați și de persoane din sistemul justiției a fost adoptată pentru eliminarea inegalității salariale care s-a creat între magistrați și procurori, reglementându-se unitar, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenți și ale personalului asimilat acestora.

Prin această ordonanță, tratamentul discriminatoriu a fost înlăturat, nemaifiind reglementate sporuri și diferențieri la indemnizația magistraților în raport cu natura cauzelor pe care le administrează ci numai pentru delimitarea firească a gradului profesional și a funcției îndeplinite. Cum recurenții reclamanți au o lege specială de salarizare și promovare, nu pot beneficia de coeficienții de multiplicare solicitați. În consecință se va admite recursul declarat de pârât, pentru motivele arătate, se va casa în parte sentința recurată în sensul că se va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată, și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 316 din 6 februarie 2008 a Tribunalului Alba. Casează sentința în parte și pe fond respinge acțiunea ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.