ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.09.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2020

HOTĂRÂRE
15.09.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1550/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 21/2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2007, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 751/2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2007, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Alba și în consecință: au fost obligați pârâții în solidar la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. A) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10.04.2006 - 18.09.2008 și în continuare, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective; afost respinsă în rest acțiunea; a fost respinsă acțiunea formulată de aceiași reclamanți împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilăsub nr. x/2007/a1*, reclamanții A., B., E., F. și H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Alba au solicitat lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării sentinței civile nr. 21/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 751/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, în sensul că diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și cele ale reclamanților recunoscute și stabilite prin sentința menționată (diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut de Anexa IA pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006), au fost și rămân incluse în indemnizația lunară de încadrare, fiind datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea stării de discriminare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 281

1

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin încheierea nr. 81/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune. A fost admisă cererea formulată de petenții A., B., E., F. și H. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției și Tribunalul Alba. S-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 21/18.09.2008 a Curții de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin decizia civilă nr. 751/15.06.2009 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul că diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor din structurile DNA și DIICOT și indemnizațiile petenților stabilite prin sentința menționată au fost și rămân incluse în indemnizația de bază lunară de încadrare, fiind datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea stării de discriminare.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Petenții și-au întemeiat cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 21/2008 a Curții de Apel Alba Iulia, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 751/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, pe dispozițiile art. 281

1

Conform acestui text de lege, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice".

Totodată, potrivit art. 281

3

alin. (1) C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281

1

, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281

2

, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea".

Textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, în sensul că hotărârea dată asupra îndreptării/lămuririi/înlăturării dispozițiilor potrivnice sau completării unei hotărâri este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea lămurită, îndreptată sau completată.

Astfel, hotărârea de lămurire, îndreptare sau completare este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare s-a cerut.

În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, este guvernat de legislația muncii, situația invocată de reclamanți vizând drepturile salariale care le revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți.

Instanța supremă constată că, atât hotărârea de primă instanță, cât și hotărârea pronunțată în temeiul art. 281

1

Dispozițiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 consacră în materia succesiunii legilor procesuale, principiul neretroactivității legii noi, conform căruia legea veche, chiar dacă este abrogată de legea nouă, se aplică proceselor în curs, afară de cazul în care prin lege s-ar putea prevede altfel.

Prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției sunt neconstituționale.

Astfel, art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin care s-a stabilit competența de soluționare a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat neconstituțional prin decizia mai sus precizată, iar prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 76/2009 a fost abrogat.

În urma abrogării art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursul declarat împotriva hotărârii în primă instanță de curtea de apel a fost soluționat tot de curtea de apel.

Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 281

1

și art. 281

3

Prin urmare, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva unei hotărâri care a făcut obiectul unei cereri de lămurire guvernează, pentru identitate de rațiune, și competența materială de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la cererea de lămurire.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137, cu referire la art. 97, la art. 281

1

și art. 281

3

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva încheierii nr. 81/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 septembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1264/2020
, și trimiterea acesteia spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15 august 2008. 3. Prin sentința civilă nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, se
ÎCCJ 2020-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041/2020
admis acțiunea și a obligat pârâții la plata către reclamanți a despăgubirilor bănești, reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. A) pct. 6 - 13 din O.U.G. nr. 27/2006,
ÎCCJ 2020-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1103/2020
și indemnizațiile petenților, stabilite prin sentința menționată, au fost și rămân incluse în indemnizația de bază lunară de încadrare a fiecărui petent, fiind datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea s
ÎCCJ 2020-06-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2853/2020
Ședința publică din data de 25 iunie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată 1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-
ÎCCJ 2020-07-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2020
Ședința publică din data de 7 iulie 2020 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, la 23 iun
Sursă