ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, la 23 iunie 2008, sub nr. x/2008, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru opozabilitate, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, începând cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 27/2006 și până la data pronunțării soluției și în continuare, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective. În drept, au fost invocate prevederile art. 2 alin. (1) și (2) și art. 27 din O.G. nr. 37/2000, precum și cele ale O.U.G. nr. 27/2006.

Prin încheierea din 22 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, și trimiterea acesteia spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Prin sentința civilă nr. 184 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, și admisă acțiunea civilă formulată în cauză, pârâții fiind obligați, în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10 aprilie 2006 - 18 decembrie 2008 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Curtea de Apel Alba Iulia, care au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 412/2009 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008.

Cu privire la sentința civilă nr. 184 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții au formulat cerere de lămurire a dispozitivului acesteia. În motivarea cererii, au arătat că, prin sentința pronunțată, pârâții au fost obligați să plătească despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate, pentru perioada 10 aprilie 2006 - 18 decembrie 2008 și în continuare, sume actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora, drepturile salariale acordate fiind plătite în tranșe, respectiv până la data intrării în vigoare a legii unice de salarizare. Petenții au susținut că discriminarea stabilită prin hotărârea judecătorească menționată nu a încetat odată cu intrarea în vigoare a legii unice de salarizare ci diferența salarială dintre judecători și procurorii DNA și DIICOT s-a menținut, drepturile bănești calculate până la 12 noiembrie 2009 fiind plătite conform eșalonării dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009, ultima tranșă fiind achitată în luna decembrie 2015. Cererea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865. Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, învederând că executarea hotărârii a cărei lămurire se cere este încheiată, ceea ce face imposibilă lămurirea dispozitivului unui titlu deja executat, în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. 1865. De asemenea, și intimata Curtea de Apel Alba Iulia, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece debitorii au procedat la executarea benevolă a drepturilor acordate prin sentință conform O.U.G. nr. 71/2009.

Prin încheierea nr. 82/2019 din 17 decembrie 20019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, fiind admisă cererea petenților și, în consecință, s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 184 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, irevocabilă prin decizia civilă nr. 412 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Astfel, diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor din structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și indemnizațiile petenților stabilite prin sentința menționată au fost și rămân incluse în indemnizația de bază lunară de încadrare, fiind datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea stării de discriminare.

Împotriva încheierii nr. 82/2019 din 17 decembrie 20019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au declarat recursuri pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara și Ministerul Justiției, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2008/a1*, la 5 martie 2020.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor, Înalta Curte reține următoarele: Petenții și-au întemeiat cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 184 din 18 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în dosarul nr. x/2008, pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865. Conform acestui text de lege, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice". Totodată, potrivit art. 281 3 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, "încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 , sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea". Textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, în sensul că hotărârea dată asupra îndreptării/lămuririi/înlăturării dispozițiilor potrivnice sau completării unei hotărâri este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea lămurită, îndreptată sau completată. Astfel, hotărârea de lămurire, îndreptare sau completare este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare s-a cerut. În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, este guvernat de legislația muncii, situația invocată de reclamante vizând drepturile salariale ce le revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți. Instanța supremă constată că atât hotărârea de primă instanță, cât și hotărârea pronunțată în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865 au fost soluționate de către curtea de apel, competența materială de la data soluționării în primă instanță, stabilită potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, păstrându-se și în cazul cererii de lămurire de dispozitiv. De asemenea, potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, "recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție". Prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției sunt neconstituționale. Astfel, art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin care s-a stabilit competența de soluționare a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat neconstituționale prin decizia mai sus precizată, iar prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 76/2009 a fost abrogat. În urma abrogării art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursul declarat împotriva hotărârii în primă instanță de curtea de apel a fost soluționat tot de curtea de apel, în complet format din trei judecători. Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 281 1 și art. 281 3 C. proc. civ. de la 1865 impune, așadar, ca și în cazul recursului exercitat împotriva hotărârii de lămurire a dispozitivului competența de soluționare a acestei căi de atac să se determine similar și să revină tot curții de apel, care a soluționat și recursul declarat împotriva hotărârii de fond. Prin urmare, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva unei hotărâri care a făcut obiectul unei cereri de lămurire guvernează, pentru identitate de rațiune, și competența materială de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la cererea de lămurire. Pe cale de consecință, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137, cu referire la art. 97, la art. 281 1 și art. 281 3 C. proc. civ. de la 1865, văzând și articolul unic pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 76/2009, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.