Decizia nr. 1264/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, la 19 iunie 2008, sub nr. x/2008, reclamantele A., B., C. și D. au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Curtea de Apel Alba Iulia, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru opozabilitate, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate, începând cu 10 aprilie 2006 și până la data pronunțării și în continuare, cu precizarea că, pentru reclamanta B., acordarea drepturilor salariale vizează perioada cu începere de la 1 octombrie 2007 și până la data pronunțării și în continuare, actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective. În drept, au fost invocate prevederile art. 2 alin. (1) și (2) și art. 27 din O.G. nr. 37/2000, precum și cele ale O.U.G. nr. 27/2006.

Prin încheierea din 5 august 2008, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol, în temeiul art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, și trimiterea acesteia spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15 august 2008.

Prin sentința civilă nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, și admisă acțiunea civilă formulată în cauză, pârâții fiind obligați, în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit. a) pct. 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de către reclamantele D., C. și A., pentru perioada 10 aprilie 2006 - 15 ianuarie 2009 și în continuare, iar pentru reclamanta B., pentru intervalul 1 octombrie 2007 - 15 ianuarie 2009 și în continuare. Totodată, sumele acordate urmau a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective, prima instanță reținând că actualizarea acestora se impune pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neacordarea acestora pe perioada indicată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recursuri pârâții Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești și Curtea de Apel Alba Iulia, care au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr. 411/2009 din 13 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008.

Cu privire la sentința civilă nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantele au formulat cerere de lămurire a dispozitivului acesteia. În motivarea cererii, au arătat că, prin sentința pronunțată, pârâții au fost obligați să plătească despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate, respectiv reclamantelor D., C. și A., pentru perioada 10 aprilie 2006 - 15 ianuarie 2009 și în continuare, iar pentru reclamanta B., pentru intervalul 1 octombrie 2007 - 15 ianuarie 2009 și în continuare, sumele urmând a fi actualizate potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă a acestora, și plătite în tranșe, respectiv până la data intrării în vigoare a legii unice de salarizare. Petentele au susținut că discriminarea stabilită prin hotărârea judecătorească menționată nu a încetat odată cu intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, ci diferența salarială dintre judecători și procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T. s-a menținut, drepturile bănești calculate până la 12 noiembrie 2009 fiind plătite conform eșalonării dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009, ultima tranșă fiind achitată în luna decembrie 2015. Au mai arătat că, pentru repararea integrală a prejudiciului suferit prin plata tuturor drepturilor de care au fost lipsiți, se impune lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, deoarece odată stabilit coeficientul de ierarhizare, acesta își menține valabilitatea și în continuare, neputându-se reveni la un coeficient de ierarhizare mai mic după 12 noiembrie 2009, astfel cum au procedat pârâții. Cererea a fost întemeiată, în drept, pe prevederile art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865. Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece drepturile bănești acordate prin hotărârea primei instanțe au fost achitate benevol, conform prevederilor O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009. De asemenea, prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Curtea de Apel Alba Iulia a invocat excepția inadmisibilității cererii, deoarece debitorii au procedat la executarea benevolă a drepturilor acordate prin sentință, conform O.U.G. nr. 71/2009. Astfel, ulterior executării de bunăvoie de către părți, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, cererea întemeiată pe prevederile art. 281 1 C. proc. civ. neputând fi considerată un mijloc procedural creat pentru a anula sau a modifica însuși titlul executoriu.

Prin încheierea nr. 80/2019 din 17 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/97/200a1*, s-au respins cele două excepții invocate, fiind admisă cererea petentelor și, în consecință, s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 24 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, irevocabilă prin decizia civilă nr. 411 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Astfel, diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor din structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și indemnizațiile petentelor stabilite prin sentința menționată au fost și rămân incluse în indemnizația de bază lunară de încadrare, fiind datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea stării de discriminare.

Împotriva încheierii nr. 80/2019 din 17 decembrie 20019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, au declarat recurs, atât pârâta Curtea de Apel Alba Iulia, cât și pârâtul Ministerul Justiției, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2008/a1*, la 5 martie 2020.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor, Înalta Curte reține următoarele: Petentele și-au întemeiat cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 24 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2008, pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865. Conform acestui text de lege, "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice". Totodată, potrivit art. 281 3 alin. (1) C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 , sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea". Textul legal precitat statuează asupra regimului juridic al căilor de atac, în sensul că hotărârea dată asupra îndreptării/lămuririi/înlăturării dispozițiilor potrivnice sau completării unei hotărâri este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea lămurită, îndreptată sau completată. Astfel, hotărârea de lămurire, îndreptare sau completare este susceptibilă de a fi cenzurată de aceleași instanțe competente să soluționeze căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor a căror lămurire, îndreptare sau completare s-a cerut. În speță, litigiul dedus judecății, soluționat prin sentința a cărei lămurire s-a cerut, este guvernat de legislația muncii, situația invocată de reclamante vizând drepturile salariale care le revin în baza raportului de muncă de la ordonatorii de credite pârâți. Instanța supremă constată că atât hotărârea de primă instanță, cât și hotărârea pronunțată în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. de la 1865 au fost soluționate de către curtea de apel, competența materială de la data soluționării în primă instanță, stabilită potrivit dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, păstrându-se și în cazul cererii de lămurire de dispozitiv. De asemenea, potrivit art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, "recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție". Prin decizia nr. 104/2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală și a constatat că dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției sunt neconstituționale. Astfel, art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2008, prin care s-a stabilit competența de soluționare a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel în cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost declarat neconstituționale prin decizia mai sus precizată, iar prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 76/2009 a fost abrogat. În urma abrogării art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008 prin Legea nr. 76/2009, recursul declarat împotriva hotărârii în primă instanță de curtea de apel a fost soluționat tot de curtea de apel, în complet format din trei judecători. Identitatea de rațiune care se desprinde din examinarea dispozițiilor art. 281 1 și art. 281 3 C. proc. civ. de la 1865 impune, așadar, ca și în cazul recursului exercitat împotriva hotărârii de lămurire a dispozitivului competența de soluționare a acestei căi de atac să se determine similar și să revină tot curții de apel, care a soluționat și recursul declarat împotriva hotărârii de fond. Prin urmare, regimul juridic care guvernează căile de atac declarate împotriva unei hotărâri care a făcut obiectul unei cereri de lămurire guvernează, pentru identitate de rațiune, și competența materială de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate cu privire la cererea de lămurire. Pe cale de consecință, în temeiul art. 316, raportat la art. 298 și art. 137, cu referire la art. 97, la art. 281 1 și art. 281 3 C. proc. civ. de la 1865, văzând și articolul unic pct. 1 și pct. 2 din Legea nr. 76/2009, Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursurilor în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.