ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6461/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 194 din 24

noiembrie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de pârâta SC

M. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 354 din 25 aprilie 2003,

pronunțată de Tribunalul Timiș.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin sentința civilă nr. 354 din 25

aprilie 2003, Tribunalul Timiș a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta D.M., W.K., W.J. jr., H.A., S.E.(născută H.) și K.W. împotriva

pârâților SC M. SA și Consiliul Local Săcălaz, a anulat decizia nr. 269 din 3

iunie 2002 emisă de pârâta SC M. SA și a constatat că imobilul construcții,

situat în comuna Săcălaz, înscris în C.F. nr. 859 Săcălaz, constând în

obiectivul „moară cu aburi”, edificat pe terenul cu nr. top 4743/806, precum și

utilajele și instalațiile aferente au fost preluate fără titlu în proprietatea

statului.

A dispus restabilirea situației

anterioare prin radierea dreptului de proprietate al SC M. SA precum și a

dreptului de administrare a Î.R.I.L. B. Timișoara.

A dispus intabularea în C.F. a dreptului

de proprietate al reclamanților, după cum urmează: W.J. jr. - 58%; W.K.-

17,22%; D.E.M. - 17,22%; H.A. - 2,4%; S.E.- 2,4%; K.W. - 2,4%, cu titlu de

moștenire și restituire.

Tribunalul a reținut că moara cu aburi a

constituit proprietatea SC P.M.C. SPA Săcălaz”, înregistrată în Registrul

Comerțului cu nr. F.S. 278/1931.

Antecesorii reclamanților, care au

constituit o familie, au avut calitatea de acționari la această societate

comercială, deținând 99,2% din capitalul social, repartizarea acțiunilor fiind

făcută astfel: W.J. senior - 888 acțiuni (31,71% din capitalul social), W.E.-

559 de acțiuni (19,96% din capitalul social), H.P. senior - 163 de acțiuni

(5,82%), H.B. - 37 de acțiuni (1,32%) și W.J. junior - 1130 de acțiuni

(40,35%).

Imobilul a trecut în proprietatea

statului în baza Legii nr. 119/1948, împreună cu utilajele, iar după apariția

Legii nr. 10/2001, reclamanții au notificat unitatea deținătoarea, aceasta

răspunzând prin decizia nr. 269 din 3 iunie 2002.

Unitatea deținătoare este SC M. SA, care

și-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară, în baza art. 20 din

Legea nr. 15/1990, societatea privatizându-se ulterior prin cumpărarea de

acțiuni.

Tribunalul a constatat că bunul a trecut

în proprietatea statului fără titlu, deoarece întreprinderea „Prima moară

cilindrică” nu este evidențiată în nici una din listele anexă la Legea nr.

119/1948.

S-a mai constatat că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 și art. 46 din legea nr. 10/2001, imobilul

intrând în proprietatea SC M. SA prin efectul legii, art. 20 din Legea nr.

15/1990, iar nu în cadrul procesului de privatizare.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta SC M. SA. Apelanta a susținut că imobilul în litigiu figurează în M. Of.

nr. 229 din 2 octombrie 1948, la capitolul pentru Județul Timiș. Mai susține

apelanta că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 27 și art.

46 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care imobilul a trecut în

patrimoniul său cu respectarea dispozițiilor legale privind procesul de

privatizare. În această situație, reclamanții aveau dreptul doar la măsuri

reparatorii prin echivalent și trebuiau să transmită notificarea autorității

implicate în privatizare, respectiv A.P.A.P.S.

Curtea de Apel Timișoara a constatat că

apelul este nefondat.

Analizând separat situația juridică a

terenului și a construcției, instanța de apel a reținut că prin dispoziția nr.

1999 din 29 noiembrie 2001 a Primarului comunei Săcălaz, terenul a fost

restituit reclamanților.

În ceea ce privește construcția, s-a

constatat că tribunalul a reținut în mod greșit faptul că trecerea în

proprietatea statului a avut loc fără titlu pentru că nu figura în anexele

legii. În condițiile în care Legea nr. 119/1948 prevedea două metode prin care

se realiza individualizarea imobilelor, menționarea în listele anexe și

menționarea categoriilor de imobile cu indicarea criteriilor de

individualizare, imobilul în discuție a intrat în categoria prevăzută de art. 1

pct. 50 din lege.

Avându-se în vedere, totuși, că statul nu

a acordat despăgubirile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 119/1948, s-a

reținut că imobilul a fost preluat fără titlu valabil.

Curtea de Apel a mai constatat că prima

instanță a reținut corect că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 27

din Legea nr. 10/2001, fiind vorba despre un imobil preluat fără un titlu

valabil, și nici dispozițiile art. 46 din lege, întrucât imobilul nu a intrat

în proprietatea pârâtei în cadrul procesului de privatizare ci în temeiul art.

20 din Legea nr. 15/1990. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 3 lit. h)

și art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea în natură a imobilului.

Împotriva deciziei Curții de Apel

Timișoara, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta SC M. SA

Fără a indica vreunul din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pârâta a susținut că decizia curții

de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii. S-a arătat, astfel, că nu s-a

dovedit că foștii proprietari nu au fost despăgubiți, deoarece Legea nr.

119/1948 instituia un sistem propriu de despăgubiri, constând în anularea

datoriilor fostelor proprietăți și emiterea de către magistrați a deciziilor de

despăgubire.

S-a mai susținut că instanța de apel a

constatat greșit că titlul de proprietate nu s-a transmis în cadrul procesului

de privatizare. Prima privatizare totală a întreprinderilor a fost făcută în

baza Legii nr. 58/1991, prin care patrimoniul societăților comerciale

înființate în baza Legii nr. 15/1990 a trecut în proprietatea privată a

statului și cetățenilor.

Având în vedere motivele invocate,

Înalta Curte va analiza recursul declarat din punctul de vedere al

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și îl va respinge ca nefondat,

pentru următoarele motive:

Conform dispozițiilor art. 27 din Legea

nr. 10/2001, în situația în care imobilul, preluat cu titlu valabil, este

evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale, notificarea se adresează instituției publice implicate în

procesul de privatizare în raza căreia este sau era situat imobilul.

Prin urmare, aplicabilitatea art. 27 este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a 2 elemente:

-

preluarea

proprietății cu titlu valabil;

-

faptul

evidențierii în patrimoniul unei societăți privatizate cu respectarea

dispozițiilor legale.

În ipoteza în care se constată că

doar una dintre aceste condiții a fost îndeplinită, procedura aplicării

măsurilor reparatorii este guvernată de dispozițiile art. 20 din lege deoarece

art. 27 este de strictă interpretare.

În cauza de față este de necontestat

faptul că unitatea deținătoare este unitate privatizată, făcând obiectul unor

proceduri de privatizare îndeplinite cu respectarea actelor normative în

vigoare, respectiv a Legii nr. 58/1991.

Trebuie subliniat că, în sensul art.

27 din Legea nr. 10/2001, nu este necesar ca imobilul în sine să fi făcut

obiectul actelor juridice încheiate pe parcursul procedurii privatizării, ci ca

unitatea în patrimoniul căreia se află să fi fost privatizată conform

cerințelor legale.

Acesta este motivul pentru care

susținerea instanței de apel în sensul că imobilul a fost dobândit de pârâtă în

baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, iar nu în cadrul procesului de privatizare,

nu este întemeiată sub aspectul înlăturării aplicabilității art. 27 din lege.

În schimb, este judicioasă

constatarea instanței de apel în sensul că imobilul a fost preluat în

proprietatea statului fără titlu valabil.

Astfel, conform

art. 11 din Legea nr. 119/1948, statul era obligat să acorde despăgubiri

proprietarilor și acționarilor întreprinderilor naționalizate.

Faptul că în

cauză nu s-a făcut dovada că foștii proprietari ar fi beneficiat de

despăgubirile prevăzute prin lege, conduce la concluzia că imobilul în litigiu

a trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil. De altfel, pârâta

invocă pentru prima dată în cadrul procedurii parcurse această apărare, deși

prin precizările la acțiune, depuse la data de 11 octombrie 2002 la Tribunalul

Timiș, reclamanții au arătat că nu au fost acordate despăgubiri, aspect ce face

ca preluarea să nu fi avut loc cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin urmare,

nefiind vorba despre un imobil preluat cu titlu valabil, art. 27 din Legea nr.

10/2001 nu este incident, chiar dacă bunul se află în evidențele unității

deținătoare, privatizate conform cerințelor legale.

Pe cale de

consecință, notificarea reclamanților trebuia să parcurgă procedura instituită

de dispozițiile art. 20 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, sesizând unitatea

deținătoare, lucru care s-a și întâmplat, iar măsura reparatorie la care

aceștia aveau dreptul a fost corect stabilită de instanțe ca fiind aceea a

restituirii în natură a construcției.

Pentru toate

cele de mai sus, Înalta Curte va privi ca nefondat recursul declarat de pârâtă

și, făcând aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va

respinge ca atare.

În ceea ce

privește cererea reclamanților de a fi obligată pârâta la plata cheltuielilor

de judecată efectuate în recurs, constatând că aceștia nu au indicat cuantumul

cheltuielilor și nici nu au depus la dosar acte care să ateste efectuarea lor,

Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC

M. SA Timișoara împotriva deciziei civile nr. 194 din 24 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Timișoara.

Respinge cererea formulată de intimații -

reclamanți D.M.E., W.K., W.J. jr., H.A., S.E. și K.W., de acordare a

cheltuielilor de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

noiembrie 2004.