ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2648/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 788 din 1 februarie 2002, la Tribunalul Severin, reclamanții Ș.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. și F.A. au chemat în judecată pârâții SC R. SA Reșița și Prefectura Caraș-Severin, pentru a se constata că reclamanții sunt coproprietari, urmași ai coproprietarilor construcției din imobilul înscris în C.F. Berzovia, nr.top 1225/b/1, moară de apă ccc 369 cu teren de 5280 mp (extras C.F. ), să se constate că imobilul de la pct. 11 a fost naționalizat, conform Legii nr. 119/1948 și trecut în proprietatea Statului Român (extras C.F.

), să se constate că după 1990 imobilul a trecut în proprietatea R. SA Reșița și apoi a C. SA Reșița, să se pronunțe o hotărâre prin care imobilul să fie restituit în natură, reclamanților, la nevoie prin partaj, cu obligarea lor la sulta corespunzătoare față de pârâtul îndreptățit și să fie obligat la cheltuieli de judecată pârâtul care se opune.

La data de 19 iunie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea chemând în judecată pe pârâții SC C. SA Reșița, Prefectura Caraș Severin și D.T., solicitând să se constate că imobilul a fost naționalizat conform Legii nr. 119/1948 și trecut în proprietatea Statului Român; să se constate că după 1990 imobilul a trecut în proprietatea R. SA, apoi a C. SA; să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 9 septembrie 2001 și, respectiv 17 aprilie 2002, prin care imobilul a fost vândut de C. SA lui D.T., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, să se pronunțe o hotărâre prin care să se stabilească dreptul de coproprietate asupra a 65/114 părți în favoarea reclamanților și de 49/114 părți în favoarea Statului Român și să se dispună intabularea în C.F.

conform celor de mai sus. Prin cererea reconvențională pârâta SC C. SA a solicitat obligarea reclamanților la plata despăgubirilor în sumă de 140.000.000 lei în cazul admiterii acțiunii principale. Prin sentința civilă nr. 1768 din 18 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, s-a respins acțiunea reclamanților și cererea reconvențională. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că acțiunea nu este formulată de persoana îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, și, drept urmare, reclamanții nu au calitate procesuală activă; pe cale de consecință, s-a respins și acțiunea reconvențională a SC C. SA Reșița. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe.

Prin decizia civilă nr. 13 din 12 februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul reclamanților și a desființat sentința, reținând cauza spre judecare. Din considerentele deciziei sus amintite a rezultat că litigiu a fost soluționat numai în ceea ce privește excepția formulată de pârâți cu privire la lipsa de calitate procesuală activă a reclamanților pentru a solicita retrocedarea imobilului înscris în C.F. Berzovia, în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a reținut că, prin actele de stare civilă depuse la dosar și prin certificatele de moștenitor, reclamanții au dovedit calitatea procesuală activă, deci calitatea lor de moștenitori ai persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 79 din 28 mai 2003, a respins în fond apelul reclamanților în contradictoriu cu pârâții SC C. SA, Prefectura județului Caraș Severin, A.P.A.P.S. și D.T. și a respins acțiunea reclamanților ca nefondată. Instanța de apel a reținut că SC C. SA a devenit proprietara morii pe care o avea în administrare, deoarece a cumpărat de la F.P.S. (actualul A.P.A.P.S.) întregul pachet de acțiuni, iar contractul de privatizare prin vânzare de acțiuni a fost ilegal încheiat și nu a fost anulat. Altfel spus, s-a concluzionat că este legal contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2002, prin care imobilul a fost vândut de către SC C. SA lui D.T., neputându-se reține o eventuală rea credință a vânzătorului sau cumpărătorului.

În atare situație, reclamanții, ca succesori ai coproprietarilor morii, nu pot beneficia în temeiul Legii nr. 10/2001 decât de despăgubiri din partea A.P.A.P.S. căreia SC C. SA trebuie să îi transmită spre soluționare notificarea ce le-a fost adresată. Împotriva deciziei nr. 13 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a admis apelul reclamanților și s-a reținut cauza spre judecare a declarat recurs pârâta SC C. SA, iar reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei nr. 78 din 28 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins în fond apelul declarat de reclamanți. Prin decizia civilă nr. 2641 din 31 martie 2004, pronunțată în dosarul nr.4102/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis recursurile declarate de Ș.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I.

și F.A. și SC C. SA. A casat decizia nr. 13 din 12 februarie 2003 și decizia nr. 79 din 28 mai 2003, ambele pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului formulat de reclamanți. În considerentele acestei decizii de casare se arată următoarele: Instanța de apel a respins pe fond apelul reclamanților și ca nefondată acțiunea introductivă, fără a analiza o serie de aspecte vizând valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu, moară de apă cu instalații și terenul în suprafață de 5280 mp, precum și cu privire la condițiile în care s-a efectuat procesul de privatizare. Astfel, instanța nu a lămurit aspectele invocate de reclamanți cu privire la stabilirea dreptului de coproprietate asupra cotelor de părți 65/114 în favoarea lor și de 49/114 părți în favoarea Statului Român.

Instanța nu s-a pronunțat asupra imobilului în care a trecut în proprietatea statului și nu a analizat înscrisurile ce atestă trecerea imobilului din administrarea I.P.P.S. Reșița în administrarea R. SA și apoi a C. SA. De asemenea, analizând valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 43/2002 prin care imobilul a fost vândut de SC C. SA, lui D.T., instanța nu a pus în dezbatere notarea C.F. a acțiunii civile având ca obiect Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a respins apelul declarat de Ș.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. , împotriva sentinței civile nr. 1768 din 18 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, în contradictoriu cu intimații pârâți SC C. SA Reșița, Prefectura județului Caraș Severin, A.V.A.S., D.T.; a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanți în condițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, reclamanții și-au dovedit cu probe legale, concludente și pertinente, calitatea de persoane îndreptățite a beneficia de restituirea în natură a imobilului în litigiu, moară de apă cu instalații și teren aferent. Că, privatizarea SC C. SA Reșița s-a făcut cu respectarea legii; contractul de vânzare-cumpărare nr. 43/2002 dintre SC C. SA Reșița și D.T. ce avut ca obiect imobilul în litigiu a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 948 C. civ. și Legii nr. 10/2001, ambele părți contractante au fost de bună credință. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții Ș.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I.

și F.A., criticând-o ca fiind nelegală invocând art. 304 pct. 7,9 C. proc. civ. deoarece: - Toți reclamanții și-au dovedit calitatea procesuală activă prin depunerea la dosarul cauzei a actelor de stare civilă, și de succesiune. - Contractul provizoriu sub semnătura privată din 11 septembrie 2001 încheiat între SC C. SA și D.T. a fost întocmit cu încălcarea Legii nr. 10/2001, deci este nul absolut. - De asemenea contractul de vânzare din 17 aprilie 2002 este nul absolut. Recursul nu este fondat. Reclamanții Ș.G., S.A., C.C., O.M., N.B., Z.W.B., S.I. și F.A. au revendicat în condițiile Legii nr. 10/2001, imobilul moară de apă cu instalație, înscris în C.F. Berzovia nr.top 1225/b/1, cu teren aferent de 5280 mp.

În anul 1948 imobilul în litigiu a fost naționalizat de la proprietarii acestuia respectiv S.M., W.C. și O.T. Nici unul din acești proprietari nu au solicitat restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra achizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile legii.

În art. 3 din aceiași lege se arată faptul că sunt considerate persoane îndreptățite la măsuri reparatorii persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, persoane fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv etc. Reclamanții nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 3, întrucât nu sunt proprietarii imobilului revendicat nici ei și nici antecesorii lor. Așa cum rezultă din tranzacția încheiată între proprietarii imobilului din C.F. Berzovia, la data de 11 ianuarie 1932 la Judecătoria de Pace Rurală Bocșa, în favoarea antecesorilor reclamanților O.N., Ș.G., P.A., F.V.

și W.G. a fost notată doar o interdicție de grevare a imobilului, care este asimilată unei sarcini și nu un drept de proprietate. De altfel, din chiar conținutul acțiunii introductive (f.2) rezultă că asupra morii în urma tranzacției din 1947, au rămas coproprietari 3 persoane, care nu sunt reclamanții. Prin urmare, instanțele în mod judicios au statuat că acțiunea reclamanților nu este formulată de „persoane îndreptățite” conform art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată și ca atare reclamanții nu au calitate procesuală activă. Cum reclamanții nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză, celelalte motive de recurs nu se mai justifică a fi analizate. Pentru toate aceste considerente, Curtea va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și în consecință se va respinge recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Ș.G., S.A., B.M., Z.W.B., S.I., F.A. și O.M., C.C. și N.B. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2006.