ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 6998 din 17 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamanta Ș.C., împotriva sentinței civile nr. 40 din 15 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, pe care a casat-o. Rejudecând în fond pricina, a admis acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 8144/467 din 26 septembrie 2003, emisă de pârâtă pe care a obligat-o să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de art. 1 lit. g) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 28 iulie 1941 - 23 august 1944, reținând, în esență, că din probele administrate la fond și cele depuse, ca acte noi în recurs, s-a făcut dovada că reclamanta a fost evacuată din locuința sa, în perioada reținută.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea contestației se susține, pe de o parte, că instanța, prin decizia atacată, a încălcat atribuțiile puterii judecătorești, subrogându-se competenței Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, încălcând, astfel, dispozițiile acesteia, ale Codului de procedură civilă și a legii de organizare judecătorească. Pe de altă parte, se susține că instanța de recurs a admis recursul declarat de reclamantă, considerându-l, în mod eronat, fondat, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc.
civ. În plus, se arată că, deși în speță nu se poate reține că instanța de fond nu a fost alcătuită potrivit dispozițiile legale, totuși prin decizia dată, instanța de recurs a casat sentința atacată, dar nu a procedat la retrimiterea dosarului, spre rejudecare, la prima instanță. Contestația în anulare formulată în cauză urmează a fi respinsă, pentru considerentele arătate în continuare. Conform art. 317 C. proc. civ., invocat de contestatoare, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate la alin. (1) pct. 1 și 2, precum și la alin. (2) al aceluiași articol și numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. De altfel, instanța de recurs a procedat corect rejudecând pricina pe fond și nu și-a încălcat competența, ci a făcut aplicarea art. 14 din Legea nr. 29/1990.
Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, și în condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. (neinvocat de contestatoare). Așadar, textele de lege prevăd expres și limitativ, situațiile în care se poate utiliza calea extraordinară de atac, de retractare a contestației în anulare. Cum în cauză se constată că motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în condițiile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ., contestația în anulare formulată de Casa de Pensii a municipiului București, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva deciziei civile nr. 6998 din 17 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.