ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1048 din 19 ianuarie 2011 Judecătoria Sectorului 1 a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită, privind pe creditoarea S.M., și pe debitoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut că prin cererea formulată, Biroul Executorului Judecătoresc A. și C. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, la cererea creditoarei S.M., în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 378 din 03 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 6064/2/2008 și Decizia nr. 3670 din 30 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în același dosar . Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că în materie de contencios administrativ, art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 definește instanța de executare ca fiind instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, stabilindu-se o excepție de la dreptul comun.

Astfel, în materie de contencios administrativ, numai hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit dreptului comun, executarea silită a hotărârilor prin care s-a admis acțiunea, iar autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative fiind supusă reglementărilor speciale prevăzută în această lege.

Prin sentința civilă nr. 2807 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel a reținut că instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ este instanță de executare în cauzele privitoare la aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu și în cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite, la cererea executorului judecătoresc, în temeiul art. 373 1 și urm. C. proc.

civ. Înalta Curte, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Litigiul dedus judecății vizează încuviințarea executării silite a unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată în materia contenciosului administrativ, respectiv Sentința civilă nr. 378 din 03 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3670 din 30 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Cererea dedusă judecății nu se încadrează în excepția avută în vedere de aceste dispoziții legale. Instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ este instanță de executare în cauzele privitoare la aplicarea sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu și în cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite, la cererea executorului judecătoresc, în temeiul art. 373 1 și urm. C. proc. civ. Art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, definește instanța de executare ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ”.

Dispozițiile sus-menționate se corelează cu cele prevăzute la art. 24 și art. 25 din același act normativ. Astfel, instanța de executare este identică cu instanța care a pronunțat fondul litigiului de contencios administrativ numai în situația în care autoritatea publică a fost obligată: - să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ; - să efectueze anumite operațiuni administrative. Instanța de executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege. Prin urmare, instanța de contencios administrativ nu este instanță de executare în cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite, în temeiul dispozițiilor art. 373 1 C. proc.

civ., cum este cazul în pricina de față. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.M. și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.