ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3567/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1048 din 19 ianuarie

2011 Judecătoria Sectorului 1 a declinat competența de soluționare a cauzei

având ca obiect încuviințare executare silită, privind pe creditoarea S.M., și

pe debitoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această soluție judecătoria a reținut că prin cererea formulată, Biroul

Executorului Judecătoresc A. și C. a solicitat

încuviințarea executării silite

împotriva debitoarei Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, la cererea creditoarei S.M., în

temeiul titlurilor executorii reprezentate de

sentința

civilă nr. 378 din 03 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a

de contencios

administrativ și fiscal,

pronunțată în dosarul nr. 6064/2/2008 și Decizia nr. 3670 din 30 iunie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în același dosar .

Judecătoria

Sectorului 1 București a reținut că în materie de contencios administrativ,

art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 definește instanța de executare

ca fiind instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ, stabilindu-se o excepție de la dreptul comun. Astfel, în materie

de contencios administrativ, numai hotărârile judecătorești definitive și

irevocabile prin care s-au respins acțiunile formulate potrivit dispozițiilor

Legii nr. 554/2004 și s-au acordat

cheltuieli

de judecată se învestesc cu formulă executorie și se execută silit, potrivit

dreptului

comun, executarea silită a hotărârilor prin care s-a admis

acțiunea, iar autoritatea publică

este

obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să

elibereze un

alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative fiind supusă reglementărilor speciale prevăzută în această lege.

Prin sentința civilă nr. 2807 din

7 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul

negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel Curtea de

Apel a reținut că instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ este instanță de executare în cauzele privitoare la aplicarea

sancțiunii și acordarea despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, nu și în cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite,

la cererea executorului judecătoresc, în temeiul art. 373

1

și urm. C.

proc. civ.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Litigiul dedus

judecății vizează încuviințarea executării silite a unui titlu executoriu

reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată

în materia contenciosului administrativ, respectiv Sentința civilă nr. 378 din 03

februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3670

din 30 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Potrivit art. 373

alin. (2) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea

dispune altfel.

Cererea dedusă

judecății nu se încadrează în excepția avută în vedere de aceste dispoziții

legale.

Instanța care a

soluționat fondul litigiului de contencios administrativ este instanță de

executare în cauzele privitoare la aplicarea sancțiunii și acordarea

despăgubirilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu și în

cauzele ce au ca obiect încuviințarea executării silite, la cererea

executorului judecătoresc, în temeiul art. 373

1

și urm. C. proc.

civ.

Art. 2 alin. (1) lit.

ț) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, definește instanța de

executare ca fiind „instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios

administrativ”.

Dispozițiile

sus-menționate se corelează cu cele prevăzute la art. 24 și art. 25 din același

act normativ.

Astfel, instanța de

executare este identică cu instanța care a pronunțat fondul litigiului de

contencios administrativ numai în situația în care autoritatea publică a fost

obligată:

- să încheie, să

înlocuiască sau să modifice un act administrativ;

- să efectueze

anumite operațiuni administrative.

Instanța de

executare, în aceste cazuri, poate să aplice sancțiunea și despăgubirile

prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege.

Prin urmare, instanța

de contencios administrativ nu este instanță de executare în cauzele ce au ca

obiect încuviințarea executării silite, în temeiul dispozițiilor art. 373

1

C. proc. civ., cum este cazul în pricina de față.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5)

C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în

favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe S.M. și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.