Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.03.2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2012

HOTĂRÂRE
07.03.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1261/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată Biroul Executorului Judecătoresc C.D.C. cu sediul în Galați, la cererea creditorului M.F., a solicitat încuviințarea executării silite a debitoarei C.N.C.F. C.F.R. SA București prin C.N.C.F. C.F.R. SA – Regionala Galați, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 501/2010 a Tribunalului Galați, prin toate formele legale de executare asupra bunurilor debitoarei aflate în circumscripția Judecătoriei Galați. În drept au fost invocate dispozițiile art. 373 indice 1 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 8864/2011 din 28 septembrie 2011 a Judecătoriei Galați a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, reținându-se că potrivit prevederilor art. 373 C. proc.

civ., raportat la art. 373 1 C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite este de competența instanței de la sediul debitorului, care se află în Municipiul București. Judecătoria Sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 20645/2011 din 18 noiembrie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale invocate din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 1 București a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre soluționare. S-a reținut că în cauză, s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 501/2010 a Tribunalului Galați, prin toate formele legale de executare asupra bunurilor debitoarei aflate în circumscripția Judecătoriei Galați.

Instanța a reținut că, faptul că sediul central al debitoarei se află în Sectorul 1 București nu reprezintă un criteriu atributiv de competență în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, din moment ce aceasta are dezmembrăminte cu personalitate juridică și deține bunuri ce pot fi urmărite silit și în Municipiul Galați. Față de această situație, în raport de dispozițiile art. 373 ind.1, art. 373 alin. (2) C. proc. civ., s-a reținut că Judecătoria Galați este competentă să soluționeze cererea ca instanță în circumscripția căreia se află sediul debitorului, avându-se în vedere și faptul că, creditorul a apelat în acest sens la serviciile de specialitate ale BEJ Judecătoresc C.D.C., ce își desfășoară activitatea în raza Curții de Apel Galați, fiind neechivocă voința sa ca executarea silită să se realizeze în Municipiul Galați.

Înalta Curte, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, în conformitate cu dispozițiile art.20 și următoarele C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, pentru următoarele considerente de fapt și de drept. În cauză, Judecătoria Galați a fost sesizată cu o cerere de încuviințare a executării silite, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 501/2010 a Tribunalului Galați, prin toate formele legale de executare asupra bunurilor debitoarei aflate în circumscripția Judecătoriei Galați. Competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite aparține Judecătoriei Galați, pentru următoarele considerente: Art. 373 alin. (1) C. proc.

civ. prevede că, dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în care se află acestea. Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripțiile mai multor curți de apel, este competent oricare dintre executorii judecătorești care funcționează pe lângă una dintre acestea. Conform art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i, în copie, cererea de executare și titlul respectiv. Instanța de executare este definită, în art. 373 alin. (2) C. proc. civ., ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Așadar, încuviințarea executării silite o face judecătoria aflată în raza curții de apel în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc ce va face executarea silită. Având în vedere că, față de art. 373 1 alin. (4) C. proc.

civ., cererea de încuviințare a executării silite poate fi respinsă numai dacă cererea de executare silită este de competența altui organ de executare decât cel sesizat; titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerință este necesară pentru pornirea executării silite; creanța nu este certă, lichidă și exigibilă; titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; există alte impedimente prevăzute de lege, înseamnă că executorul judecătoresc nu este obligat să indice, în chiar cererea de încuviințare a executării silite, bunurile asupra cărora se va face executarea. În plus, art. 373 1 alin. (3) C. proc. civ. arată că, în temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Prin urmare, este inutil ca la momentul încuviințării executării silite să se verifice locul unde s-ar afla bunurile ce urmează să fie executate silit, situarea și existența ca atare a bunurilor interesând doar la momentul executării propriu-zise. Cu alte cuvinte, faptul că, la momentul încuviințării executării silite, bunul se află în raza unei anumite instanțe, va fi total lipsit de relevanță pentru determinarea „instanței de executare”, în sensul art. 373 alin. (2) C. proc. civ., dacă, până, la momentul executării efective, a ieșit din raza acelei instanțe. În cazul în care s-a cerut încuviințarea executării silite în toate formele de executare, sintagma „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea” nu poate fi înțeleasă, doar în baza unei prezumții simple, ca fiind instanța domiciliului debitorului.

De vreme ce, față de art. 373 1 alin. (1) C. proc. civ., creditorul își poate alege executorul, iar această alegere are consecințe și sub aspectul competenței materiale și teritoriale în faza a doua a procesului civil, în condițiile art. 373 alin. (1) și (2) C. proc. civ., limitarea competenței la instanța în raza căreia s-ar putea afla bunuri ale debitorului nu are niciun suport legal. Cum în prezenta cauză, creditorul a apelat în acest sens la serviciile de specialitate ale BEJ Judecătoresc C.D.C., ce își desfășoară activitatea în raza Curții de Apel Galați, rezultă că, creditorul și-a manifestat opțiunea ca executarea silită a debitoarei să se realizeze în circumscripția teritorială a Judecătoriei Galați, pe bunurile proprietatea debitoarei, ce se regăsesc în raza teritorială a acestei instanțe.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 373 alin. (2) din același cod, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Galați. PENTRU

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Fiind investită a soluționa cererea formulată de petentul BEJ C.D.C. pentru încuviințarea executării silite a sentinței civile nr.
ÎCCJ 2012-05-09
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2444/2012
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, sub nr. 24702/233/2011, petentul BEJ C.D.C., la cererea creditorilor P.N. și T.G. a soli
ÎCCJ 2012-03-30
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2401/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înaintată Judecătoriei Galați de BEJ C.D.C., creditorul M.I. a solicitat instanței încuviințarea executării silite împotriva debitoarei C.N.C.F."C." SA București prin C.N.
ÎCCJ 2012-02-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați B.E.J. C.D.C. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva C.N.C.F. C.F.R. SA în temeiul titlului executoriu sentința civilă nr. 49
ÎCCJ 2011-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5091/2011
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Judecătoria Galați, prin sentința civilă nr. 99 din 05 ianuarie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București. La data
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă