ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.12.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2023

HOTĂRÂRE
13.12.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2698/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la 09.02.2023, contestatoarele A. S.A. Barcelona - Sucursala București și B.. au chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 05.01.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorul 1 București în dosarul nr. x/2023, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare care formează obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022 al BEJ C., iar în subsidiar, restrângerea obiectului executării silite la sumele calculate în mod legal cu interpretarea corectă a dispozitivului deciziei civile nr. 755/23.03.2022, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 299/31.01.2023, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A mai solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarele au formulat două cereri completatoare, arătând că, prin contestația la executare, critică și încheierile emise de executorul judecătoresc la 13.04.2023, 12.05.2023 și 23.05.2023 și au solicitat întoarcerea executării silite pentru sumele calculate suplimentar, cu titlu de indice de inflație aferent debitului principal.

Prin sentința civilă nr. 939/06.06.2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 București.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că obiectul cauzei este contestație la executare silită, iar cererea de încuviințare a executării silite a fost soluționată de Judecătoria Sectorul 1 București. A arătat că, potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, aceasta fiind competentă să soluționeze cererile privind executarea silită, inclusiv contestația la executare și, cum sediul debitoarei era situat, la data demarării procedurii de executare silită, în circumscripția Judecătoriei Sectorul 1 București, această instanță este competentă să soluționeze cauza de față.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorul 1 București, secția Civilă a pronunțat sentința civilă nr. 8335/07.11.2023, prin care a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestație la executare propriu-zisă și a format un dosar separat pe rolul aceluiași complet de judecată, iar cu privire la contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea acestei sentințe, a reținut că, după disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestație la executare propriu-zisă, prezenta cauză are ca obiect doar contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, reglementată de art. 712 alin. (2) C. proc. civ. A mai reținut că, potrivit art. 714 alin. (2) C. proc. civ., această contestație se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută și, cum lămurirea vizează decizia nr. 299/31.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, aceasta este instanța competentă pentru soluționarea contestației la executare.

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului vizează contestația la executare formulată de cele două contestatoare, având ca obiect atât procedura de executare silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022 al BEJ C., cât și lămurirea dispozitivului deciziei nr. 299/31.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost admisă cererea de revizuire formulată de contestatoare și a fost modificat titlul executoriu - decizia civilă nr. 755/23.03.2022, pronunțată de aceeași curte de apel.

Instanța inițial învestită, fără a decela că obiectul cererii contestatoarelor vizează atât contestația la executare propriu-zisă, cât și contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, a declinat competența de soluționare a cererii, în ansamblul său, către judecătorie.

În urma precizărilor formulate și a disjungerii dispuse de Judecătoria Sectorul 1 București, prezenta cauză cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență, are ca obiect numai contestația reglementată de art. 712 alin. (2) C. proc. civ. vizând lămurirea dispozitivului deciziei nr. 299/31.01.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost modificat titlul executoriu pus în executare împotriva contestatoarelor.

Cum, potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., "Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. (...)", rezultă că prezenta cauză urmează a fi soluționată de Curtea de Apel București.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., soluționând conflictul, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 decembrie 2023.

Sursă