ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1864/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1667/2003,

Curtea de Apel București a admis în parte, acțiunea introdusă de reclamanta B.R.,

în contradictoriu cu Casa de Pensii București și drept consecință, a anulat

hotărârea nr. 6049/4972, emisă de pârâtă și a recunoscut calitatea reclamantei,

de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pe perioada 8 ianuarie 1941 - 31 decembrie

1941 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, atât

reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta B.R. a criticat sentința,

pentru menținerea întregii perioade solicitate, ca fiind beneficiară a Legii nr.

189/2000, iar pârâta a criticat aceeași sentință, pentru faptul de a fi

procedat la admiterea, chiar și în parte, a cererii, în loc de respingerea

acesteia.

În motivarea recursului său,

reclamanta a invocat faptul că ea a solicitat întregul interval 1941 -1945, ca

fiind perioada de operare a drepturilor conferite de lege, iar instanța, greșit

a reținut faptul că a solicitat numai perioada pentru care s-a admis cererea,

printr-o eroare de interpretare a însemnului folosit în acțiune, atunci când a

precizat întinderea perioadei.

Pârâta, în motivarea recursului său,

a invocat faptul că la data introducerii cererii la Casa de pensii, reclamanta nu și-a motivat pretențiile și nu a depus probe concludente, decât

pentru perioada acordată. Faptul că ulterior pronunțării hotărârii, de către

Casa de pensii, reclamanta a completat dovezile de la dosar, nu poate prezenta

relevanță juridică, deoarece ele trebuiau făcute la data formulării primei

cereri și nu ulterior emiterii acestei hotărâri, căci lipsa de diligență a

autoarei cererii nu poate fi generatoare de drepturi.

Examinând recursul pârâtei, prin

prisma criticii formulate, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, împrejurarea că reclamanta a

depus o parte din dovezile care au fundamentat cererea în totalitatea sa, după

pronunțarea hotărârii Casei de pensii, nu poate conduce la soluția respingerii

cererii, de către instanța de judecată. În orice stadiu al pricinii, inclusiv

în căile de atac, așa după cum prevăd și dispozițiile art. 305 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 1196 C. civ., autorul cererii poate proba, în

modurile permise de lege, pretențiile sale.

În cauza de față, atâta timp, cât

reclamanta a depus dovezi, din care rezultă că se încadrează în prevederile și

condițiile cerute de Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de drepturile

conferite de respectiva lege, instanța nu avea căderea de a respinge acțiunea.

În ce privește întinderea perioadei

pentru care reclamanta beneficiază de aceste drepturi, trebuie constatat, pe

baza actelor și probelor dosarului, reținute și de către prima instanță, că

aceasta se situează și în intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944, în afara

celui bine reținut de către curtea de apel.

Este adevărat că în acțiunea

introductivă, reclamanta a specificat în forma scrisă, perioada cerută ca fiind

8 ianuarie 1941 - 6 martie 1945. Avându-se în vedere, însă, dovezile depuse

pentru întreaga perioadă cuprinsă în intervalul 1941 - 1945, susținerile

reclamantei pe parcursul derulării procesului, precum și concluziile cu

prilejul dezbaterii în fond a cauzei, prima instanță nu putea considera că nu

s-a solicitat decât intervalul cuprins înlăuntrul anului 1941 și anului 1945.

Pentru acest considerent, se va

admite recursul reclamantei, în sensul că, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., se va modifica sentința, în sensul constatării ca fiind perioadă de

refugiu, și intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944, pe lângă intervalul

recunoscut prin aceeași sentință. Se va reține că interpretarea actului juridic

nu trebuie făcută exclusiv gramatical, ci și logic, în contextul întregului

material probator, situație în care riscul acordării mai mult decât s-a cerut,

este înlăturat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.R.

împotriva sentinței civile nr. 1667 din 21 octombrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată, în sensul

că admite acțiunea formulată de reclamantă, recunoscând ca perioadă de refugiu,

și intervalul 8 ianuarie 1941 - 15 martie 1944.

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2004.