ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 7 septembrie 2004, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13003/10330 din 8 iulie

2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2002.

Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 2209 din 19 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat

hotărârea contestată și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 -

6 martie 1945, începând cu data pronunțării.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse

la dosar, că îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând

admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii

acțiunii.

În motivele de recurs depuse

în scris la dosar, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond

este lipsită de temei legal, deoarece nu a ținut seama de un aspect esențial,

și anume, că intimata-reclamantă nu a depus probe concludente în fața Comisiei,

ci numai ulterior, la judecata în primă instanță.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut

instanța de fond, intimata-reclamantă a făcut dovada susținerilor sale, cu

probele administrate în cauză.

În acest context este lipsit

de relevanță momentul la care probele au fost depuse, lipsa unor dovezi

concludente la Comisie, fiind acoperită prin depunerea lor, ulterior în fața

instanței de fond. Pe cale de consecință, instanța a apreciat situația de fapt

în raport cu întregul material probator aflat în dosarul cauzei, la momentul

judecării în fond, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

De altfel, în baza rolului

activ al instanței, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

judecătorii fondului aveau chiar obligația „să stăruie prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii”.

Pentru acestei considerente,

constatând că potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge

recursul declarat în cauză de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2209

din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2005.