ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 septembrie 2004, reclamanta B.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13003/10330 din 8 iulie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2002. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2209 din 19 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta Casa de Pensii a municipiului București, să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data pronunțării.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că îndeplinește cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii. În motivele de recurs depuse în scris la dosar, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, deoarece nu a ținut seama de un aspect esențial, și anume, că intimata-reclamantă nu a depus probe concludente în fața Comisiei, ci numai ulterior, la judecata în primă instanță. Recursul este nefondat.

Așa cum corect a reținut instanța de fond, intimata-reclamantă a făcut dovada susținerilor sale, cu probele administrate în cauză. În acest context este lipsit de relevanță momentul la care probele au fost depuse, lipsa unor dovezi concludente la Comisie, fiind acoperită prin depunerea lor, ulterior în fața instanței de fond. Pe cale de consecință, instanța a apreciat situația de fapt în raport cu întregul material probator aflat în dosarul cauzei, la momentul judecării în fond, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. De altfel, în baza rolului activ al instanței, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii fondului aveau chiar obligația „să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii”.

Pentru acestei considerente, constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge recursul declarat în cauză de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2209 din 19 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.