ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5324/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Craiova, prin sentința civilă

nr. 10623 din 21 octombrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.L.

împotriva pârâtei SC C.F. SA Craiova și drept consecință, a obligat-o pe

aceasta din urmă să-i vândă locuința deținută de el în baza contractului de

închiriere nr. 98 din 28 decembrie 1999, situată în Craiova, jud. Dolj, în

condițiile Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990.

Totodată, instanța a admis în parte

cererea reconvențională precizată și l-a obligat pe reclamant să-i plătească

pârâtei suma de 2.050.700 lei chirie și cheltuieli de întreținere, a respins

celelalte capete și a compensat cheltuielile de judecată.

S-a reținut că:

- reclamantul ocupă în calitate de

chiriaș o cameră din căminul de nefamiliști construit de pârâtă în anul 1979;

- acest spațiu se încadrează în

categoria locuințelor de serviciu și poate fi vândut chiriașului conform art.4

alin. (1) din Legea nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990;

- deși pârâta susține că ar fi aprobat

vânzarea acestor locuințe către chiriași, până în prezent nu s-a întrunit

acordul de voință;

- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr.

85/1992, instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pe

pârâtă să achieseze la încheierea contractului;

- între părți există raporturi locative

în sensul art. 969 C. civ.;

- reclamantul nu și-a îndeplinit

obligația de a plăti chiria și cheltuielile de întreținere, având un debit de

2.050.700 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă,

prin decizia nr. 1864 din 18 iunie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă și a

schimbat în parte sentința în sensul că l-a obligat pe reclamant să-i plătească

apelantei 2.218.044 lei chirie și cheltuieli de întreținere și 109.870 lei

cheltuieli de judecată.

Aceeași instanță a menținut restul

dispozițiilor sentinței și a respins apelul declarat de reclamant, pe care l-a

obligat la 10.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- motivul de apel referitor la

neconstituționalitatea art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992 a rămas

fără obiect deoarece prin decizia nr. 203 din 17 mai 2004, Curtea

Constituțională a respins excepția invocată de pârâtă;

- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr.

85/1992, pârâta are obligația de a vinde locuințele de serviciu construite până

la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă s-a privatizat;

- prin dispozitivul sentinței, instanța

de fond a stabilit obiectul vânzării și elementele legale pentru determinarea

prețului;

- deoarece a obligat-o pe pârâtă să

vândă, prima instanță nu mai poate dispune evacuarea reclamantului;

- instanța de fond a calculat greșit cuantumul

chiriei și cheltuielilor de întreținere restante;

- pârâta este îndreptățită să primească de

la reclamant taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, corespunzător sumei

acordate în apel;

- reclamantul nu și-a pierdut calitatea

de chiriaș deoarece pârâta nu a pus în executare hotărârea judecătorească de

evacuare a acestuia și a acceptat să primească în continuare chiria.

Pârâta a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta a susținut concret că:

- prețul de vânzare trebuia stabilit

conform art. 7 alin. (8) din Legea nr. 85/1992 și nu art. 7 alin. (1) și (4)

din lege;

- întrucât reclamantul nu mai are

calitatea de angajat și este rău platnic, se impunea condiționarea vânzării pe

achitarea debitelor restante și a prețului;

- instanțele nu s-au pronunțat asupra

capătului de cerere ca hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Criticile sunt nefondate deoarece:

- condițiile de vânzare a spațiilor de

natura celui închiriat de reclamant sunt prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4)

din Legea nr. 85/1992, alin. (8) al aceluiași text referindu-se la alte

aspecte;

- reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor

de întreținere restante și nu va putea dobândi locuința dacă nu-i va plăti

pârâtei prețul de achiziție;

- prin precizările din 11 februarie 2003,

pârâta nu a mai reiterat cererea ca hotărârea să țină loc de act de

vânzare-cumpărare.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC

C.F. Craiova SA împotriva deciziei nr. 1864 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 iunie 2005.