Decizia nr. 5324/2005 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Craiova, prin sentința civilă nr. 10623 din 21 octombrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.L. împotriva pârâtei SC C.F. SA Craiova și drept consecință, a obligat-o pe aceasta din urmă să-i vândă locuința deținută de el în baza contractului de închiriere nr. 98 din 28 decembrie 1999, situată în Craiova, jud. Dolj, în condițiile Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege nr. 61/1990. Totodată, instanța a admis în parte cererea reconvențională precizată și l-a obligat pe reclamant să-i plătească pârâtei suma de 2.050.700 lei chirie și cheltuieli de întreținere, a respins celelalte capete și a compensat cheltuielile de judecată.

S-a reținut că: - reclamantul ocupă în calitate de chiriaș o cameră din căminul de nefamiliști construit de pârâtă în anul 1979; - acest spațiu se încadrează în categoria locuințelor de serviciu și poate fi vândut chiriașului conform art.4 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 și Decretul-lege nr. 61/1990; - deși pârâta susține că ar fi aprobat vânzarea acestor locuințe către chiriași, până în prezent nu s-a întrunit acordul de voință; - potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pe pârâtă să achieseze la încheierea contractului; - între părți există raporturi locative în sensul art. 969 C. civ.; - reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti chiria și cheltuielile de întreținere, având un debit de 2.050.700 lei.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 1864 din 18 iunie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința în sensul că l-a obligat pe reclamant să-i plătească apelantei 2.218.044 lei chirie și cheltuieli de întreținere și 109.870 lei cheltuieli de judecată. Aceeași instanță a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul declarat de reclamant, pe care l-a obligat la 10.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că: - motivul de apel referitor la neconstituționalitatea art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992 a rămas fără obiect deoarece prin decizia nr. 203 din 17 mai 2004, Curtea Constituțională a respins excepția invocată de pârâtă; - potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, pârâta are obligația de a vinde locuințele de serviciu construite până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă s-a privatizat; - prin dispozitivul sentinței, instanța de fond a stabilit obiectul vânzării și elementele legale pentru determinarea prețului; - deoarece a obligat-o pe pârâtă să vândă, prima instanță nu mai poate dispune evacuarea reclamantului; - instanța de fond a calculat greșit cuantumul chiriei și cheltuielilor de întreținere restante; - pârâta este îndreptățită să primească de la reclamant taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, corespunzător sumei acordate în apel; - reclamantul nu și-a pierdut calitatea de chiriaș deoarece pârâta nu a pus în executare hotărârea judecătorească de evacuare a acestuia și a acceptat să primească în continuare chiria.

Pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Recurenta a susținut concret că: - prețul de vânzare trebuia stabilit conform art. 7 alin. (8) din Legea nr. 85/1992 și nu art. 7 alin. (1) și (4) din lege; - întrucât reclamantul nu mai are calitatea de angajat și este rău platnic, se impunea condiționarea vânzării pe achitarea debitelor restante și a prețului; - instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere ca hotărârea să țină loc de act de vânzare cumpărare.

Criticile sunt nefondate deoarece: - condițiile de vânzare a spațiilor de natura celui închiriat de reclamant sunt prevăzute de art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992, alin. (8) al aceluiași text referindu-se la alte aspecte; - reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de întreținere restante și nu va putea dobândi locuința dacă nu-i va plăti pârâtei prețul de achiziție; - prin precizările din 11 februarie 2003, pârâta nu a mai reiterat cererea ca hotărârea să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta SC C.F. Craiova SA împotriva deciziei nr. 1864 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2005.