ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5322/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5322/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 10609 din
21 octombrie 2003, Judecătoria Craiova a admis acțiunea formulată de
reclamantul D.V. obligând pârâta SC C.F. SA Craiova să vândă reclamantului
locuința situată în Craiova, în condițiile Legii nr. 85/1992 și Decretului-lege
nr. 61/1990. A fost respinsă cererea reconvențională.
Instanța a reținut că pârâta a
aprobat vânzarea locuințelor, că reclamantul ocupă în calitate de chiriași și o
cameră în căminul construit în anul 1979. În aceste condiții pârâta are obligația
impusă de Legea nr. 85/1992 de a vinde această locuință de serviciu.
Apelurile declarate de ambele părți
au fost respinse de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 1875 din 18
iunie 2004
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs numai pârâta SC C.F. SA Craiova
Se susține, că instanțele nu s-au
pronunțat cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului,
excepție ce se solicită a fi admisă; societatea are un capital integral privat
și că prețul vânzării este de 10 ori mai mic decât valoarea reală, reclamantul
este rău platnic pentru achitarea debitului pentru utilizarea spațiului și
întreținere., acesta nefiind nici angajatul societății.
Recursul se privește ca nefondat.
Reclamantul ocupă o cameră cu acces
la dependințe într-un cămin în baza unui contract de închiriere. Deci are
calitate procesuală de a solicita cumpărarea spațiului de locuit.
Instanța s-a pronunțat asupra
excepției ridicate de pârâtă prin respingerea cererii reconvenționale.
În temeiul Legii 85/1992 reclamantul
era îndreptățit să cumpere iar, pârâta datoare să-i vândă spațiul ocupat în
calitate de chiriaș, indiferent dacă între timp s-a privatizat.
Prețul stabilit de instanță este cel
reglementat de Decretul-lege nr. 61/1990, prevederile legale fiind corect
aplicate la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate.
În ce privește lipsa calității de
angajat al pârâtei aceasta nu are relevanță deoarece reclamantul deține camera
în baza unui contact de închiriere, pârâta permițând folosirea spațiului și
acceptând încasarea sumelor datorate cu titlu de chirie.
Reclamantul a făcut dovada achitării
restanțelor în ce privește plata chiriei și a întreținerii.
Față de cele ce preced, recursul va
fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta
SC C.F. Craiova SA împotriva deciziei 1875 din 18 iunie 2004 a Curții de Apel
Craiova, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 16 iunie 2005.