ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6023/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele :

La data de 6 ianuarie 2003

reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC C.F. SA Craiova pentru a fi

obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare cu privire la locuința

situată în Căminul de nefamiliști din Craiova, și la stabilirea prețului pe

baza unei expertize tehnice.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că ocupă o cameră din căminul de nefamiliști în calitate de chiriaș,

îndeplinind obligațiile ce îi revin.

Pârâta a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii cu motivarea că SC C.F.

SA a fost înființată prin H.G. nr. 692/1992 și a construit căminul de

nefamiliști în anul 1979, având un număr de 200 locuri.

Prin Hotărârea nr. 2 din 18

octombrie 2000 adunarea generală a acționarilor a aprobat vânzarea căminului și

a stabilit prețul camerelor potrivit prevederilor Legii nr. 85/1992 și

Decretului-lege nr. 61/1990 pe baza întocmirii unui raport de evaluare de către

un expert tehnic la care s-a adăugat T.V.A. de 10% și cheltuieli de evaluare și

cadastru.

A mai susținut că reclamantul nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 85/1992 deoarece nu

are încheiat contract de închiriere cu pârâta și nu își îndeplinește

obligațiile de plată a chiriei.

Prin cererea depusă la data de 11

februarie 2003 și precizată la 11 martie 2003 pârâta a solicitat obligarea

reclamantului la plata sumei de 5.687.747 lei reprezentând chiria și

cheltuielile de întreținere pentru perioada aprilie-noiembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 10639 din

21 octombrie 2003, Judecătoria Craiova a admis acțiunea formulată de reclamant,

obligând pârâta să vândă reclamantului locuința situată în Craiova, jud. Dolj,

în condițiile Legii nr.85/1992 și a Decretului-lege nr. 61/1990.

S-a admis în parte cererea

reconvențională și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de

2.789.326 lei, cu titlu de chirie restantă și întreținere pe perioada

martie–iunie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, a reținut, în esență, că reclamantul ocupă în calitate de chiriaș locuința

în litigiu iar pârâta are obligația impusă de Legea nr. 85/1992 de a vinde.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel ambele părți.

În motivarea apelului declarat de reclamant s-a

arătat că instanța nu a prevăzut în mod expres prețul de vânzare a locuinței,

ceea ce ar da posibilitatea pârâtei să vândă la alt preț decât cel stabilit

prin expertiză.

Pârâta a motivat apelul susținând că

în mod greșit nu s-a ținut seama că a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992.

S-a criticat respingerea excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar pe de altă parte

acțiunea rămâne fără obiect câtă vreme a fost de acord cu vânzarea locuințelor.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 2824 din 10 septembrie 2004 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamantul B.D. și de pârâta SC C.F. SA Craiova, cu

motivarea că locuința în litigiu fiind construită anterior anului 1992, pârâta

are obligația legală de a vinde în condițiile Legii nr. 85/1992 și ale

Decretului-lege nr. 61/1990, stabilind obiectul vânzării și elementele legate

de determinare a prețului.

Referitor la excepția de

neconstituționalitate ridicată de pârâta-apelantă, Curtea a reținut că prin

decizia nr. 239 din 27 mai 2004 pronunțată în dosarul nr. 813/2004, Curtea

Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.

7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 85/1992.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta

SC C.F. SA Craiova a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând în esență, că reclamantul nu era

ocupant al camerei și titular de contract de închiriere, neavând calitate

procesuală activă, iar pe de altă parte ambele instanțe au aplicat greșit

prevederile art. 7 alin. (1) și (4) în loc de prevederile art. 7 alin. (8) din

Legea nr. 85/1992 pentru locuința de serviciu, care se vinde la prețul stabilit

de conducerea societății.

A mai susținut că reclamantul

intimat fiind rău platnic în achitarea debitelor, vânzarea trebuia să se

dispună numai în condițiile achitării debitului restant și a contravalorii

locuinței de serviciu.

Față de cele expuse a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârilor, în sensul de a vinde locuința la

prețul stabilit de conducerea societății.

Recursul este nefondat.

Din probatoriul administrat, rezultă

că reclamantul intimat în calitate de chiriaș, ocupă o cameră în căminul de

nefamiliști, că pârâta i-a adresat o înștiințare despre oferta de a vinde și a

încasat chiria aferentă locuinței, astfel că locațiunea fiind în derulare nu

este necesar a fi dovedită cu contract de închiriere.

Prin urmare, instanța de fond a

stabilit corect situația de fapt și raporturile juridice dintre părți, iar

critica vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului-intimat este

nefondată.

Fiind pe deplin lămurit și regimul

juridic al locuinței în litigiu, fiind o locuință de serviciu și nu una de

intervenție, recurenta-pârâtă are obligația legală de a o vinde în condițiile

Legii nr. 85/1991 și ale Decretului-lege nr. 61/1330.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 85/1992, locuințele construite din fondul unităților bugetare de stat până

la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de

intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere la cererea

acestora, cu plata integrală sau în rate.

Art. 7 alin. (4) din Legea nr.

85/1992, prevede că, „Evaluarea și vânzarea locuințelor prevăzute la alin. (1)

și (2) și la art. 1 alin. (1), pentru care nu s-a încheiat contract de

vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor face

în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990, completate cu prevederile

referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1997, la un preț indexat

în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară la data cumpărării, față

de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992”.

Dispozițiile legale mai sus redate

au fost corect reținute și în speța de față, astfel că recursul declarat de

pârâtă fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta S.C. C.F. SA Craiova împotriva deciziei nr. 2824 din 10 septembrie

2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 iulie 2005.