ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2005

Decizia nr. 2279 Dosar nr. 4807/2003 Asupra recursurilor de față ; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 1 București la 14 ianuarie 1998 reclamanta G.E.M.M.C. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București pentru obligarea acestuia să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, și terenul aferent de 507,43 mp. Acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. și pe Hotărârea Guvernului României de modificare și completare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 6255 din 21 aprilie 1999 a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 143 din 30 iunie 1999 a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ridicată de intervenienții M.D.H.I. și L.E., a fost respinsă acțiunea și a admis cererile de intervenție. Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 308 din 30 noiembrie 1991 a respins apelul reclamantei. Curtea Supremă de Justiție prin decizia civilă nr. 1366 din 2 martie 2001 a admis recursul reclamantei a casat decizia 308/1999 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului constatând că nu au fost avute în vedere toate probele administrate în cauză. Tribunalul București, rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 1002 din 10 decembrie 2002 a respins ca netimbrată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

S-a admis în parte acțiunea și a fost obligat Consiliul General al Municipiului București să lase reclamantei în deplină proprietate partea din imobilul situat în București care nu a făcut obiectul contractelor de vânzare cumpărare nr. 168 din 16 decembrie 1996, încheiat între C.G.M.B., D.P.I., DAFI și intervenientul M.D.H.I.; nr. 2395/29079 din 24 decembrie 1996, încheiat între P.M.B. prin SC H.N. SA și intervenienta L.E. și, respectiv, nr. 4800/31168 din 25 septembrie 1997 încheiat între P.M.B. prin SC H.N. SA și G.G., al cărui moștenitor, G.Ghe., a intervenit ulterior în proces. Prin aceeași sentință au fost respinse ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate de intervenienții principali M., L. și G. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele: Imobilul a aparținut lui T.E.

în temeiul contractului de vânzare cumpărare din 27 martie 1937 și a accesiunii imobiliare artificiale. Moștenitoarea lui T.E. a fost E.E. care la rândul ei a lăsat moștenitor, în 1965 când a decedat, pe E.G.A. Acesta din urmă a decedat la 21 noiembrie 1993 și a lăsat-o moștenitoare pe reclamantă. S-a reținut că anterior Decretului 319/1944, Codul civil în vigoare prevedea în art. 679, succesiunea soțului în viață și nedespărțit când defunctul nu are rude în grad succesibil și nici copii naturali. În cauză E.E. a înlăturat, prin efectul testamentului lăsat de defunctul ei soț, pe ceilalți colaterali cu vocație succesorală. S-a mai reținut că imobilul (2 apartamente) a fost naționalizat prin efectul Decretului 92/1950 de la E.T.

(poziția 254 anexă la decret), care în realitate nu era proprietară, imobilul aparținând E.E. care la data în discuție era pensionară și deci nu intra în aria de aplicare a Decretului 92/1950. S-a conchis că trecerea în proprietatea statului a fost făcută fără titlu valabil. S-a constatat că apartamentul nr. 6 al imobilului a fost înstrăinat, prin contractul de vânzare cumpărare, intervenientului M.D.H.I. iar apartamentul nr.1 vândut de asemenea prin două contracte intervenienților L.E. și, respectiv, G.G. Față de împrejurarea că reclamanta nu a investit instanța cu revendicarea părților din imobil vândute iar în cererile de intervenție s-a ridicat numai excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța a considerat că nu poate proceda la o comparare de titluri și, ca urmare, a dispus restituirea părților din imobil neînstrăinate.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 283 din 4 iunie 2003 a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâtul Consiliului General al Municipiului București și intervenienții L.E. și G.Ghe. Instanța de apel nu a primit criticile pârâtului Consiliului General al Municipiului București constatând că soluția este legală. Instanța de fond a reținut în mod corect împrejurarea că E.E. era pensionară de urmași după soțul ei, intelectual, Decretul 92/1950 fiind greșit aplicat, din perspectiva art. I, familiei reclamantei. Nu s-au primit nici criticile intervenienților cât privește lipsa calității procesuale active a reclamantei. Instanța de apel a reluat analiza probelor administrate din care rezultă atât proprietatea lui T.E.

asupra imobilului cât și succesiunea după acesta până la reclamantă. S-a mai reținut în mod expres, ca răspuns la criticile intervenienților, și faptul că s-a radiat inscripția ipotecară asupra imobilelor, cu jurnalul nr. 10395/1943 (document depus în dosarul 2204/2000 al Curții Supreme de Justiție). Împotriva acestei decizii au formulat recurs Consiliul General al Municipiului București și intervenienții C.E. și G.Ghe. În motivarea recursului Consiliului General al Municipiului București a invocat legalitatea trecerii în proprietatea statului a imobilelor prin Decretul 92/1950, corect aplicat față de proprietar care avea un număr mare de apartamente supuse exploatării pentru obținerea de venituri.

S-a mai susținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă să ceară restituirea pentru că nu a făcut dovada că ulterior anului 1942 a achitat impozitele datorate statului până la naționalizare, iar punerea în posesie a imobilului sub garanții imobiliare nu poate constitui un titlu de proprietate. Recursul pârâtului este nefondat. La toate criticile prezente și în apel, Curtea de apel a răspuns documentat indicând în concret probele administrate. Instanța de apel a reținut de asemenea în mod temeinic că Decretul 92/1950 nu se aplică proprietarului, care făcea parte din categoriile exceptate, prin calitatea sa de intelectual, iar soția succesoare, pensionară, fiind fără relevanță sub aspectul reglementărilor actului normativ în discuție, împrejurarea că proprietarul avea mai multe apartamente.

Intervenienții L.E. și G.Ghe. în recursul lor au criticat soluția pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, critică bazată în esență pe împrejurarea că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi transmis, prin succesiune, imobilul soției supraviețuitoare, nici că vreunul din moștenitorii defunctului ar fi intrat vreodată în posesia imobilului, ceea ce explică de ce naționalizarea s-a făcut de la autorul inițial. Intervenienții au mai solicitat admiterea cererilor lor și constatarea valabilității contractelor lor de cumpărare. Recursul intervenienților este nefondat. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile, considerând, argumentat de probele administrate în cauză, că reclamanta a dovedit calitatea sa procesuală activă.

Instanțele au reținut în mod corect că o parte din imobilul revendicat a fost înstrăinat prin contracte de vânzare cumpărare încheiate cu intervenienta dar în raport de conținutul cererilor de intervenție, au dat o rezolvare corectă atât cererii principale cât și cererilor de intervenție . Acțiunea de revendicare a fost admisă dispunându-se restituirea imobilului cu excepția părților din acesta care au fost înstrăinate intervenienților, conform contractelor încheiate cu aceștia. În raport de admiterea acțiunii principale care nu-i afectează pe intervenienți, deoarece apartamentele ocupate de aceștia în imobilul în discuție nu au fost restituite și, în raport de petitul cererilor de intervenție, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu consecința anulării acțiunii, soluția instanței, de respingere a cererilor de intervenție este legală.

Pentru considerentele arătate se vor respinge recursurile formulate împotriva deciziei nr. 1667/2004 a Curții de Apel București, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtul CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI București prin primarul general și de intervenienții G.Ghe. și L.E. împotriva deciziei nr. 283 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.