ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5506/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 656 din 13 mai 2004, în fond, după casare cu trimitere, în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul D.A. de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, tribunalul a condamnat pe inculpatul d.a. la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din același cod. Instanța a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 29 noiembrie 2001 la 2 septembrie 2003, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat a cantității de 1,7 gr.

heroină și l-a obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care se include și suma de 400.000 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu. Pentru a hotărî în acest fel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în urma unor informații primite, potrivit cărora pe str. Secuilor într-un bloc se comercializează heroină contra sumei de 200.000 lei doza, de către o persoană pe numele de S., lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P. – Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog s-au deplasat în ziua de 29 noiembrie 2001 la adresa indicată, unde, l-a un moment dat, a apărut în scara blocului un individ. În prezența martorilor asistenți D.I. și P.M.

persoana a fost legitimată, constatându-se că se numește D.A., iar, în urma percheziției corporale, s-a găsit în buzunarul din stânga a gecii pe care o purta, o pungă din celofan alb transparent, sigilată la un capăt prin ardere, ce conținea 20 de punguțe din celofan, care aveau o substanță pulverulentă de culoare bej. În imediata apropiere a locului unde se afla inculpatul, pe tocul de deasupra al unei uși din lemn ce aparținea spălătoriei, polițiștii au găsit trei punguțe din celofan sigilate la capete, ce conțineau aceiași substanță ca și celelalte. Conform raportului de constatare tehnico-științifică, s-a stabilit că, proba nr. 1, cele trei pungulițe conțineau 0,26 gr. heroină, iar proba nr. 2, cele 20 de pungulițe conțineau 1,77 gr.

heroină. Pe parcursul urmăririi penale, declarațiile inculpatului au fost contradictorii, având diferite apărări: „bilele” din heroină îi aparțineau unui individ pe nume V. și a vândut din ele pentru a face rost de bani să-și cumpere lui heroină injectabilă, fiind dependent de circa un an; heroina a fost găsită sub preșul de la o ușă și după ce a fost luată, polițiștii i-au pus-o în buzunar, iar cele trei bile de deasupra ușii îi aparțineau tot lui V., (care nu a putut fi identificat) care le-a lăsat pentru a fi valorificate. Aceleași apărări și le-a făcut inculpatul și în cadrul cercetării judecătorești, nerecunoscând că, a comercializat droguri, ci faptul că organele de poliție i le-a strecurat în buzunarul de la geacă, situație infirmată de martorii prezenți la efectuarea percheziției corporale.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 437 din 10 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței pe care a considerat-o netemeinică și nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei și pedeapsa aplicată care este prea aspră. Instanța de control judiciar a apreciat că: „Din probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat corect că inculpatul se ocupă cu vânzarea drogurilor de mare risc, cele 20 doze de heroină descoperite de organele de poliție asupra sa la data de 29 noiembrie 2001, iar nu consumul propriu”. De asemenea, s-a constatat că pedeapsa a fost judicios stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

și a scopului prevăzut de art. 52 din același cod. În termen legal, inculpatul D.A. a declarat recurs cu reiterarea acelorași motive, de netemeinicie care au format și obiectul cererii de apel. Examinând decizia atacată în raport de cazurile de recurs, prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis. 1. În ceea ce privește primul caz, de recurs, referitor la „comiterea de către instanțe a unei erori grave de fapt”, acesta se dovedește nefondat, deoarece, prin dispunerea și administrarea unui bogat probatoriu, ca urmare și a recomandărilor formulate de către Curtea Supremă de Justiție (prin decizia penală nr. 3175 din 2 iulie 2003) rezultă în mod indubitabil că inculpatul vindea în mod curent heroină, martorii C.G.F., M.G., L.A., D.I.

și P.M. declarând că au cumpărat în mod repetat heroină la prețul de 150.000 lei doza, din scara blocului din str. Secuilor de la un individ pe nume S., recunoscându-l fără ezitare pe inculpatul D.A., după planșele foto. Așa fiind, fapta și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale. 2. Fondat se dovedește cazul de recurs privind pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Înalta Curte constată că, pedeapsa stabilită și menținută de către instanțe, deși reprezintă minimul prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat, este deosebit de severă dacă luăm în considerare faptul că acesta este la prima abatere de o asemenea gravitate, că a recunoscut, în parte, acuzațiile care i s-au adus, motivată de situația că, fiind consumator de heroină, nu are mijloacele materiale care să-i permită dozele de drog de care are nevoie zilnic. În acest sens, apreciem că prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și coborârea pedepsei, în condițiile art. 76 alin. (1) lit. a), sub minimul special, la 8 ani închisoare, va contribui la realizarea funcțiilor și a scopului acestei sancțiuni penale, prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând îndeplinite cerințele cazului de recurs, prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 teza întâi C. proc. pen., în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) din același cod, va admite recursul declarat de inculpatul D.A., va casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o va modifica, în sensul că o va reduce de la 10 ani la 8 ani închisoare, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și va deduce din această pedeapsă, timpul arestării preventive de la 29 noiembrie 2001 la 2 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.A. împotriva deciziei penale nr. 437/ A din 10 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 656 din 13 mai 2004 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o modifică, în sensul că prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2), raportat la art. 76 lit. a) C. pen., o reduce de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 29 noiembrie 2001 la 2 septembrie 2003. Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2004.