ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2897/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

noiembrie 2000 reclamantul C.A.G.T. a chemat în judecată pe T.G., Ministerul de

Interne și lucrătorul de poliție care a efectuat prima înmatriculare în România

a autoturismului sau pentru a fi obligați să-i plătească în solidar

echivalentul în lei la data executării a 8.000 dolari SUA reprezentând

contravaloarea autoturismului marca VW Passat și îmbunătățirile aduse, inclusiv

cheltuieli cu confiscarea lui de autoritățile germane. Reclamantul a mai

solicitat daune morale de 100.000.000 lei.

Reclamantul și-a completat acțiunea

la 30 noiembrie 2000, solicitând și rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare a autoturismului pentru că a fost evins, autoturismul

fiindu-i confiscat la Passau în Germania pentru că fusese furat.

Tribunalul Iași, prin sentința

civilă nr. 916 din 8 noiembrie 2002 a admis în parte acțiunea, a dispus

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat

cu pârâtul T.G. A fost obligat pârâtul T.G. la plata sumei de 6015 dolari SUA

în echivalent în lei la cursul valutar BNR la data executării sentinței și la

contravaloarea îmbunătățirilor aduse de reclamant la autoturism.

Au fost respinse capetele de cerere

privind obligarea părților la plata cheltuielilor determinate de confiscarea

autoturismului de către autoritățile germane și la plata daunelor morale.

A fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului de Interne și a respins acțiunea

împotriva acestui pârât.

Totodată a fost anulată acțiunea în

contradictoriu cu lucrătorul de poliție, care a efectuat prima înmatriculare în

România a autoturismului.

Pentru a pronunța această soluție

Tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat la 10 mai 2005 de la pârâtul

T.G. un autoturism marca Volkswagen Passat CL pentru prețul de 110.000.000 lei,

autoturism cumpărat de vânzător, la rândul său de la M.S., la 27 aprilie 2000

și înmatriculat la acea dată. Ulterior cumpărării reclamantul a adus

autoturismului reparații și îmbunătățiri în valoare de 10.314.926 lei.

La 17 octombrie 2000 reclamantul a

fost deposedat de autoturism de autoritățile germane care i l-au confiscat,

fiind furat de la proprietarul neamț la data de 9 martie 2000, măsură

confirmată prin hotărârea judecătorească pronunțată la 27 octombrie 2000 de Judecătoria

Passau, bunul intrând în proprietatea societății de asigurări care a plătit

proprietarului asigurarea.

S-a constatat că deposedarea

reclamantului de bunul său are valoarea unei evicțiuni totale conform art. 1341

C. civ., cumpărătorul fiind îndreptățit la despăgubiri de la vânzător cât

privește prețul și îmbunătățirile aduse autoturismului, iar rezoluțiunea

contractului a fost pronunțată pentru neexecutarea contractului, sancțiune

incidentă în contractele sinalagmatice.

Au fost respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamantului pentru

cheltuieli suplimentare determinate de confiscarea autoturismului.

S-a considerat că daunele morale se

apreciază pe baza dispozițiilor generale în materia contractelor și potrivit

art. 1085 C. civ. debitorul nu răspunde decât pentru daune interese care au

fost prevăzute sau puteau fi prevăzute la facerea contractului.

S-a anulat acțiunea împotriva

persoanei neidentificate conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., iar față de

Ministerul de Interne, s-a constatat că nu s-a dovedit vreo încălcare de

dispoziție normativă la înmatricularea autoturismului.

Curtea de Apel Iași prin decizia nr.

54 din 2 iulie 2003 a respins apelul declarat de pârâtul T.G. ca neîntemeiat.

Instanța a reținut că efectele

convențiilor se produc numai între părțile contractuale, ca urmare,

rezoluțiunea convenției atrage despăgubiri de la partea în culpă și nu de la

societatea de asigurări, cum a pretins pârâtul. Obligația de a garanta

liniștita posesie și proprietate a bunului vândut există indiferent de buna sau

reaua credință. S-a considerat de asemenea că sumele la care a fost obligat

pârâtul (prețul și contravaloarea îmbunătățirilor) nu sunt voluptorii cum a

apreciat pârâtul. Nici critica că nu s-a aplicat art. 1910 C. civ. nu a fost primită

deoarece acest text se referă la un lucru cumpărat de la o vindere publică, de

la bâlci sau târg sau de la un comerciant care vinde asemenea bunuri, situație

care nu se regăsește în speță, bunul fiind cumpărat de la o persoană fizică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat, în termen legal, recurs pârâtul care nu și-a întemeiat în drept

criticile iar în fapt, în esență a făcut un istoric al situației.

Pârâtul a considerat nelegală

hotărârea, arătând că el însuși este lezat, pentru că nu a cunoscut nici el

faptul furtului, deci consimțământul i-a fost viciat la cumpărarea efectuată de

el. A mai susținut că a fost în imposibilitate de a cunoaște furtul

autoturismului și nici Ministerul de Interne nu a cunoscut despre furt, nefiind

raportat decât autorităților germane. Pârâtul s-a mai apărat arătând că el nu a

preluat de la autorul său obligația de evicțiune pentru a o putea transmite mai

departe.

Recursul este nefondat, urmând a se

respinge.

Potrivit art. 302

1

C.

proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă dispoziții imperative, printre

altele și motivele de legalitate, pe care se întemeiază recursul în dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse într-un memoriu separat.

Art. 304 indică de la pct. 1-10

motivele pentru care hotărârea se poate modifica sau casa.

Art. 306 alin. (3) îndreptățește

instanța de recurs să purceadă la o analiză a motivelor de fapt în lipsa

indicării motivelor de drept, dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizarea dezvoltării în fapt a

recursului ar putea contura motive prevăzute de art. 304 pct. 9, atunci când

pârâtul vorbește despre art. 1082 și art. 1083 C. civ. care indică clar

obligațiile contractuale și încadrarea greșită a răspunderii sale pentru

evicțiune.

Acest motiv nu poate fi primit.

Instanțele au făcut o corectă stabilire a situației de fapt în raport de care

au aplicat corect legea, dispozițiile art. 1341 C. civ. fiind aplicabile în

cauză, conform analizei detaliate făcute, atât de instanța de fond cât și cea

de recurs. Tranzacționarea unui bun furat face din persoanele participante

posibile victime dar aceasta nu înlătură răspunderea acestora pentru evicțiune.

Împrejurarea că vânzătorul putea fi în situația de astăzi a cumpărătorului

evins nu-l exonerează de răspunderea pentru evicțiune în baza contractului

încheiat cu reclamantul.

Celelalte critici nu-și regăsesc

corespondentul în nici unul din celelalte motive de recurs prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse se va

respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul

T.G. împotriva deciziei nr. 54 din 2 iulie 2003 a Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2005.