ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 180/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Cluj, secția civilă, prin

sentința nr. 583 din 29 iunie 2006 a admis acțiunea disjunsă prin încheierea

din 12 decembrie 2003, extinsă și precizată, promovată de M.J. prin mandatar

P.O.M. în contradictoriu cu pârâții Z.L.C. și Z.R., F.A.S. și F.D.R., R.V.,

T.L. și Primăria municipiului Dej și în consecință a constatat nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 3096 din 4 aprilie 1997, nr.

3385 din 4 aprilie 1997 și nr. 3384 din 16 aprilie 1997 intervenite între

pârâți în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 469/A

din 14 decembrie 2006 a admis apelurile declarate de pârâții Z.L.C. și Z.R.,

F.A.S. și F.D.R., R.V., T.L. și Primăria municipiului Dej împotriva sentinței

nr. 583 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pe care a

schimbat-o în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul M.J., prin

mandatar P.O.M. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare intervenite între pârâți, ca prescrisă.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs M.J. prin mandatar P.O.M. susținând în esență că hotărârea era

nelegală deoarece a fost pronunțată cu nesocotirea art. VI alin. (4) din O.U.G.

nr. 184 din 12 decembrie 2002 și respectiv a Legii nr. 48 din 23 martie 2004 de

aprobare a menționatei ordonanțe.

Recurentul nu a indicat vreunul din

motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

La termenul din 16 ianuarie 2008 Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

pus în discuția părților, raportat la prețul imobilelor ce au format obiectul

contractelor de vânzare-cumpărare a căror nulitate s-a solicitat a fi

constatată, respectiv cca. 20.500.000 lei vechi, competența de soluționare în

primă instanță a pricinii, în sensul că aceasta aparținea Judecătoriei Dej și

nu Tribunalului Dej.

Recursul este fondat pentru motivul

invocat din oficiu prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. vizând competența

materială a instanțelor judecătorești.

Din dosar a rezultat că prin

acțiunea precizată și extinsă M.J. a solicitat constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul art. 9 din Legea nr.

112/1995 între Primăria municipiului Dej și pârâții Z.L. și R. pentru

apartamentul 2 din imobilul situat în Dej, F.A.S. și D.R. pentru apartamentul 3

din imobilul situat la aceeași adresă, respectiv dobânditorii R.V. și T.L.

pentru apartamentul 1 din imobil.

Într-un prim ciclu procesual pricina

a fost soluționată la fond de Judecătoria Dej, apelul urmare declinării de

competență a Tribunalului Cluj, de către Curtea de Apel Cluj, iar recursul în

temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 219/2005 de către Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, care

prin decizia nr. 2897 din 14 decembrie 2005 a casat hotărârea pronunțată în

cauză și a dispus reluarea judecății în fond de către Tribunalul Cluj,

invocându-se dispozițiile Legii nr. 10/2001 care nu prevăd norme de competență

diferite în atari situații.

Or deși este adevărat că cererea

vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

precizate de reclamant a fost disjunsă în raport de acțiunea principală

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru emiterea de către Primăria

municipiului Dej a dispoziției de restituire în natură a imobilului situat în

Dej, și a cărei soluționare a fost suspendată, nici dispozițiile Legii nr.

10/2001 și nici cele ale art. 2 C. proc. civ. nu reglementează competența

tribunalului pentru judecarea acțiunilor prin care se solicită constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele

ce fac obiectul legii speciale de reparație.

De asemenea, art. 46 din Legea nr.

10/2001 în forma în vigoare la data promovării acțiunii nu are semnificația

juridică a unei norme de competență derogatorie de la prevederile art. 1 C.

proc. civ.

Pe de altă parte, prevederile art. 1

alin. (1) C. proc. civ. dau în competența judecătoriilor de a soluționa în

primă instanță „toate cererile și procesele, în afară de cele date prin lege,

în competența altor instanțe”.

În acest context, având în vedere că

valoarea apartamentelor ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare

a căror nulitate a fost solicitată a se constata (circa 20.500.000 lei vechi)

este cu mult inferioară celei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc.

civ. chiar în reglementarea de la data cererii de chemare în judecată, nici

criteriul valoric al obiectului litigiului nu justifică competența tribunalului

pentru judecata în primă instanță a cauzei.

Cum potrivit art. 159 pct. 2 C.

proc. civ., necompetența materială este de ordine publică, constatând incidența

în speță a cazului de casare prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi admis, a casa cele două hotărâri pronunțate în fond și

apel în cel de al doilea ciclu procesual și a trimite dosarul spre competentă

soluționare în fond la Judecătoria Dej.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul M.J. împotriva deciziei nr. 469 A din 14 decembrie 2006 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr. 583 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, secția civilă, și

trimite cauza, pentru soluționarea pe fond, la Judecătoria Dej.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie

2008.