ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2766/2006

Asupra recursului de față;

Prin decizia civilă 64/A din 24

ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei

K.E. împotriva sentinței civile nr. 1617 din 24 august 2004 a Tribunalului

Cluj, sentință conform căreia s-a respins plângerea formulată și precizată de

reclamantă prin care a pretins să se constate caracterul abuziv al preluării

imobilului situat în Cluj-Napoca și să fie obligat Primarul Municipiului Cluj

să emită decizia de restituire în natură a imobilului, dar și anularea

contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 în

contradictoriu și cu Consiliul local Cluj-Napoca și cu D.V.; s-a luat act de

renunțarea la judecata cererii față de Primăria Cluj-Napoca.

Pentru aceasta, în apel s-a reținut

că reclamanta nu e îndreptățită la restituirea în natură, căci apartamentul a

fost înstrăinat în baza Legii 112/95, astfel că anularea contractului de

vânzare-cumpărare și radierea dreptului de proprietate în baza acestui contract

sunt prescrise, iar repunerea în termen este nejustificată, pentru a nu mai

discuta, apreciază aceeași instanță, că s-a dovedit reaua credință.

Împotriva susmenționatei decizii a

declarat recurs reclamanta K.E. care susține în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. că nu s-a făcut aplicarea art. 2 din Legea 10/2001, în raport de

care măsura reparatorie cuvenită este restituirea în natură a imobilului.

În context, recurenta consideră că

nu se poate invoca tardivitatea acțiunii în nulitate a contractului, deoarece

Consiliul local, respectiv primăria nu-și poate crea un drept din propria

culpă. Apreciază că nefiind intabulat dreptul de proprietate imobiliară, nu se

putea dispune vânzarea. Evidențiază că vânzarea în temeiul Legii 112/1995 s-a

făcut cu rea credință, dovedită în cauză, și care invalidează actul de

înstrăinare.

Deliberând, Înalta Curte de Casație

și Justiție urmează a reține, ca o chestiune prealabilă, pusă în discuția

părților, încălcarea normelor imperative în materie de competență materială,

ceea ce invalidează soluțiile date, determină nulitatea acestora și deci,

impune casarea lor.

Astfel, fiind în discuție cererea în

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995,

cererea formulată pe calea dreptului comun, aceasta a fost soluționată pe fond,

în mod greșit, la tribunal, și nu la judecătorie, în raport de dispozițiile

art. 2 și respectiv art. 1 C. proc. civ., cu toate modificările existente la

intrarea în vigoare a Legii 219/2005.

O astfel de cerere a fost incorect

interpretată ca fiind subsidiară; or, aceasta are un caracter de sine stătător,

independent, constituie o cerere principală prin care se pretinde nulitatea

actului juridic încheiat cu rea credință.

În condiția dată, tribunalul poate

proceda la separarea pricinilor de competență diferită, dar întrunite în

aceeași cauză, în sensul disjungerii așa cum e reglementată de art. 165 și

respectiv art. 120 C. proc. civ.

În acest mod, se impune ca

respectând prerogativele sale date de art. 26 alin. (3) Legea 10/2001,

tribunalul să dea o soluție cu privire la restituirea în natură și emiterea

deciziei de primar. Până la a se pronunța, tribunalul însă, trebuie să suspende

cauza, urmând a o relua la momentul când soluția judecătoriei privind nulitatea

contractului a rămas definitivă și irevocabilă.

De aceea, fiind în condiția

prevăzută de art. 312 alin. (6) și respectiv art. 313 C. proc. civ. se va casa

atât decizia instanței de apel cât și sentința tribunalului, ca instanță de

fond, cu trimiterea cauzei acestei ultime menționate instanțe, pentru ca

aceasta să procedeze în consecință, urmând a ține cont și de celelalte critici

din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta K.E. împotriva deciziei civile nr. 64/A din 24 ianuarie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 1617 din 24 august 2004 pronunțată de Tribunalul Cluj,

secția civilă, și în consecință:

Trimite cauza la Tribunalul Cluj

pentru soluționarea acțiunii civile din 12 noiembrie 2003, introdusă de

reclamanta K.E. împotriva Statului Român și Primarului Municipiului Cluj, după

soluționarea irevocabilă a capătului de cerere din 19 martie 2004 formulat de aceeași

reclamantă împotriva acelorași pârâți și a pârâtei D.V., având ca obiect

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.

32682/1997, intervenit între pârâți, capăt de cerere ce va fi disjuns de către

Tribunalul Cluj și va fi trimis spre rejudecare în primă instanță la

Judecătoria Cluj Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie

2006.