ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2766/2006

Asupra recursului de față; Prin decizia civilă 64/A din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei K.E. împotriva sentinței civile nr. 1617 din 24 august 2004 a Tribunalului Cluj, sentință conform căreia s-a respins plângerea formulată și precizată de reclamantă prin care a pretins să se constate caracterul abuziv al preluării imobilului situat în Cluj-Napoca și să fie obligat Primarul Municipiului Cluj să emită decizia de restituire în natură a imobilului, dar și anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995 în contradictoriu și cu Consiliul local Cluj-Napoca și cu D.V.; s-a luat act de renunțarea la judecata cererii față de Primăria Cluj-Napoca.

Pentru aceasta, în apel s-a reținut că reclamanta nu e îndreptățită la restituirea în natură, căci apartamentul a fost înstrăinat în baza Legii 112/95, astfel că anularea contractului de vânzare-cumpărare și radierea dreptului de proprietate în baza acestui contract sunt prescrise, iar repunerea în termen este nejustificată, pentru a nu mai discuta, apreciază aceeași instanță, că s-a dovedit reaua credință. Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs reclamanta K.E. care susține în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. că nu s-a făcut aplicarea art. 2 din Legea 10/2001, în raport de care măsura reparatorie cuvenită este restituirea în natură a imobilului. În context, recurenta consideră că nu se poate invoca tardivitatea acțiunii în nulitate a contractului, deoarece Consiliul local, respectiv primăria nu-și poate crea un drept din propria culpă.

Apreciază că nefiind intabulat dreptul de proprietate imobiliară, nu se putea dispune vânzarea. Evidențiază că vânzarea în temeiul Legii 112/1995 s-a făcut cu rea credință, dovedită în cauză, și care invalidează actul de înstrăinare. Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reține, ca o chestiune prealabilă, pusă în discuția părților, încălcarea normelor imperative în materie de competență materială, ceea ce invalidează soluțiile date, determină nulitatea acestora și deci, impune casarea lor. Astfel, fiind în discuție cererea în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, cererea formulată pe calea dreptului comun, aceasta a fost soluționată pe fond, în mod greșit, la tribunal, și nu la judecătorie, în raport de dispozițiile art. 2 și respectiv art. 1 C. proc.

civ., cu toate modificările existente la intrarea în vigoare a Legii 219/2005. O astfel de cerere a fost incorect interpretată ca fiind subsidiară; or, aceasta are un caracter de sine stătător, independent, constituie o cerere principală prin care se pretinde nulitatea actului juridic încheiat cu rea credință. În condiția dată, tribunalul poate proceda la separarea pricinilor de competență diferită, dar întrunite în aceeași cauză, în sensul disjungerii așa cum e reglementată de art. 165 și respectiv art. 120 C. proc. civ. În acest mod, se impune ca respectând prerogativele sale date de art. 26 alin. (3) Legea 10/2001, tribunalul să dea o soluție cu privire la restituirea în natură și emiterea deciziei de primar.

Până la a se pronunța, tribunalul însă, trebuie să suspende cauza, urmând a o relua la momentul când soluția judecătoriei privind nulitatea contractului a rămas definitivă și irevocabilă. De aceea, fiind în condiția prevăzută de art. 312 alin. (6) și respectiv art. 313 C. proc. civ. se va casa atât decizia instanței de apel cât și sentința tribunalului, ca instanță de fond, cu trimiterea cauzei acestei ultime menționate instanțe, pentru ca aceasta să procedeze în consecință, urmând a ține cont și de celelalte critici din recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta K.E. împotriva deciziei civile nr. 64/A din 24 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1617 din 24 august 2004 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, și în consecință: Trimite cauza la Tribunalul Cluj pentru soluționarea acțiunii civile din 12 noiembrie 2003, introdusă de reclamanta K.E. împotriva Statului Român și Primarului Municipiului Cluj, după soluționarea irevocabilă a capătului de cerere din 19 martie 2004 formulat de aceeași reclamantă împotriva acelorași pârâți și a pârâtei D.V., având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32682/1997, intervenit între pârâți, capăt de cerere ce va fi disjuns de către Tribunalul Cluj și va fi trimis spre rejudecare în primă instanță la Judecătoria Cluj Napoca.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2006.