ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1501/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 87 din 29

ianuarie 2004 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. 11.878/2002, a fot

condamnat inculpatul B.I., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 23

din Legea nr. 21/1991, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la un an

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., la un

an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., la 2 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20, raportat la art.

215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la un an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai

grea de 4 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost

revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000

a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001

a Tribunalului Iași, urmând ca pedeapsa de un an închisoare să fie cumulată cu

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în pedeapsa totală de 5 ani

închisoare.

Au fost interzise inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a ridicat măsura preventivă

prevăzută de art. 145 C. proc. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

perioada reținerii și arestării preventive de la 13 mai 2002 până la 04 iulie 2003.

În baza art. 445 C. proc. pen., s-a

dispus anularea următoarelor acte false: factura nr. 4486052 din 04 noiembrie 2001,

certificatul de înregistrare fiscală emis pentru SC A.I. SRL, ordinele de plată

nr. 21 din 15 noiembrie 2001, nr. 22 din 16 noiembrie 2001, nr. 23 din 19

noiembrie 2001, nr. 24 din 20 noiembrie 2001, filele cec nr. NH 300 00677301

din 15 noiembrie 2001, NH 300 00677303 din 16 noiembrie 2001, NH 300 00677304

din 19 noiembrie 2001, NH 300 0067305 din 20 noiembrie 2001.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen.,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă D.G.F.P.C.F.S.

Iași.

În baza art. 118 C. pen. și art. 25

din Legea nr. 21/1999 au fost confiscate de la inculpat autoturismele: AUDI 100

TDI aflat în custodia I.P.J. Iași și WV Passat sau contravaloarea acestora în

lei, respectiv 500.000.000 lei este indisponibilizată la Trezoreria Iași.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul să achite suma de 7.000.000 lei reprezentând cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul B.I., cetățean al Republicii

Moldova, a obținut în anul 1999 și cetățenia română, apoi a înființat în

noiembrie 1999, societatea comercială S. SRL, la care a fost unic asociat și

administrator.

În aceeași lună a schimbat denumirea

societății în SC A.I., iar la 17 ianuarie 2001 a devenit administrator la SC

M.A. SRL Iași, căreia, de asemenea, i-a schimbat denumirea în SC A.I.T. SRL

Iași.

La sfârșitul anului 2000 și în

august 2001, inculpatul a dat martorului A.I., suma de 19.000 mărci germane,

respectiv 13.000 mărci germane, pentru a cumpăra 2 autoturisme, un Audi 100 TDI

și un WV PASSAT, ambele fiind înmatriculate inițial pe numele martorului, iar,

apoi, pe numele SC A.I. Iași.

Dorind să obțină un profit de pe

urma acestor tranzacții, prin fraudă, la data de 04 noiembrie 2001, inculpatul

a întocmit în fals o factură prin care atesta faptul că, SC A.I.T. a cumpărat

cele 2 autoturisme de la SC S. SRL, deși aceasta nu mai funcționa legal din

noiembrie 1999 și a înscris prețul de cumpărare de 1.147.000.000 lei, cu toate

că valoarea de achiziție fusese de 500.000.000 lei.

A scos un duplicat al certificatului

de înregistrare fiscală a SC A.I.T. (pe care l-a declarat pierdut) și a

modificat denumirea în SC S. SRL, iar în baza cestui act a deschis contul negru

în lei și, întocmind 4 ordine de plată, a virat aici suma de 1.147.000.000 lei,

pe care apoi a ridicat-o în numerar prin acte repetate, în perioada 15 - 20

noiembrie 2001, după care s-a retras din funcția de administrator.

Suma menționată a fost depusă în

casieria SC A.I.T. în 4 etape, în perioada 14 - 19 noiembrie 2001, cu titlu de

creditare societate, deși societatea era neînmatriculată și neînregistrată la

data înstrăinării bunurilor, iar operațiunea de vânzare a autoturismelor a fost

fictivă.

La data de 03 decembrie 2001,

inculpatul a solicitat A.F. Iași, restituirea TVA aferent vânzării celor două

autoturisme, respectiv 241.473.760 lei și a completat în fals decontul, însă

organele fiscale, dându-și seama de încălcările comise, au sesizat organele de

urmărire penală.

Pe baza probelor administrate, prima

instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile de: bancrută

frauduloasă, prevăzută de art. 246 lit. a) din Legea nr. 31/1990; spălare de

bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999; fals material în

înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.; uz de fals prevăzută de art. 291 cu art. 41 alin. (2) C.

pen.; fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., și tentativă la

înșelăciune prevăzută de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.,

toate cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul fiind

recidivist postcondamnator, față de pedeapsa anterioară de un an închisoare, cu

art. 81 C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 1971 din 13 aprilie 2000 a

Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 218 din 20 februarie 2001

a Tribunalului Iași, pentru care s-a dispus revocarea suspendării condiționate

și s-au cumulat pedepsele reprezentând cei doi termeni ai recidivei.

La individualizarea pedepselor au

fost avute în vedere împrejurările de fapt, valoarea prejudiciului, starea de

recidivă și circumstanțele personale.

Sentința a fost apelată de către

inculpat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și partea civilă D.G.F.P. Iași,

sub aspectul încadrării juridice a faptelor și aplicării dispozițiilor penale

mai favorabile.

Inculpatul nu a invocat motivele,

iar partea civilă și-a retras apelul.

Prin decizia penală nr. 217 din 15

iunie 2004 a Curții de Apel Iași (dosar nr. 1811/2004) a fost admis apelul

promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței penale nr.

87 din 29 ianuarie 2004 pe care a desființat-o în parte, în latură penală, în

sensul completării cu „alin. (1) și lit. a)” a încadrării juridice prevăzută de

dispozițiile articolului 276 din Legea nr. 31/1990 și cea prevăzută de

dispozițiile articolului 23 din Legea nr. 21/1991.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat, apelul

promovat de inculpatul B.I. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 369 alin. (1) C. proc.

pen., s-a luat act de retragerea apelului promovat de partea civilă D.G.F.P.S.

Iași, împotriva aceleiași sentințe penale.

Cheltuielile judiciare efectuate cu

judecarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

A fost obligată apelanta parte

civilă la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 200.000 lei.

A fost obligat inculpatul apelant la

cheltuieli judiciar către stat în sumă de 800.000 lei, sumă care a inclus și

onorariul avocatului oficiu de 400.000 lei care a fost suportat din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța de contorul a reținut că

vinovăția inculpatului a fost stabilită corect și s-a procedat la o justă

individualizare a pedepselor.

Încadrarea juridică a fost

modificată pentru infracțiunea prevăzută de art. 276 din Legea nr. 31/1990, în

sensul completării cu art. 1 lit. a), precum și pentru infracțiunea prevăzută

de art. 23 din legea nr. 21/1991, tot prin reținerea dispozițiilor art. 1 lit.

a) (infracțiunile de bancrută frauduloasă și spălare de bani).

Nu au fost încălcate dispozițiile art.

13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, iar pedepsele au fost aplicate

inculpatului în limite legale, conform normelor de incriminare.

Împotriva deciziei penale nr. 217

din 15 iunie 2004 a Curții de Apel Iași a formulat recurs inculpatul B.I.,

acesta invocând motivul prevăzut de pct. 21 al art. 385

9

C. proc.

pen. și solicitând trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de control.

Prin decizia nr. 6042 din 16

noiembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost

admis recursul declarat de inculpat, iar decizia penală nr. 217 din 15 iunie

2004 a Curții de Apel Iași a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei

pentru rejudecare la aceeași instanță, cu legala citare a inculpatului, care nu

a fost citat și la noua adresă, din Iași, str. V. Lupu (la fam. C.V.) despre

care încunoștințase instanța.

Astfel, cauza a fost reînregistrată

pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 6856/2004, iar prin decizia penală nr. 224

din 7 iunie 2005 a Curții de Apel Iași, au fost admise apelurile formulate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpatul B.I., contra sentinței

penale nr. 87 din 29 ianuarie 2004 a Tribunalului Iași (dosar nr. 11.878/2002)

pe care a desființat-o în parte în latura penală, cu privire la încadrarea

juridică a faptelor și pedeapsă.

Rejudecând cauza a descontopit

pedepsele aplicate inculpatului B.I. și le-a repus în individualitatea lor.

Conform dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii de spălare de bani, din

art. 23 prevăzută de Legea nr. 21/1999 cu art. 37 lit. a) C. pen., în art. 23

alin 1 lit. a) din Legea nr. 656 din 07 decembrie 2002, cu aplicarea art. 13 C.

pen., și art. 37 lit. a) C. pen., și a condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de

3 ani închisoare.

A schimbat încadrarea juridică a

infracțiunii de bancrută frauduloasă, din art. 276 din Legea nr. 31/1990 cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990,

cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., și a condamnat inculpatul B.I.

la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-au menținut celelalte pedepse și

conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele

aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a menținut revocarea beneficiului

suspendării condiționate, conform art. 83 C. pen., cu privire la pedeapsa

anterioară de un an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1971

din 13 aprilie 2000 a Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 218

din 20 februarie 2001 a Tribunalului Iași, pe care a cumulat-o cu pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa de executat fiind de 4 ani închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

Conform dispozițiilor art. 369 C.

proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă

D.G.F.P. a județului Iași împotriva aceleiași sentințe penale.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare în apelurile formulate de parchet și inculpat au

rămas în sarcina statului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligată partea civilă apelantă la 150.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel în rejudecarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul

Iași, inculpatul B.I. și partea civilă D.G.F.P. a județului Iași a reținut

următoarea situație de fapt și de drept:

Prin întocmirea, la data de 04

noiembrie 2001, a unei facturi fiscale și ulterior a 4 ordine de plată, acte

din care rezulta o situație neconformă realității, în sensul că, SC A.I.T.

datora suma de 1.147.000.000 lei SC S. SRL, inculpatul B.I. a săvârșit

infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr.

31/1990, republicată.

Latura obiectivă a infracțiunii

constă în înfățișarea de datorii inexistente, în vederea diminuării

patrimoniului societății comerciale.

Transferând din contul SC A.I.T., în

contul deschis fraudulos la SC S. SRL a sumei de 1.147.000.000 lei, inculpatul

a comis infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr.

21/1999.

Factura întocmită de inculpat, prin

care atesta în mod nereal, că SC S. SRL vinde 2 autoturisme, în sumă de

1.147.000.000 lei, către SC A.I.T., constituie obiectul material al

infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin.

(1) C. pen.

Falsificate de către inculpat au

fost și duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I.T., de

asemenea, ordinele de plată și filele cec privind ridicarea sumei de 1.147.000.000

lei, încât infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., a fost comisă

prin acte repetate, deci sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Folosirea înscrisurilor falsificate,

în formă continuată, în vederea producerii de consecințe juridice, constituie

infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea

dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

Declarând nereal la A.F., la data de

06 noiembrie 2001, că a pierdut certificatul de înregistrare fiscală a SC A.I.T.,

a obținut un duplicat, pe care l-a falsificat și în aceste împrejurări a

deschis un cont „negru” al SC S., inculpatul a comis infracțiunea de fals în

declarații, prevăzută de art. 292 C. pen.

Solicitând A.F. restituirea TVA

aferent vânzării celor două autoturisme, în valoare de 241.473.760 lei, la data

de 03 decembrie 2001, inculpatul a săvârșit tentativă la infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2)C. pen.

Vinovăția inculpatului a rezultat

din probele administrate în cauză, respectiv acte, expertiza contabilă,

declarațiile martorilor, iar apărarea inculpatului, în sensul că, suma de

1.147.000.000 lei a fost folosită în interesul societății comerciale, nu a

putut fi primită, deoarece a făcut dovada achiziționării de semințe de

floarea-soarelui numai în valoare de 347.000.000 lei.

Nu a putut fi reținută nevinovăția

inculpatului B.I., însă, apelul acestuia a fost admis sub aspectul cuantumului

pedepselor, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a impus a fi admis și apelul

formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în sensul completării

încadrării juridice a infracțiunilor de spălare de bani și bancrută

frauduloasă, respectiv art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu

aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 276 lit. a) din

Legea nr. 31/1990, cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții,

iar în baza art. 369 C. proc. pen., instanța a luat act de retragerea apelului

formulat de partea civilă D.G.F.P. județului Iași.

Nu a putut fi primit motivul invocat

de inculpat, în sensul lipsei de vinovăție pentru infracțiunea de bancrută

frauduloasă, prevăzută de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990, deoarece,

prin întocmirea facturii fiscale ce atesta o operațiune comercială fictivă,

urmată de întocmirea a 4 ordine de plată, s-a realizat latura obiectivă a

infracțiunii menționate, în sensul înscrierii în acte contabile a unor sume

nedatorate, acoperind fapte incriminate prin legea penală. Nu este obligatorie

diminuarea activelor societății, fiind suficient doar, ca făptuitorul să

acționeze în acest scop.

Pentru considerentele precizate și

având în vedere transferul sumei de 1.147.000.000 lei, provenit din bancrută

frauduloasă, de la SC A.I.T. la SC S.C. SRL, în contul deschis aici fraudulos

de către inculpat a rezultat infracțiunea de spălare de bani.

Despre falsificarea facturi fiscale,

ce atesta operațiunea nereală de vânzare a celor 2 autoturisme, urmată de

ordine de plată și file cec, prin care inculpatul a ridicat suma de

1.147.000.000 lei, s-a făcut deja vorbire și nu s-a putut reține inexistența

infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. și art. 291 C. pen.

În cauză s-a dovedit falsificarea

duplicatului certificatului de înregistrare fiscală al SC A.I.T., pe care

inculpatul l-a declarat pierdut și astfel, organele administrației financiare

au sesizat tentativa de înșelăciune, prin solicitarea de a-i fi rambursată suma

de 241.473.760 lei reprezentând TVA, presupusă vânzare a autoturismelor fiind

făcută către o firmă ce nu exista din punct de vedere juridic.

Nu există așadar motive de achitare

a inculpatului, iar apelurile declarate de acesta și de parchet, au fot admise

conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul schimbării

încadrării juridice, așa cum s-a precizat și al individualizării pedepselor.

S-a luat act de retragerea apelului

părții civile, care, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată

la cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare în apelurile parchetului și inculpatului au

rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.I., criticând-o sub mai multe

motive pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs depuse la

dosar, recurentul inculpat consideră ca fiind neîntemeiată condamnarea sa

pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă, infracțiune prevăzută

și pedepsită de dispozițiile art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990,

republicată, deoarece așa cum s-a reținut și în concluziile expertizei

contabile (pct. 1 supliment) efectuate la instanța de fond la data de 20

noiembrie 2003, prin cumpărarea celor două autoturisme de către firma SC A.I.T.

SRL, cu factura nr. 4486052, în valoare de 1.470.000.000 lei, activele

imobilizate ale firmei cumpărătoare s-au majorat cu suma de 963.865.546 lei (fără

T.V.A. - ul aferent), reprezentând contravaloarea celor două autoturisme, lucru

reflectat în contabilitatea societății, așa după cum reiese din factura de

vânzare-cumpărare, SC A.I.T., cu codul fiscal R 7651278 apare ca și cumpărător

și ca vânzător.

În situația înregistrării

operațiunii de cumpărare, în contabilitatea firmei A.I.T., precum și a

evidențierii sumelor ridicate în numerar din contul firmei S.C., nu se poate

reține diminuarea activelor nici uneia din cele două societăți.

Trebuie făcută observația că,

schimbarea denumirii societății A.I. în S.C. nu presupune înființarea unei

societăți, potrivit dispozițiilor art. 200 din Legea nr. 31/1990, ceea ce

înseamnă că, absolut toate actele de înregistrare la Registrul Comerțului, D.G.F.P.

Iași (codul fiscal), etc. rămân aceleași. Modificarea actului constitutiv în

cauză a reprezentat-o doar schimbarea denumirii, însă elementele definitorii și

esențiale pentru o persoană juridică au fost neschimbate.

De aceea apărarea recurentului

inculpat a considerat că prin modificarea denumirii societății vânzătoare a

celor două autoturisme (A.I.) și apoi plata prețului celor două bunuri de către

societatea cumpărătoare (A.I.T.), ce aparține tot inculpatului, către SC S.C.

SRL, fostă A.I. nu s-a creat o ilegalitate, cu atât mai mult, cu cât erau

începute deja toate demersurile (procedurile fiind greoaie și de lungă durată)

pentru schimbarea denumirii societății (practic revenirea la denumirea

anterioară).

Derularea operațiunii de schimbare a

denumirii firmei SC A.I. SRL în SC S.C. SRL a început la data de 05 septembrie 2001

când s-a solicitat și obținut dovada disponibilității firmei SC S.C. SRL de la

Camera de Comerț și Industrie Iași sub nr. 16444. Inculpatul menționează că nu

a acționat însă cu rea-credință și cu intenția de a comite un fals, cu

convingerea că aceste operațiuni erau deja avansate. Astfel, a avut convingerea

că în baza contractului de asistență juridică nr. 1442 din 01 noiembrie 2001

încheiat între el și Cabinet avocat H.C. și a cuvântului avocatului, cum că a

depus cererea de schimbare a denumirii societății nu comite o infracțiune prin

demararea operațiunilor de vânzare în numele SC S.C. SRL, ulterior, la data de

01 noiembrie 2001, fiind eliberată și dovada disponibilității emblemei sub nr. 20052/2001,

după cum se poate vedea în suplimentul la raportul de expertiză la pct. 6.

Astfel, transferul prețului către SC

S.C. SRL prin crearea acelui „cont negru”, modificare făcută de inculpat, nu

are conotația unui fals cu efectele juridice pe care le cere textul

incriminator.

Așa încât, bancruta frauduloasă

presupus a fi săvârșită de el în modalitatea reținută în actul de inculpare nu

este realizată în cauză pentru că această datorie a societății cumpărătoare

exista în mod real, bunurile cumpărate fiind transferate în patrimoniul

societății cumpărătoare, fiind evidențiate în contabilitate, plata trebuia

făcută, indiferent care ar fi fost societatea vânzătoare și pentru aceste

considerente solicită achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută

frauduloasă, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce privește reținerea în

sarcina sa a infracțiunii de spălare de bani, infracțiune prevăzută și

pedepsită de dispozițiile art. 23 alin 1 lit. a) din Legea nr. 656/2002,

aceasta se poate contura în ipoteza în care se reține infracțiunea de bancrută

frauduloasă, dată fiind latura obiectivă a acestei infracțiuni, respectiv

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea

infracțiunii de bancrută frauduloasă.

Recurentul inculpat apreciază că nu

poate fi reținută în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de bancrută

frauduloasă, iar pe cale de consecință nu poate subzista nici infracțiunea de

spălare de bani, nefiind întrunite nici condițiile privind subiectul activ al

infracțiunii de spălare de bani, deoarece din textul incriminator rezultă că

prin spălare de bani se înțelege oricare din faptele prevăzute la art. 23 din

lege, dacă au fost săvârșite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice

menționate la art. 8.

Atât el care a acționat în numele

societății plătitoare a contravalorii autoturismelor, cât și societatea nu se

înscriu în categoria persoanelor care intră sub incidența Legii nr. 21/1999,

deoarece plata făcută de către A.I.T. nu putea fi ascunsă, pentru că se putea

verifica oricând și de către orice organ de control, destinația plății, sumele

obținute fiind evidențiate în contabilitatea SC S.C. SRL (A.I.), societatea

vânzătoare.

Mai mult, în realizarea infracțiunii

de spălare de bani, nu se conturează nici dublul scop al acestei infracțiuni

prevăzut de dispozițiile legale sancționatorii, întrucât cumpărarea unor bunuri

de către o persoană juridică de la o persoană fizică și ulterior vânzarea

acestor bunuri unei alte societăți nu este prohibită și nu reprezintă o origine

ilicită. Totodată, nici cerința privind cunoașterea faptului că bunurile

transferate provin din săvârșirea de infracțiuni, încercându-se ascunderea

originii lor, nu este îndeplinită, motiv pentru care nu poate fi reținută nici

infracțiunea de spălare de bani, solicitând achitarea sa în baza dispozițiilor art.

11 alin. (1) pct. 2 lit. a) pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 23

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Sub aspectul învinuirii sale de

săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută și

pedepsită de dispozițiile art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., în raport cu art. 40 alin. (1) și art. 200 din Legea nr. 31/1990,

inculpatul apreciază că atâta timp cât a folosit facturierul societății A.I. a

completat ordinele de plată și filele cec cu datele de identificare ale

societății SC A.I. SRL, respectiv numărul de înregistrare la Registrul

Comerțului și codul fiscal reale și a schimbat doar denumirea societății, în

acord cu modificările privind denumirea societății aflate în derulare, actele materiale

întreprinse de el nu pot fi reținute ca infracțiuni de fals în înscrisuri

oficiale.

Singurul act material de fals în

înscrisuri oficiale este cel privitor la modificarea efectuată în duplicatul

certificatului de înregistrare fiscală, dar care se completa cu datele reale de

identificare ale societății, sens în care nu putea fi de natură a produce

consecințe juridice și nici nu prezintă gradul de pericol social al pretinsei

infracțiuni, solicitând achitarea inculpatului conform dispozițiilor art. 11 alin.

(1) pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În ce privește infracțiunea de uz de

fals, prevăzută și pedepsită de art. 291 alin. (1) C. pen., apreciază că

neexistând fapta de fals material în înscrisuri oficiale, nu subzistă nici

infracțiunea de uz de fals, solicitând achitarea sa, conform dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Infracțiunea prevăzută și pedepsită

de art. 292 C. pen., nu poate fi reținută în sarcina sa, deoarece nu a fost

dovedită, organele de urmărire penală neputând face în acest sens, dovada

faptului că certificatul de înregistrare fiscală nu a fost pierdut.

Infracțiunea prevăzută de art. 20,

raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., a fost reținută în mod eronat în

rechizitoriu, în sensul că se referă la întocmirea în fals a decontului privind

TVA - ul aferent lunii 2001 și solicitarea sumei de rambursat.

În raportul de expertiză întocmit în

cauză (pct. 7 din supliment) pe numele societății SC S.C. SRL (fostă A.I.), nu

s-a întocmit și înregistrat la D.G.F.P. Iași nici un decont TVA. Decontul TVA a

fost întocmit pe SC A.I.T. SRL, având codul fiscal R 7651278, iar suma TVA de

rambursat este de 241.473.760 lei, așa cum a rezultat din decont. Această firmă

există și este firească rambursarea TVA-ului, în rechizitoriu, precum și la

instanța de fond, făcându-se confuzie între SC A.I. SRL și SC A.I.T. SRL,

solicitând achitarea sa conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute și pedepsite de art. 20, raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen.

Față de apărările formulate în

scris, recurentul inculpat solicită primirea acestor motive de recurs, că sub

rezerva completării și dezvoltării lor de către apărătorul pe care îl va

angaja, în susținerea cauzei, anexând fotocopia contractului de asistență

juridică de care a făcut vorbire în dezvoltarea motivelor formulate.

La termenul din 23 februarie,

apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a susținut

oral motivele de recurs formulate pe larg în scris și depuse la dosar,

criticând decizia atacată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de bancrută

frauduloasă, spălare de bani, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals,

tentativă la infracțiunea de înșelăciune, solicitând admiterea recursului,

casarea hotărârilor și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., apărări ce au fost

consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă

din prezenta decizie, fiind amânată pronunțarea.

Examinând recursul declarat de

inculpatul B.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel

și-a însușit parțial argumentele primei instanțe, iar la rândul ei în baza

propriului examen a stabilit în mod judicios și motivat vinovăția inculpatului B.I.

în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 276 lit. a) din Legea nr. 31/1990,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., bancrută frauduloasă în stare de recidivă

postcondamnatorie, art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu

aplicarea art. 13 C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., spălare de bani în stare

de recidivă postcondamnatorie, așa cum a schimbat încadrările juridice, art. 288

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C.

pen., fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată și în stare de

recidivă postcondamnatorie, art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 37 lit. a) C. pen., uz de fals în formă continuată și în stare de

recidivă postcondamnatorie, art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., tentativă la înșelăciune, în stare

de recidivă postcondamnatorie, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în

concurs real, în raport cu situația de fapt reținută, atât de prima instanță, cât

și de instanța de apel.

Astfel, s-a stabilit, în esență că,

inculpatul B.I., în calitate de administrator al SC A.I.T. SRL (societate a

cărei denumire anterioară era de SC M.A. SRL, ce a fost schimbată și transformată

de inculpat) a întocmit în fals, la data de 4 noiembrie 2001, o factură și

ulterior patru ordine de plată, acte din care rezulta o situație neconformă

realității, în sensul că societatea SC A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei,

societății SC S.C. SRL, ca urmare a vânzării de către aceasta din urmă a două

autoturisme (societatea SC S.C. SRL fiind înființată de inculpat, al cărei coasociat

și administrator era acesta, la data de 4 noiembrie 1999, având deschis cont la

B.C.R., sucursala Iași și a cărei denumire a fost schimbată, ulterior, în

aceeași lună la 25 noiembrie 1999, conform cererii formulate, în SC A.I. SRL

Iași, contul de la B.C.R. Iași al SC S.C. SRL Iași, fiind închis și deschis un

nou cont în numele SC A.I. SRL Iași).

Înscrisurile falsificate menționate

mai sus au fost folosite de inculpatul B.I. la transferarea sumei de 1.147.000.000

lei din contul SC A.I.T. în noul cont (cont „negru”) deschis, la data de 8

noiembrie 2001, în mod fraudulos, al SC S.C., ca urmare a declarării nereale la

A.F., la data de 6 noiembrie 2001, a pierderii certificatului de înregistrare

fiscală a SC A.I.T. SRL, obținând un duplicat al acestuia pe care l-a

falsificat, prin ștergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme și

modificând la o mașină de scris denumirea ca și cum ar aparține SC S.C. SRL,

certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat

redeschiderea contului (societatea SC S.C. fiind desființată încă din 25

noiembrie 1999).

Suma totală de 1.142.500.000 lei a

fost ridicată în numerar de inculpat în patru etape pe baza a patru file cec emise

tot pentru și în numele SC S.C. SRL și folosită în scopuri personale, făcând

mențiunea falsă de fiecare dată, că sumele ridicate sunt destinate achiziției

de semințe de floarea-soarelui de la producătorii individuali, persoane fizice.

Ulterior, inculpatul B.I., la data

de 03 decembrie 2001, a încercat să inducă în eroare A.F. Iași, prin folosirea

unor mijloace frauduloase, în scopul obținerii rambursării TVA-ului aferent

vânzării celor două autoturisme, în valoarea de 241.473.760 lei.

Așadar, în perioadele de timp în

care inculpatul B.I. a îndeplinit funcția de administrator al celor două

societăți comerciale SC A.I. SRL și SC A.I.T. SRL, a avut ca scop realizarea de

venituri ilicite, prin fraudă, de la bugetul de stat și prin spălarea unor sume

de bani, în acest sens falsificând înscrisurile arătate, pe care le-a folosit,

încasând suma de 1.142.000.000 lei, încercând să inducă în eroare A.F. Iași,

solicitând rambursarea T.V.A. în sumă de 241.473.760 lei, aferent lunii

noiembrie pentru SC A.I.T. SRL, ca urmare a operațiunii comerciale ce era

atestată fictiv prin factura arătată emisă de SC S.C. SRL, societate ce nu

figura în evidențele Registrului Comerțului și D.G.F.P. Iași.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele comise de inculpatul B.I.

întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al

infracțiunilor reținute în sarcina sa și menționate mai sus.

Din coroborarea mijloacelor de probă

administrate, respectiv sesizarea D.G.F.P. Iași, documentele de înmatriculare a

celor două autoturisme la S.E.I.P. Iași, documentele de constituire a SC S.C.

SRL IAȘI și SC A.I. SRL IAȘI, documentele de constituire a SC M.A. SRL IAȘI și SC

A.I.T. SRL IAȘI, cererea de eliberare duplicat certificat înregistrare fiscală

pentru SC A.I. SRL IAȘI, duplicatul certificatului de înregistrare fiscală

pentru SC A.I. SRL IAȘI, certificatul de înregistrare fiscală falsificat pentru

SC S.C. SRL IAȘI, documentația depusă de către inculpat la B.C.R. Iași pentru

deschiderea contului SC S.C. SRL Iași, factura fiscală 4486052 din 4 noiembrie 2001,

ordine de plată și cec-urile prin care inculpatul și-a însușit în mod fraudulos

suma de 1.147.000.000 lei, extras de cont cu privire la operațiunile bancare

prin care suma de 1.147.000.000 lei a intrat în contul SC S.C. SRL IAȘI,

cererea de rambursare TVA, decont TVA luna noiembrie 2001, note de constatare,

proces-verbal de control, declarațiile martorilor G.R.P. și A.I. a rezultat în

mod concret contribuția inculpatului B.I., acestea înlăturând apărările

inculpatului cu privire la nevinovăția sa în săvârșirea faptelor reținute,

evidențiate, atât în declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale, cât și

în faza cercetării judecătorești, precum și parțial expertiza contabilă

efectuată în cauză la cererea inculpatului, cu completările ulterioare efectuate

ca răspuns la obiecțiunile formulate de partea civilă D.G.F.P. Iași.

Înalta Curte constată că instanța de

apel a înlăturat motivat apărările formulate de inculpat pentru fiecare din

faptele reținute în sarcina sa, evidențiind în mod concret contribuția acestuia

în săvârșirea acestora.

De asemenea, Înalta Curte nu poate

reține criticile formulate în recurs de către inculpat și apărătorul acestuia

privind inexistența infracțiunilor reținute în sarcina sa, în sensul că nu a

avut loc decât o schimbare a denumirii societății A.I. în S.C., că prin

cumpărarea celor două autoturisme de către firma SC A.I.T. SRL, activele

imobilizate ale firmei cumpărătoare, majorându-se cu suma de 963.865.546 lei,

fără TVA - ul aferent, situație reflectată în contabilitatea societății, în

factură figurând SC A.I.T. atât în calitate de vânzător, cât și de cumpărător,

că plata făcută nu putea fi ascunsă, deoarece în fapt, proprietarul celor două

autoturisme era inculpatul, societatea SC S.C., la data înstrăinării

autoturismelor, nefiind înmatriculată și înregistrată la Registrul Comerțului

Iași și nici la D.G.F.P. Iași, elementele de identificare ale acesteia fiind

atribuite SC A.I. SRL la data de 25 noiembrie 1999, administrată de inculpat,

operațiunea de vânzare-cumpărare s-a realizat fictiv, neînregistrându-se în

contabilitate și nici nu se regăsește în evidențele celor două societăți

arătate, potrivit notelor de control ale D.C.F. Iași întocmite în perioada

februarie - aprilie 2002.

Concluziile expertizei contabile cu

privire la înregistrarea acestor bunuri în luna decembrie 2001, ulterior

transferului sumei de 1.142.000.000 lei din contul cumpărătorului în noul cont

deschis al SC S.C. SRL nu se susțin cu nici un act de la dosarul cauzei care să

dovedească această împrejurare.

De altfel chiar în raportul de

expertiză se afirmă că la data întocmirii acestuia nu au fost găsite registrele

obligatorii ale SC S.C. SRL, nu s-a întocmit bilanț contabil la sfârșitul

anului 2001, balanță de verificare sintetică pentru luna noiembrie și decembrie

2001, aspecte subliniate și de notele de control ale D.G.F.P.

Factura întocmită de inculpat, la

data de 4 noiembrie 2001, a atestat o operațiune fictivă, iar concluzie

expertizei că suma a fost folosită pentru achiziționarea de semințe de

floarea-soarelui nu a fost susținută de înscrisuri justificative în acest sens.

De asemenea, nici criticile că

folosirea facturierului societății SC A.I. SRL și completarea ordinelor de

plată, a filelor cec cu datele acestei societăți și schimbarea doar a denumirii

societății în acord cu modificările denumirii societății aflate în derulare, precum

și aceea referitoare la duplicatul cererii de înregistrare fiscală nu pot fi

primite, deoarece s-a dovedit că inculpatul B.I. a întocmit în fals factura nr.

4486052 din 4 noiembrie 2001 prin care a atestat în mod nereal că SC S.C. SRL a

vândut în mod fictiv SC A.I.T. SRL două autoturisme în sumă de 1.147.000.000

lei, duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a SC A.I. SRL, pe care

l-a falsificat, prin ștergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme,

modificând la o mașină de scris denumirea ca și cum ar aparține SC S.C. SRL,

certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat

redeschiderea contului, precum și ordinele de plată și filele cec prin

intermediul cărora acesta a ridicat în numerar suma menționată.

Totodată nu pot fi reținute nici

criticile referitoare la inexistența infracțiunilor de uz de fals și fals în

declarații, deoarece în mod evident inculpat s-a folosit de înscrisurile

falsificate în vederea producerii de consecințe juridice, iar la data de 6

noiembrie 2001 a declarat în fals, în cererea adresată A.F. Iași pierderea

certificatului de înregistrare fiscală al SC A.I. SRL, în scopul obținerii

duplicatului acestuia pe care l-a falsificat în vedere deschiderii noului cont

(cont negru) al SC S.C. SRL Iași.

De asemenea, nu poate fi avută în

vedere nici apărarea că fapta de tentativă la înșelăciune nu există, deoarece

mijloacele de probă administrate au dovedit că, la 3 decembrie 2001, inculpatul

B.I. a încercat inducerea în eroare a A.F. Iași, solicitând rambursarea

TVA-ului în sumă de 241.473.760 lei aferent lunii noiembrie pentru SC A.I.T.

SRL, ca urmare a operațiunii comerciale atestată de factura emisă de SC S.C.

SRL ce nu era înmatriculată la Registrul Comerțului.

Astfel, Înalta Curte consideră că

între percepția materialul probator administrat în cauză de către instanța de

apel și soluția pronunțată există o deplină concordanță, nefiind incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate,

decizia Curții de Apel Iași, în rejudecarea apelurilor declarate în cauză este

legală și temeinică sub toate aspectele.

Totodată, verificând hotărârea

atacată nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut

invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr.

224 din 7 iunie 2005 a Curții de Apel Iași.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 224 din 7 iunie 2005

a Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

martie 2006.