ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2296/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Drobeta Turnu Severin sub nr. 8874 din 4 septembrie 2003, reclamanta R.B.M. a

chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Turnu Severin, solicitând să fie obligată

să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Drobeta

Turnu Severin, pe care o ocupă cu titlu de chiriaș în condițiile prevăzute de

Decretul-legea nr. 61/1995 și Legea nr. 85/1992.

Prin sentința civilă nr. 4621 din 13

noiembrie 2003, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea reclamantei

și a obligat pârâta să perfecteze un contract de vânzare-cumpărare pentru

locuința pe care o deține în Drobeta Turnu Severin, cu cotele părți indivize

din spațiilor comune aflate în indiviziune forțată și perpetuă, în condițiile

Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992.

S-a reținut că reclamanta, în calitate de

angajată a pârâtei deține spațiul de locuit într-un cămin de nefamiliști situat

la adresa indicată anterior, pentru care a achitat chirie, chiar dacă nu s-a

încheiat un contract de închiriere.

Faptul că nu există un contract de

închiriere este irelevant, deoarece forma scrisă a contractului de închiriere

este cerută

ad probationem

și nu

ad validitatem

.

S-a mai reținut că, în cauză sunt

îndeplinite cerințele art. 7 din Legea nr. 85/1992 modificată și ale Decretului-legea

nr. 61/1990.

Prin apelul declarat de pârâtă s-a

criticat hotărârea instanței de fond pentru că prin soluția dată s-au ignorat

prevederile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992, modificată prin Legea nr. 76/1994.

S-a mai arătat că, deși textul face

referire nu numai la construirea de locuințe, dar și la deținerea acestora de

către unitățile economice sau bugetare, instanța în mod tendențios a ignorat

termenul de deținere de locuințe, referindu-se numai la construirea acestora.

În același timp, s-a arătat că spațiul în

litigiu este format dintr-o singură încăpere, fără a avea dependințe și fiind

amplasat într-un cămin de nefamiliști, situație în care nu sunt îndeplinite

dispozițiile art. 2 din Decretul Lege nr. 61/1990.

S-a mai susținut că instanța de fond nu a

ținut seama de hotărârea nr. 4/2000 a Consiliului de Administrație, prin care

s-a hotărât că aceste spații nu se vând, avându-se în vedere necesitatea cazării

angajaților și specialiștilor societății și că fiind privatizată în întregime

din anul 1998, nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr. 85/1992, și prin

urmare nu poate fi obligată să înstrăineze anumite părți din patrimoniul său.

Prin decizia civilă nr. 268 din 25

februarie 2004 a Curții de Apel Craiova s-a respins apelul pârâtei SC C. SA

Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței civile nr. 4621 din 13 octombrie

2003, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

Instanța de apel a reținut că potrivit

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, republicată, locuințele construite din

fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la intrarea în

vigoare a acestei legi, altele decât locuințele de intervenție pot fi vândute

titularilor contractelor de închiriere la cererea acestora cu plata integrală

sau în rate a prețului, în condițiile Decretului-lege nr. 61/1990 și ale legii

amintite.

Prin interpretarea prevederilor legale

menționate anterior, s-a tras concluzia că vânzarea locuințelor în discuție se

poate face dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: locuințele să

fie construite din fondurile unităților economice și bugetare până la intrarea

în vigoare a Legii nr. 85/1992 și respectiv, solicitantul să aibă calitatea de

chiriaș, condiții care nu-s îndeplinite în cauză.

S-a apreciat că susținerea apelantei cu

privire la dispozițiile art. 7 alin. (7) din Legea nr. 85/1992 modificată, este

irelevantă din punct de vedere juridic.

Textul citat are în vedere o altă

categorie de locuințe, decât cele la care se referă strict alineatul 1 al

aceluiași articol.

Este adevărat că în art. 7 alin. (7) din

Legea nr. 85/1992 sunt avute în vedere locuințele construite din fonduri

proprii după intrarea în vigoare a acestei legi, locuințe care pot fi

înstrăinate în raport de hotărârile luate în Consiliul de Administrație.

Spațiile în litigiu nu se încadrează în

această categorie de locuințe, fiind construit anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 85/1992, așa încât corect s-au aplicat dispozițiile art. 7 alin. (1)

din lege.

Locuința din litigiu se încadrează în

prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 61/1990, astfel că poate face obiectul

unui contract de vânzare-cumpărare, cum a reținut instanța de fond.

Faptul că pârâta s-a privatizat începând

din anul 1998, după apariția actelor normative invocate, nu poate conduce la

ideea că acționarul majoritar poate fi absolvit de obligația ce-i revine prin

aceste dispoziții legale.

Referitor la hotărârea nr. 4 a

Consiliului de Administrație s-a reținut că ea este irelevantă, deoarece nu

poate contraveni legii și să îngrădească dreptul reclamantei ce-i revine prin

lege.

Împotriva deciziei civile nr. 268 din 25

februarie 2004 a Curții de Apel Craiova a declarat recurs în termen legal

pârâta SC C. SA Drobeta Turnu Severin.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

pârâta susține că soluția instanței de apel este nelegală, deoarece

ignorându-i-se dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, recurenta

este obligată să vândă un bun din patrimoniul său contrar voinței sale.

Mai mult, se susține că este societate

privatizată în proporție de 100% încă din anul 1998 prin vânzarea pachetului majoritar

de acțiuni între fostul F.P.S., că locuința în discuție îi este necesară pentru

cazarea personalului său de specialitate și contrar voinței sale a fost

obligată să o înstrăineze, astfel fiindu-i diminuat patrimoniul.

Se mai arată că s-a ignorat Hotărârea nr.

4/2000 a Consiliului de Administrație prin care s-a stabilit că un asemenea

imobil nu se vinde și că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara unui

contract de închiriere, fiind încălcate și dispozițiile art. 7 alin. (7) din

Legea nr. 85/1992.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Corect s-a reținut de către instanța de

apel că în speță sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992,

deoarece imobilul în discuție a fost construit din fondurile unităților

economice și bugetare până la data intrării în vigoare a acestei legi, situație

în care poate fi vândut titularului contractului de închiriere la cererea

acestuia, cu plata integrală sau în rate a prețului. Faptul că nu există

contract de închiriere nu este relevant pentru reclamantă, deoarece forma

scrisă a contractului de închiriere se cere numai pentru a se face dovada

atunci când se solicită și nu

ad validitatem

.

Invocarea dispozițiilor art. 7 alin. (7)

din Legea nr. 85/1992 nu își au aplicabilitatea în speță, deoarece se referă la

cu totul altfel de locuințe, și anume acelea construite din fonduri proprii

după intrarea în vigoare a legii, locuințe ce pot fi deținute de societățile

comerciale și înstrăinate în raport de hotărârile consiliilor de administrație

și conducerile unităților.

Chiar dacă recurenta s-a privatizat

începând cu anul 1998, ulterior apariției actelor normative ce reglementează vânzarea-cumpărarea

imobilului din litigiu, nu se poate ignora obligația ce îi revine conform

acestora de a înstrăina locuința reclamantei, în această situație nefiind

necesar a se discuta înfrângerea voinței sale.

De asemenea, recurenta nu poate invoca

hotărâri ale consiliului său de administrație prin care au stabilit că

imobilele de natura celui în litigiu nu se înstrăinează, hotărâri ce-s în

contradicție cu dispozițiile legii și prin care s-ar îngrădi dreptul

reclamantei de a cumpăra locuința deținută cu titlu de chiriaș, imobil

construit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Față de aceste considerente, reținându-se

ca nefondate criticile formulate, recursul pârâtei urmează să fie respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC

C. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 268 din 25 februarie 2004 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22

martie 2005.