ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4586/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 179 din 9 februarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpații M.V. și pe T.M.V. la câte 8 ani închisoare, fiecare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) și b) C. pen. În ce privește pe inculpatul T.M.V., în baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiționate și s-a contopit restul de 633 zile neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare la cât a fost condamnat prin sentința nr. 1694 din 14 septembrie 2000 a Judecătoriei Arad, cu pedeapsa aplicată prin sentința nr. 179 din 9 februarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, astfel încât acesta execută în total 8 ani închisoare.

Pentru ambii inculpați s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., a fost computată durata arestării preventive și au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 10 octombrie 2003, în timp ce se deplasau pe o stradă din municipiul București, inculpații au observat o persoană, ce avea o cameră video. După o înțelegere prealabilă între ei, cei doi inculpați s-au apropiat de acea persoană, M.V. i-a smuls din mână camera video după care a fugit, iar T.M.V. a lovit-o în piciorul stâng, cu un cuțit pe care-l avea asupra sa, pentru a o împiedica să-și recupereze obiectul. Prejudiciul în valoare de 120 milioane lei a fost recuperat prin restituirea bunului respectiv.

Apelurile declarate de inculpați au fost respinse prin decizia nr. 176 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Nemulțumiți de cele două soluții, inculpații au declarat recurs. Apărătorul recurentului M.V. a criticat soluțiile susținând că ele nu sunt legale, deoarece în mod greșit acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale pentru că din probe nu rezultă că ar fi smuls camera video din mâna victimei, ci aceasta i-a dat-o de bună voie. Ambii apărători au susținut că pedepsele aplicate sunt exagerate, ele nereflectând corect gradul de pericol social al faptei și făptuitorilor. Pentru aceste motive ei au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și în principal schimbarea încadrării juridice în ce privește pe inculpatul M.V.

din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și în subsidiar reducerea pedepsei, reducere ce a fost cerută și pentru recurentul T.M.V., ca urmare a reținerii în favoarea lor a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Recursurile nu sunt fondate, deoarece hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților pe baza unei interpretări corecte a probelor ce au fost complet administrate. Astfel, din declarația părții vătămate, coroborată cu cea a coinculpatului T.M.V., rezultă că recurentul M.V. a comis infracțiunea de tâlhărie și nu cea de furt calificat. Instanța reține că relatările acestora corespund realității, deoarece din dosar nu rezultă că ei ar fi interesați să-l acuze pe nedrept de săvârșirea unei fapte mai grave.

(De fapt nici recurentul M.V. nu a pretins că ar fi fost în dușmănie cu ei). În plus, dacă victima i-ar fi dat de bună voie camera video nu-și are nici o explicație lovirea ei în picior de către celălalt inculpat cu cuțitul pentru a o împiedeca să-și recupereze bunul respectiv. Sub aspectul temeiniciei, se constată că individualizarea pedepselor aplicate celor doi inculpați s-a făcut cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că s-a ținut seama de gradul de pericol social concret al infracțiunii determinat de caracterul ei calificat și de cuantumul prejudiciului produs, precum și de persoana făptuitorilor care au mai executat pedepse privative de libertate, ceea ce demonstrează perseverența infracțională și că scopul educativ al acestora nu a fost realizat.

Pedepsele, astfel cum au fost stabilite către minimul special prevăzut de lege, denotă că instanțele au avut în vedere împrejurările favorabile inculpaților, ele fiind apte să realizeze scopul educativ și de prevenirea săvârșirii altor infracțiuni prevăzut de art. 52 C. pen., astfel încât nu este cazul să fie reduse. Ca atare recursurile urmează să fie respinse. Întrucât inculpații au fost judecați în stare de arest, din pedepsele aplicate se va computa durata preventivă. Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei, în care se includ și onorariile apărătorilor din oficiu, ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției, vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de inculpații M.V. și T.M.V. împotriva deciziei nr. 176 din 10 martie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate. Compută din pedepsele aplicate durata reținerii și arestării preventive pentru ambii inculpați, de la 16 octombrie 2003 la zi. Obligă pe fiecare recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariile apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei ce vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2004.