ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1389/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 302 din 17 iulie

2002 a Tribunalului Prahova, inculpații B.V. și R.D. au fost condamnați la

pedepse de 7 ani și 6 luni închisoare, primul și respectiv 8 ani închisoare cel

de-al doilea, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului B.V., iar în baza art.

88 C. pen., s-a dedus prevenția acestuia de la 3 septembrie 2001, la zi.

S-a luat act că inculpatul R.D. este

arestat în altă cauză.

Inculpații au fost obligați în

solidar la plata sumei de 2 milioane lei cu titlu de daune materiale și a sumei

de 4 milioane lei drept daune morale către partea civilă A.T.

S-a dispus obligarea inculpaților la

cheltuieli judiciare către stat în sumă de câte 800.000 lei, din care câte

300.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 18 iunie 2001, partea

vătămată A.T., i-a găzduit în locuința sa pe cei doi inculpați. Aceștia au

hotărât să o deposedeze de bani și bunurile de valoare din casă, motiv pentru

care au legat-o, au lovit-o cu pumnii și picioarele și au amenințat-o cu

moartea. În aceste împrejurări, partea vătămată le-a indicat inculpaților locul

în care își păstra economiile, aceștia sustrăgând suma de 80.000 lei și un ceas

de mână.

Inculpații nu au recunoscut

săvârșirea infracțiunilor, susținând că partea vătămată le-a sustras cinci

costume de haine din marfa pe care o aveau, astfel că au lovit-o cu palmele

pentru a-i aplica o „corecție”.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză: proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice,

plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de recunoaștere,

proces-verbal de confruntare, raport de constatare tehnico-științific

dactiloscopic, declarațiile martorilor P.C. și R.S., A.E., B.E.V., L.I.D.,

V.E., F.R., P.M., P.E., L.E.L., G.V., declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 412 din 16 septembrie 2002, a respins ca nefondate apelurile

inculpaților.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs inculpații, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârilor

atacate și achitarea lor în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.

și art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpații au

solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Examinând recursurile, Curtea

constată că acestea nu sunt întemeiate.

Instanțele de judecată au reținut în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, făcând o judicioasă și

pertinentă interpretare a materialului probator al cauzei și din care rezultă

că B.V. și R.D. au săvârșit infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina lor.

Declarațiile părții vătămate A.T. se

coroborează cu cele ale martorilor A.E., V.E., F.R., P.M., L.E.L. care i-au

văzut pe inculpați, i-au descris, iar martora A.E. i-a și recunoscut.

De altfel, prezența în locuința

părții vătămate și lovirea nu este contestată de cei doi inculpați, dar aceștia

susțin că numai R.D. a fost autorul agresiunii, în timp ce inculpatul B.V. a

prezentat mai multe variante ale implicării sale (a fost el însuși lovit de

celălalt făptuitor pentru lipsa de participare la lovire, dar a sustras

portofelul, a părăsit locuința părții vătămate fără a contribui în vreun fel la

comiterea faptei, se uita la televizor în timpul săvârșirii acesteia,

interogatoriul instanței de fond sau dormea în timp ce inculpatul R.D. o

tâlhărea pe partea vătămată ultimul cuvânt la instanța de recurs).

Toate aceste susțineri care se

contrazic flagrant și sunt combătute de celelalte probe administrate în cauză

demonstrează nesinceritatea inculpatului B.V. în încercarea sa de a-și construi

o apărare plauzibilă.

Prin urmare, primul motiv al

recursurilor declarate, se dovedește a fi nefondat și urmează a fi înlăturat ca

atare.

Cât privește motivul subsidiar al

recursurilor, cu privire la reducerea pedepselor aplicate inculpaților, Curtea

constată că nici acesta nu se dovedește fondat.

Fapta inculpaților B.V. și R.D.

demonstrează o periculozitate deosebită, ei au avut o atitudine extrem de

agresivă față de o persoană în vârstă, fără posibilități de apărare și care le

oferise găzduire.

Deși banii și ceasul sustras au o

valoare modică, Curtea reține că acestea reprezentau economiile părții vătămate

și deci, importanța lor trebuie judecată cu altă măsură de apreciere.

Inculpații sunt recidiviști în

condițiile prevăzute de articolul 37 lit. b) C. pen.; inculpatul B.V. a mai

fost condamnat de două ori în 1994 și 1996 pentru săvârșirea de infracțiuni de

furt calificat, iar inculpatul R.D. a suferit zece condamnări pentru

infracțiuni de furt, tâlhărie, omor calificat.

În aceste condiții, ei au demonstrat

lipsa de receptivitate în ce privește reeducarea și reinserția lor socială,

tratamentul penal ce li se aplică trebuind să dea dovadă de fermitate.

Pentru aceste argumente, Curtea

constată că nu există motive de reducere a cuantumului pedepselor aplicate, ele

corespunzând criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen. și scopului coercitiv preventiv stabilit de art. 52 C. pen.

Așa fiind, Curtea urmează să

respingă ca nefondate recursurile și să dispună obligarea inculpaților B.V. și

R.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Timpul reținerii și arestării

preventive a inculpatului B.V. va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 3

septembrie 2001, la zi.

Inculpatul R.D. este arestat în altă

cauză.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații B.V. și R.D. împotriva deciziei penale nr. 412 din 16

septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului B.V. durata reținerii și arestării preventive de la 3 septembrie

2001, până la 19 martie 2003.

Constată că inculpatul R.D. este

arestat în altă cauză.

Obligă inculpații la câte 1.300.000

lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile cuvenite apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 martie 2003.