ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 552/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei

penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași.

S-a

prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.S.,

apărător desemnat din oficiu.

A

lipsit intimata parte civilă A.F.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate

și achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.c Cod procedură

penală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului.

Inculpatul

arată că nu a avut intenția de a lua banii părții

vătămate, ci i-a cerut acesteia să plătească

băutura pe care o consuma. Totodată, declară că este de

acord cu apărătorul său și solicită reducerea pedepsei

aplicate.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Prin

sentința penală nr.171 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Vaslui,

inculpatul

H.D.

a fost condamnat la

pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal cu

aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

În

baza art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate

pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 464 zile din pedeapsa

de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1069/2001 a

Judecătoriei Bârlad, rest pe care îl contopește cu pedeapsa din

prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

Starea

de arest a inculpatului a fost menținută, deducându-se din pedeapsa

aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la

13 ianuarie 2002, la zi.

Inculpatul

H.D. a fost obligat în solidar cu inculpatul A.A. (și el condamnat în

această cauză pentru coautorat la infracțiunea de tâlhărie)

la plata sumei de 2.350.000 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat către

partea civilă A.F. Celelalte pretenții ale părții civile

până la suma de 3.000.000 lei au fost respinse ca nedovedite.

Inculpatul

a fost obligat la 2.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care

600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va

fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut, în fapt, următoarele:

În

seara zilei de 24 decembrie 2001, inculpații H.D. și A.A.,

aflați împreună cu partea vătămată A.F. într-un bar,

au hotărât să-i sustragă acesteia din urmă banii pe care îi

avea asupra sa.

În

jurul orei 3,30 – 4,00 dimineața, părțile au părăsit

localul, H.D. însoțindu-l pe A.F., în timp ce A.A. a ales un alt traseu

pentru a le ieși în întâmpinare.

La

locul stabilit, inculpatul H.D. i-a pus piedică părții

vătămate care a căzut și l-a ținut la pământ,

punându-i un picior pe torace, în timp ce A.A. a lovit-o și i-a sustras

din buzunarul cămășii suma de 2.350.000 lei.

Partea

vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile

de îngrijiri medicale și care au putut fi produse prin lovire cu mijloace

contondente (constatare medico-legală nr.213/OF din 28 decembrie 2001 a

Laboratorului de medicină legală Bârlad – f.16 dosar urmărire

penală).

În

timpul urmăririi penale, inculpații au recunoscut

săvârșirea infracțiunii, dar în faza de cercetare

judecătorească au revenit parțial asupra declarațiilor

date, susținând că A.A. a lovit partea vătămată,

fără a-i sustrage vreo sumă de bani.

Situația

de fapt și vinovăția inculpatului H.D. au fost stabilite pe baza

materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a

plângerii, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe

fotografice, declarațiile părții vătămate, acte

medico-legale, declarațiile martorilor, proces-verbal de predare primire,

declarațiile inculpaților.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr.283 din 8 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul

inculpatului H.D., a dedus perioada arestului preventiv din pedeapsa

aplicată și a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor

judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din

fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând

admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea

sa în temeiul dispozițiilor art.10 lit.c Cod procedură penală.

În

subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei

aplicate.

Temeiul

juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art.385

9

pct.18 și 14 Cod procedură penală.

Examinând

recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.

Instanța

de judecată a dispus în mod temeinic și legal condamnarea

inculpatului H.D.  pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, reținând participarea acestuia la săvârșirea

faptei și vinovăția sa pe baza probelor administrate în

cauză.

În

faza urmăririi penale inculpatul a recunoscut înțelegerea avută

cu A.A. pentru a o tâlhări pe partea vătămată și a dat

amănunte despre comiterea faptei (f.27-30), relatările sale

coroborându-se cu declarațiile celuilalt făptuitor, precum și cu

cele ale victimei și cu concluziile actelor medico-legale.

Ulterior,

a recunoscut urmărirea, prinderea și agresarea părții

vătămate de către A.A., susținând că acesta nu a luat

nici o sumă de bani, declarație care în mod corect nu a fost

reținută de instanța de judecată, fiind în mod

intenționat trunchiată pentru a înlătura răspunderea penală

și neavând corespondent în celelalte probe administrate în cauză.

După

comiterea infracțiunii, autorii au recunoscut săvârșirea ei

față de martorii B.C., S.C. și C.C., au fost văzuți

cheltuind sume de bani din cei sustrași de la partea

vătămată (niciunul din inculpați neavând o ocupație

și fiind amândoi recent liberați din penitenciar) și au

părăsit localitatea de domiciliu imediat ce au demarat

cercetările penale în cauză.

Cât

privește motivul de recurs privind reducerea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatului H.D., Curtea constată că nici acesta nu este fondat.

Individualizarea

pedepsei aplicate s-a făcut în mod just, în raport de criteriile stabilite

de articolul 72 Cod penal. Instanța de judecată a avut în vedere atât

pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea

de acționare coordonată dintre cei doi autori, consecințele

faptei asupra părții vătămate, precum și statutul de

recidivist al inculpatului H.D. și atitudinea oscilantă avută pe

parcursul procesului penal.

Pedeapsa aplicată corespunde și

necesității asigurării reeducării inculpatului și

prevenirii săvârșirii de către acesta de alte fapte penale,

conform dispozițiilor art.52 Cod penal.

Pentru

aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul

inculpatului.

Timpul

arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 13

ianuarie 2002 la zi.

Recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul

apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului

Justiției.

Văzând

dispozițiile art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură

penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva

deciziei penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la

13 ianuarie 2002 la 5 februarie 2003.

Obligă

pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli

judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 5 februarie 2003.