ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 552/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.S., apărător desemnat din oficiu. A lipsit intimata parte civilă A.F. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului. Inculpatul arată că nu a avut intenția de a lua banii părții vătămate, ci i-a cerut acesteia să plătească băutura pe care o consuma.

Totodată, declară că este de acord cu apărătorul său și solicită reducerea pedepsei aplicate. C U R T E A Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr.171 din 19 iunie 2002 a Tribunalului Vaslui, inculpatul H.D. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. În baza art.61 Cod penal, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 464 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1069/2001 a Judecătoriei Bârlad, rest pe care îl contopește cu pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal. Starea de arest a inculpatului a fost menținută, deducându-se din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 13 ianuarie 2002, la zi. Inculpatul H.D. a fost obligat în solidar cu inculpatul A.A. (și el condamnat în această cauză pentru coautorat la infracțiunea de tâlhărie) la plata sumei de 2.350.000 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat către partea civilă A.F. Celelalte pretenții ale părții civile până la suma de 3.000.000 lei au fost respinse ca nedovedite. Inculpatul a fost obligat la 2.250.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 24 decembrie 2001, inculpații H.D. și A.A., aflați împreună cu partea vătămată A.F. într-un bar, au hotărât să-i sustragă acesteia din urmă banii pe care îi avea asupra sa. În jurul orei 3,30 – 4,00 dimineața, părțile au părăsit localul, H.D. însoțindu-l pe A.F., în timp ce A.A. a ales un alt traseu pentru a le ieși în întâmpinare. La locul stabilit, inculpatul H.D. i-a pus piedică părții vătămate care a căzut și l-a ținut la pământ, punându-i un picior pe torace, în timp ce A.A. a lovit-o și i-a sustras din buzunarul cămășii suma de 2.350.000 lei. Partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale și care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente (constatare medico-legală nr.213/OF din 28 decembrie 2001 a Laboratorului de medicină legală Bârlad – f.16 dosar urmărire penală).

În timpul urmăririi penale, inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii, dar în faza de cercetare judecătorească au revenit parțial asupra declarațiilor date, susținând că A.A. a lovit partea vătămată, fără a-i sustrage vreo sumă de bani. Situația de fapt și vinovăția inculpatului H.D. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a plângerii, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarațiile părții vătămate, acte medico-legale, declarațiile martorilor, proces-verbal de predare primire, declarațiile inculpaților. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr.283 din 8 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul inculpatului H.D., a dedus perioada arestului preventiv din pedeapsa aplicată și a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunțate și achitarea sa în temeiul dispozițiilor art.10 lit.c Cod procedură penală. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie dispozițiile art.385 9 pct.18 și 14 Cod procedură penală. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Instanța de judecată a dispus în mod temeinic și legal condamnarea inculpatului H.D. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, reținând participarea acestuia la săvârșirea faptei și vinovăția sa pe baza probelor administrate în cauză.

În faza urmăririi penale inculpatul a recunoscut înțelegerea avută cu A.A. pentru a o tâlhări pe partea vătămată și a dat amănunte despre comiterea faptei (f.27-30), relatările sale coroborându-se cu declarațiile celuilalt făptuitor, precum și cu cele ale victimei și cu concluziile actelor medico-legale. Ulterior, a recunoscut urmărirea, prinderea și agresarea părții vătămate de către A.A., susținând că acesta nu a luat nici o sumă de bani, declarație care în mod corect nu a fost reținută de instanța de judecată, fiind în mod intenționat trunchiată pentru a înlătura răspunderea penală și neavând corespondent în celelalte probe administrate în cauză. După comiterea infracțiunii, autorii au recunoscut săvârșirea ei față de martorii B.C., S.C.

și C.C., au fost văzuți cheltuind sume de bani din cei sustrași de la partea vătămată (niciunul din inculpați neavând o ocupație și fiind amândoi recent liberați din penitenciar) și au părăsit localitatea de domiciliu imediat ce au demarat cercetările penale în cauză. Cât privește motivul de recurs privind reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului H.D., Curtea constată că nici acesta nu este fondat. Individualizarea pedepsei aplicate s-a făcut în mod just, în raport de criteriile stabilite de articolul 72 Cod penal. Instanța de judecată a avut în vedere atât pericolul social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea de acționare coordonată dintre cei doi autori, consecințele faptei asupra părții vătămate, precum și statutul de recidivist al inculpatului H.D.

și atitudinea oscilantă avută pe parcursul procesului penal. Pedeapsa aplicată corespunde și necesității asigurării reeducării inculpatului și prevenirii săvârșirii de către acesta de alte fapte penale, conform dispozițiilor art.52 Cod penal. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Timpul arestării preventive va fi dedus din pedeapsa aplicată de la 13 ianuarie 2002 la zi. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, art.192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr.283 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 13 ianuarie 2002 la 5 februarie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.