ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6453/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sesizarea adresată Curții de

Apel București, secția I penală, înregistrată sub nr. 4109 din 21 noiembrie

2004, ora 12,30, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a

solicitat prelungirea arestării preventive, pe timp de 21 de zile (de la 26

noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) a inculpaților C.M. zis N.T., B.I. zis

B.C. și P.V.

În cuprinsul sesizării se arată că

prin actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că în cursul anilor 2003

și 2004, grupul infracțional condus de B.I. zis N.C., din care făcea parte și

C.M. zis N.T. au șantajat diferite persoane, prin amenințări și violențe, în

scopul dobândirii, în mod injust a unor sume de bani.

S-a mai reținut că, în cursul lunii

ianuarie 2003, în timp ce îndeplinea funcția de inspector în cadrul Serviciului

Poliției Judiciare din cadrul D.G.P.M. București, inculpatul P.V. a primit spre

soluționare plângerea prin care partea vătămată D.E. sesiza faptul că a fost

sechestrat, amenințat și lovit de către P.C. zis C.B. și D.S. zis F. pentru a-l

determina să le restituie o sumă de bani datorată.

Întrucât partea vătămată a refuzat

să se prezinte la medicul legist pentru a fi examinat, dorind soluționarea

conflictului pe cale amiabilă, ofițerul de poliție a procedat la audierea

făptuitorilor după care a întocmit un raport cu propunerea de clasare a

lucrării, favorizând astfel pe cei doi infractori.

Referitor la inculpatul B.I. zis

B.C., s-a reținut că în perioada 2002 – iulie 2004, a îndemnat și înlesnit

practicarea prostituției de către mai multe femei, în diferite localuri din

municipiul București, în vederea obținerii unor foloase materiale.

În sesizarea parchetului se

menționează că pentru soluționarea temeinică și legală a acestei cauze complexe

se impune ca urmărirea penală se fie continuată cu inculpații în stare de arest

preventiv.

Curtea de Apel București, admițând

sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

încheierea nr. 9 din 22 noiembrie 2004, a dispus prelungirea arestării

preventive a inculpaților C.M., B.I. și P.V. pe timp de 21 zile, de la 26

noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.

Totodată, a respins, ca nefondate,

excepțiile ridicate de inculpatul C.M., privind nelegala compunere a

completului de judecată, la lipsa competenței materiale a Curții de Apel

București și nelegala sesizare a instanței.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că temeiurile arestării inculpaților și ale prelungirii până la acea

dată nu s-au schimbat, iar probele ce urmează a fi administrate, se pot efectua

în bune condiții cu inculpații în stare de arest preventiv, în scopul aflării

adevărului.

Cu privire la excepțiile ridicate

s-a arătat că instanța a fost legal compusă, deoarece potrivit art. 159 alin.

(2) C. proc. pen., propunerea de prelungire a arestării se soluționează în

Camera de consiliu, de un singur judecător, indiferent de natura infracțiunii,

că cererea de disjungere a cauzei este inadmisibilă în această fază procesuală,

urmând a fi analizată în faza de judecată, iar termenul de 5 zile pentru

depunerea sesizării și a dosarului cauzei, prevăzut de art. 159 alin. (1) C.

proc. pen., nu este un termen de decădere care să atragă nulitatea actelor

îndeplinite.

Împotriva menționatei încheieri, au

declarat recurs cei trei inculpați, solicitând punerea lor în libertate, întrucât

nu există indicii temeinice de vinovăție și nici probe certe că lăsarea lor în

libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Totodată,

recurenții au cerut desființarea încheierii atacate, motivând că instanța de

fond nu a fost legal sesizată cu cererea de prelungire a arestării preventive,

în sensul că propunerea parchetului nu a fost motivată și nu a fost trimisă

instanței cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive și că în

cauză competența de judecată a sesizării revenea Tribunalului București și nu

Curții de Apel București, infracțiunile reținute în sarcina celor trei

inculpați nefiind conexe.

Recursurile inculpaților C.M. și

B.I. nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., în cauzele privitoare la infracțiunile pedepsite cu închisoare, pentru a

se asigura buna desfășurare a procesului, ori pentru a se împiedica sustragerea

inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta măsura arestării.

În baza art. 148 alin. (1) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, se arată că măsura

arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile cuprinse

în art. 143 din același cod și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care

legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii,

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa

în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând încheierea atacată în

raport de motivele de recurs invocate de cei doi inculpați, cât și din oficiu

se constată că prelungirea arestării preventive pe timp de câte 21 zile (de la

26 noiembrie 2004 la 16 decembrie 2004) dispusă de Curtea de Apel București

față de aceștia este legală și temeinică, din actele dosarului rezultând că cei

doi inculpați au comis mai multe infracțiuni de tâlhărie, șantaj, lipsirea de

libertate în mod ilegal și proxenetism, făcând parte din grupuri special

organizate în scopul săvârșirii acestui gen de infracțiuni grave, situație în

care lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Excepțiile ridicate de aceiași

recurenți, referitoare la compunerea instanței de fond și la nelegalitatea

sesizării acesteia cu cererea procurorului de prelungire a arestării preventive

sunt, de asemenea, nefondate, în raport de dispozițiile art. 159 alin. (1) și

(2) C. proc. pen., respingerea lor fiind pe deplin justificată.

Cu privire la recursul declarat de

inculpatul P.V., se constată că acesta este fondat și urmează a fi admis,

pentru următoarele considerente:

Deși în cuprinsul referatului de

prelungire a măsurii arestării preventive se arată că inculpatul P.V. se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, din actele

dosarului nu rezultă dacă lucrătorul de poliție i-a ajutat pe P.C. și D.S. să

comită infracțiunea de șantaj și lipsirea de libertate în mod ilegal și nici că

prin propunerea de clasare a plângerii formulată de partea vătămată D.E.,

acesta a zădărnicit urmărirea penală pornită împotriva celor doi coinculpați,

așa cum cere dispozițiile art. 264 C. pen.

Nici legătura între faptele

inculpatului P.V. și faptele celorlalți coinculpați, respectiv, C.M. și B.I. nu

este dovedită, în cuprinsul referatului de prelungire a arestării preventive,

aflat la dosarul cauzei, folosindu-se descrieri generice de tipul „inculpații

au săvârșit două sau mai multe infracțiuni, prin acte deferite, în același timp

și în același loc” fără să se indice pentru fiecare inculpat, în parte faptele

ce i se rețin în sarcină, probele cu care sunt dovedite și încadrarea juridică.

Prelungirea arestării preventive a

inculpatului P.V. nu este justificată și pentru faptul că în perioada de peste

trei luni de zile de când s-a luat împotriva acestuia măsura respectivă,

organul de urmărire penală competent nu a administrat probele necesare pentru

aflarea adevărului, deși inculpatul a formulat numeroase cereri, solicitând

audierea unor martori, confruntarea cu partea vătămată și cu ceilalți

coinculpați.

Totodată, se constată că motivarea

cu privire la necesitatea și justificarea prelungirii duratei arestării

preventive a inculpatului P.V. este neconvingătoare, instanța nefăcând referire

la îndeplinirea condițiilor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 143,

art. 148, art. 149

1

și art. 155 alin. (1) C. proc. pen., potrivit

cărora arestarea inculpatului poate fi prelungită, motivat, în caz de

necesitate și numai dacă au intervenit elemente noi care se justifice privarea

de libertate sau dacă cele ce au determinat arestarea inițială impun în continuare

privarea lui de libertate.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpatul P.V., fiind întemeiat, urmează a fi admis, în

baza art. 385

15

pct. 2 C. proc. pen., a se casa încheierea atacată

privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat și a se dispune

punerea lui, deîndată, în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.

Totodată, se va respinge, ca

nefondate, recursurile inculpaților C.M. și B.I., cu obligarea acestora la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul P.V. împotriva încheierii nr. 9 din 22 noiembrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosar nr.

4109/2004.

Casează încheierea atacată și

respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

privind prelungirea arestării preventive a acestui inculpat.

Dispune punerea de îndată în

libertate a inculpatului P.V. de sub puterea mandatului de arestare preventivă

nr. 13/ UP din 3 septembrie 2004 emis de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații C.M. și B.I. împotriva încheierii nr. 9 din 22

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă inculpatul C.M. la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei, iar inculpatul B.I.

la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

decembrie 2004.