ÎCCJ, Decizia nr. 237/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 237/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1636 din
16 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului T.D., în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, privind anularea
ordinului de trecere în rezervă.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7477
din 12 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant
împotriva hotărârii primei instanțe.
Contestația în anulare
formulată de reclamant împotriva hotărârii instanței de control judiciar, a
fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2251 din 5 aprilie 2005 a
Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri, reclamantul T.D. a declarat un nou recurs, precizând că motivele căii
de atac exercitate vor fi depuse la dosarul cauzei, printr-un memoriu separat.
Recursul este inadmisibil,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Completul de 9 judecători a
fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de
contencios administrativ și fiscal a respins o contestație în anulare formulată
împotriva unei decizii pronunțate în recurs, de către aceeași secție a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Se constată, așadar, că
secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și
Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, ci în calea extraordinară a
contestației în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri
irevocabile pronunțate în recurs de aceeași instanță.
Potrivit art. 320 alin. (3)
C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de
atac, ca și hotărârea atacată”.
Cum hotărârea dată în recurs este
irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință,
nesusceptibilă a fi atacată, potrivit art. 299 din același cod, cu un nou
recurs, nici hotărârea dată în contestație nu este supusă acestei căi de atac.
Pe de altă parte,
soluționarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenței
atribuite
Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,
limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate
în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Așadar, hotărârea atacată nu
face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc.
civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,
raportat la art. 4 din același cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii
de atac a recursului.
Or, recunoașterea unei căi
de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă,
constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecință, pentru
considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va
respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul menționat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de contestatorul T.D. împotriva deciziei nr. 2251 din 5 aprilie 2005,
pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, în dosarul nr. 8069/2004, ca inadmisibil.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 septembrie 2005.