ÎCCJ, Decizia nr. 237/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1636 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului T.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, privind anularea ordinului de trecere în rezervă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7477 din 12 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii instanței de control judiciar, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2251 din 5 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul T.D. a declarat un nou recurs, precizând că motivele căii de atac exercitate vor fi depuse la dosarul cauzei, printr-un memoriu separat. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a respins o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs, de către aceeași secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se constată, așadar, că secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a judecat procesul în primă instanță, ci în calea extraordinară a contestației în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri irevocabile pronunțate în recurs de aceeași instanță.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca și hotărârea atacată”. Cum hotărârea dată în recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință, nesusceptibilă a fi atacată, potrivit art. 299 din același cod, cu un nou recurs, nici hotărârea dată în contestație nu este supusă acestei căi de atac. Pe de altă parte, soluționarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenței atribuite Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, hotărârea atacată nu face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc. civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 4 din același cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii de atac a recursului. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatorul T.D. împotriva deciziei nr. 2251 din 5 aprilie 2005, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8069/2004, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.