ÎCCJ, Decizia nr. 107/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 830 din 19

septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins acțiunea formulată de reclamanta R.N., în contradictoriu cu Curtea de

Conturi a României, privind anularea Ordinelor nr. 110/2000, nr. 265/2001 și nr.

274/2001, emise de intimată, reținându-se legalitatea acestora.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3863 din 18

iunie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva

hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei

pronunțate în soluționarea recursului, reclamanta a formulat contestație în

anulare, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 8997 din 14

decembrie 2004, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a respins contestația în anulare, reținând că au fost

examinate toate motivele de recurs invocate de reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta R.N. a declarat un nou recurs.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Completul de 9 judecători a

fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de

contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de

reclamanta R.N. împotriva unei decizii pronunțate în recurs, de către aceeași

secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Se constată, așadar, că secția

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu

a judecat procesul în primă instanță, ci în calea extraordinară a contestației

în anulare, prin care era vizată retractarea unei hotărâri irevocabile

pronunțate în recurs de aceeași instanță.

Potrivit art. 320 alin. (3) C.

proc. civ. „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac, ca

și hotărârea atacată”.

Cum hotărârea dată în recurs

este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ. și, în consecință,

nesusceptibilă de a fi atacată, potrivit art. 299 din același cod, cu un nou

recurs, nici hotărârea dată în contestație nu este supusă acestei căi de atac.

Pe de altă parte,

soluționarea căii de atac cu care a fost sesizat, excede competenței

atribuite

Completului de 9 judecători, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

limitată la examinarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate

în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, hotărârea atacată nu

face parte dintre cele determinate de dreptul comun, prin art. 299 C. proc.

civ., sau de legea specială, prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 304/2004,

raportat la art. 4 din același cod, care pot fi reformate prin exercitarea căii

de atac a recursului.

Or, recunoașterea unei căi

de atac, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă,

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru

considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea R.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatoarea R.N. împotriva deciziei nr. 8997 din 14

decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 7700/2004.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2005.