ÎCCJ, Decizia nr. 83/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 83/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra cererii de revizuire de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1636 din 16 octombrie 2003, Curtea
de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca
neîntemeiată, cererea reclamantului T.D., în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Apărării Naționale, privind anularea ordinului de trecere în
rezervă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7477 din 12 octombrie
2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva
hotărârii primei instanțe.
Contestația în
anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii instanței de control
judiciar a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2251 din 5 aprilie
2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal.
Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație
și Justiție, prin decizia nr. 237 din 19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul
nr. 161/2005, a respins recursul declarat de reclamant împotriva acestei din
urmă decizii, ca inadmisibil.
Împotriva tuturor hotărârilor judecătorești
pronunțate în cauză, reclamantul T.D. a formulat cerere de revizuire, invocând
cazurile prevăzute în art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ.
Revizuentul a susținut că în mod greșit instanța de
fond a respins acțiunea, sub aspectul celor două capete de cerere privind
dreptul înaintării în grad și dreptul de a purta uniforma, precum și a
neacordării daunelor morale.
În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea căii
de atac exercitate, în sensul admiterii celor trei capete de cerere.
Cererea de
revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare:
Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu
referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit
căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor
subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în
cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul
examinării cauzei în două grade de jurisdicție.
Mai mult, realizând o armonioasă
proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile
și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și
posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre
judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea
de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții
precis și limitativ determinate.
Această reglementare are aptitudinea de a satisface
exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din
Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la
Convenție.
Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația
de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile,
aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond
a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele
determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă
că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea
oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate
ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această
cale.
Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se
poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când
evocă fondul”.
O instanță recurs evocă fondul,
atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază
probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt
și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele
inferioare.
În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu
este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de
Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul
declarat de aceeași parte a fost respins ca inadmisibil.
Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în
discuție se constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru considerentele ce preced și ca
urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea contestatorului
T.D.
privind revizuirea deciziei nr. 237 din
19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 161/2005 al Înaltei Curți de
Casație și Justiție, completul de 9 judecători.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.