ÎCCJ, Decizia nr. 83/2006

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1636 din 16 octombrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului T.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, privind anularea ordinului de trecere în rezervă. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 7477 din 12 octombrie 2004, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe. Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii instanței de control judiciar a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. 2251 din 5 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 237 din 19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 161/2005, a respins recursul declarat de reclamant împotriva acestei din urmă decizii, ca inadmisibil. Împotriva tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, reclamantul T.D. a formulat cerere de revizuire, invocând cazurile prevăzute în art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Revizuentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, sub aspectul celor două capete de cerere privind dreptul înaintării în grad și dreptul de a purta uniforma, precum și a neacordării daunelor morale. În concluzie, revizuentul a solicitat admiterea căii de atac exercitate, în sensul admiterii celor trei capete de cerere.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție. Mai mult, realizând o armonioasă proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la Convenție. Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”. O instanță recurs evocă fondul, atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare. În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul declarat de aceeași parte a fost respins ca inadmisibil. Prin urmare, excepția de inadmisibilitate pusă în discuție se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatorului T.D. privind revizuirea deciziei nr. 237 din 19 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 161/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.